LUMEA SECRETĂ A OBIECTELOR

By 2 iulie 2017Graffiti

Trăim înconjuraţi de obiecte. Rareori le observăm şi le acordăm o clipă de atenţie. Îşi fac treaba, iar cînd le-a trecut vremea, le aruncăm la gunoi. Devin un capitol de istorie, dar şi acesta ignorat. Cine îşi mai aminteşte de ventuzele care se aplicau pe spate cînd aveai o gripă? De prăjitoarele de cafea mecanice, sau de fiarele de călcat cu cărbuni ? De primus si termos? De lămpile cu carbid sau butelia de aragaz? Dar de frigiderele Fram şi de Daciile 1100 din anii ‘60? De televizorele alb-negru sovietice, marca Temp 102, Rubin si E 47 ( Electronica- primele televizoare româneşti)? De radioul cu tranzistori Carpaţi care îţi permitea să asculţi muzică plimbîndu-te pe stradă, invidiat de tot cartierul? Dar de magnetofoanele Tesla pe care se asculta Domenico Modugno, Cliff Richard sau Conniei Francis? Odată erau nelipsite de la ceaiurile dansante.

Mai ştii ceva despre aparatele foto est-germane? Dar de mașinile Wartburg şi Trabant? Aţi purtat blugi “dangarezi”? Aţi băut cafea cu înlocuitori zisa nechezol ? Aţi fumat BT-uri bulgăreşti? dar Gold chinezeşti? Ele erau expresia relaţiilor care-ţi dădeau accces la cantinele partidului, unde „se băga“ marfă din ţările socialiste, ca ness-cafe şi sucuri de ananas. Tot acolo găseai şi jumătăţi de pui congelat şi cartoane de ouă. Aţi băut vin spumant Zarea? Aţi purtat pantofi Guban, dar Oteri? Cine îşi mai aminteşte concediile la 2 Mai şi nopţile pe plajă? Dar partidele de bridge și canastă? Dar de distracţia favorită din anii 80, filmele video pe un aparat adus din Vest de fotbalişti sau trimis de rude plecate în Occident? Românul se strîngea seara prin case şi înghiţea 4-5 filme copiate clandestin. Dar despre acest subiect, altădată…
STELIAN TANASE

CITITI SI SERUITI

Copyright www.stelian-tanase.ro

Spune-ți opinia, fă-te auzit!