OSCARURI, SEX, SCANDAL

weinsteinCiteva dive de la Hollywood l-au acuzat pe unul din marii producători din ultimii 30 de ani, Harvey Weinstein, 65 de ani – deținător a peste 300 premii Oscar – de hărțuire sexuală și viol. Personajul se pare nu e doar un puternic om de afaceri preocupat de filme și bani, ci mai ales un Barbă Albastră care mai tot timpul vîna frumuseți feminine să le ducă în așternut. Scandalul a izbucnit luna aceasta, la 5 octombrie, cînd The New York Times şi The New Yorker au publicat articole despre caz. Ashley Judd, Gwyneth Paltrow, Angelina Jolie, Cara Delevingne, etc. i-au adus multiple acuzații. E vorba despre sex. Ulterior s-au alăturat și alte nume povestii. Nu e vorba despre una sau două dive agresate, ci despre cîteva zecide nume cunoscute. O listă intreagă de actori și actrițe care au au jucat in filmele lui Weinstein, (George Clooney, Meryl Streep, Leonardo di Caprio, Judi Dench, Patricia Arquette, etc) au ieșit apoi public să-i aducă acuzații fostului lor prieten și patron, să se desolidarizeze de el.

jolieE un scandal de mare amploare si pentru că povestea asta durează de mulți ani. Nu e intimplare de ieri. Mass-media vuiește. Gazetarii un subiect fff gras de care se ocupă insistent. Nu o fac e dragul apărării drepturilor femeilor abuzate, ci pentru audiențe, adică pentru profit. Nu știu daca se ocupă cineva și de aflaree adevărului. Curentul de opinie e pornit impotriva lui Weinstein și probabil că multă vreme lucrurile va rămîne așa. Cariera lui e distrusă.

Cred că lucrurile sunt mai complicate. Nu țin doar de moravurile unui producător puternic, ci de intregul sistem de relații din lumea filmului, de obsesia pentru succes, de pozitia femeii în societatea americană. Ar fi prea simplu să vedem doar un monstru priapic care e disperat să se culce cu toate femeile frumoase pe care le intilneste, de multe ori uitînd să le ceară consimțămintul. Nu le pun la socoteala pe cele care stau pe la uși și se oferă singure pentru a primi un rol. E vorba despre cele abuzate. Găsim aici istoria secretă a Hollywood-ului. Cite mari cariere s-au făcut astfel ? Oare ce se ascunde, te intrebi, in spatele premiilor Oscar, a unui zîmbet cuceritor, a unei mari vedete ? Numai talent, har si farmec?

poltrowAu apărut și citeva păreri diferite, dincolo de obișnuita infierare a lui Harvey Weinstein. Mai rare ce e drept, dar nu lipsesc. Mi-a atras atenția una venită din Italia care se oprește asupra complicitătii și ipocriziei divelor in cauza. După ce au profitat de Weinstein ani buni si au facut cariera si averi mari vînzindu-si trupul, unele dive hollywoodiene si-au amintit că au fost oprimate, hărtuite sexual, chiar violate. Au descoperit morala! ! Asta le reproseaza actrița Barbara d”Urso.

„Corpul e al tău si faci cu el ce-ți trece prin minte. Nu te judec nici dacă il vinzi, nici dacă il faci cadou. Sunt treburile tale si nu iți fac morala, dar fă-mi plăcerea și taci. Nu mai fă morala altora…Prostituția este cea mai veche meserie din lume, dar curvele nu numesc violul un schimb intre bani si prestatii sexuale. „(…) „De cind s-a născut cinema-ul, producătorii și regizorii fac castingul în pat. Acum dintr-o dată faceți pe Fecioara Maria cind, dimpotrivă, sunteti doar niște ipocrite, fiindcă sunteți mereu in prim-plan atunci cind este vorba despre drepturile femeilor… (..) Voi sunteți cele care alimentează sistemul sexist, voi sunteți cele care faceți ca femeile care nu acceptă compromisuri sexuale pentru a face cariera, să fie marginalizate. ” „Aveti măcar bunul simt de a nu mă mai obosi cu morala voastră ipocrită. Tăceți !…(Barbara D’Urso )

Controversa si mega-scandalul nu se vor opri prea curînd. Mass-media -in cinismul lor- vor avea grijă să țină cit mai mult. Este totusi un bun prilej pentru chibiți ca noi de a reevalua niște lucruri. Cum ar fi – situația din lumea românească ? Ce știm despre hărtuiri sexuale, despre schimbul sex vs. carieră în mass-media, în politică, în afaceri, în cultură? Ce ziceți? Se pare ca la noi la victimele au ales să tacă. Cînd va iesi totuși cineva sa isi acuze boss-ul din tv că i-a conditionat aparitia pe micul ecran de partide de amor ? Cine va denunța un ministru că a cerut sex in schimbul unui post de secretar de stat sau de umilă asistentă? Sau că liderul de partid a abuzat de ea în schimbul unui loc in Parlament sau la Bruxelles? Etc. Destule nu o fac pentru ca amorul a fost liber consimțit. În acest caz, masculul devine victima șarmului duduii care știa bine ce urmărea – să ofere la schimb trupul pentru avantaje. Dacă nu un mariaj, măcar o slujbă buna!!! Etc, seria e fără de sfirșit.

STELIAN TĂNASE

CITESTE SI DA MAI DEPARTE

Copyright DESKREPORT

 

 

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Yvonne MacDougall spune:

    Bărbatul care dintr-o poziție de forță condiționează accesul la o carieră de orice fel ar fi ea este bineînțeles un nemernic dar în momentul în care tu, femeie, te duci în camera sa de hotel la ora 9pm ai, cred , o minimă idee despre ce este vorba.
    Nu cred în trezitul victimei după ani de zile iar tipa care susține că a fost violată timp de 5 cinci ani?!? I mean, c’mon!!!
    Pe cine o fi supărat totuși Weinstein? E trumpist sau ce?

  • Mihaela spune:

    E trist, foarte trist, ca din toata povestea asta dumneavoastra tot pe femei dati vina si sugerati ca multe femei de succes si l-au cumparat prin schimbul de favoruri sexuale. Hai sa mai arauncam ceva dubii aspura lor, de ce nu? Ideea asta de consimtamant pe care o asumati este oarba la constelatiile de putere ce marcheaza cadrul in care este dat. Ca actrita asta italiana le condamna pe victime nu e de mirare, dar ca dvs. observator social cu pretentii, puteti scrie asa ceva in 2017 este trist, dle profesor. Ceea ce vedem din povestea asta cu Weinstein este un abuz de putere care nu este izolat, ci sistematic.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!