La 7 decembrie 1941, au plecat din Gara de Est, Obor, pe ruta București/ Constanta, 768 de evrei. Toți aveau aceeaşi destinaţie. În buzunar fiecare are un tichet pentru o călătorie în Palestina. Organizatorul acestui drum, este o organizaţie evreiască, Aliah, cu sediul în Calea Moşilor 78. Mai multe luni anunţuri apărute în jurnale şi în interiroul comunităţii evreieşti, făcuseră reclamă şansei de a părăsi o Europa unde viaţa oricărui evreu era mai în pericol ca niciodată. Deja Europa era împînzită de lagăre de concentrare. În aceeaşi duminică, 7 decembrie 1941, în care trenul pleca din Gara de est, japonezii atacă Pearl Harbor. O zi mai devreme, 6 decembrie, sîmbătă, Marea Britanie a declarat război României. Pe 10 decembrie SUA primesc o declaraţie de război din partea Romaniei. Pasagerii care plecau din România pentru a se refugia în Palestina, veneau dintr-o ‘ ţară inamică ‘ Marii Britanii. Palestina, din 1928, era guvernata de Londra, Societăţii Naţiunilor. Abia în 1948 acest mandat va înceta, odată cu înfiinţarea statului Israel.
La gara de Est, sînt prezente autorităţi civile şi poliţieneşti. Trenul pleacă cu aprobarea guvernului militar. Mareşalul Ion Antonescu este la curent. fiind de părere că emigrarea evreilor trebuie încurajată. Nu este primul vas care pleacă din România cu evrei. 25 de vase au plecat din porturile româneşti între 1938 şi septembrie 1940, cu 17. 000 emigranţi evrei din Germania, Austria, Polonia, cei mai mulţi cu destinaţia Palestina. După ce Ion Antonescu preia puterea, alţi 4800 pleacă spre Palestina prin Romania în 1940-41 din porturi romanești.
Trenul pleacă la miezul nopţii, traversează cîmpia îngheţată. Este cea mai grea iarnă din ultima vreme. La Constanţa îmbarcarea pe vas durează nu cîteva minute ci patru zile. În port, la dana 27 aşteaptă vasul care îi va transporta. Este de fapt mai mult o epavă. Un vas cu pînze transformat într-unul de pasageri. Trebuia scos de mult la casat. În loc de asta, firma fraţilor Singro
s din Grecia l-a transformat într-un vas de pasageri pentru nişte disperaţi care fugeau din faţa morţii. Reclama companiei arăta pe afiş pachebotul de lux Queen Mary. Contrastul cu realitatea acestui vas care abia se mai ţine să nu se desfacă în bucăţi este puternic. Era făcut din fier, avea două catarge pentru vele, o lungime de 46,40 m, şi o lărgime maximă de numai 5,70 m.Tonajul era de 642,36. Motorul cu elice de 240 cai putere, fusese înlocuit cu unul de 300 CP, luat de la un vas scufundat în Dunăre. Struma avea un deplasament de 300 tone. În mod normal vasul putea transporta circa 150 de persoane. Fuseseră vîndute tichete unui număr de cinci ori mai mare, 768. Pentru toţi aceştia care se vor înghesui pe vas, s-au improvizat o infirmerie de opt paturi,10 closete, o bucătărie, 1 spălător. Cabinele erau nişte separeuri despărţite de stinghiile luate de la mai multe lăzi de portocale. Cauza : goana după profit. Era lăcomia de a folosi tragismul a istoriei, şi de a-l o transforma în bani, mulţi bani. În acest lanţ erau implicaţi patronii vasului, fraţii Singros, trimişii lor în România agenții maritimi, Stefan D’Andreea, Jean Pandelis, liderii organizaţiei 
Aliah, în frunte cu Eugen Meissner, Samuel Leibovici Ariel, dr. Iacob Leberman, Lipa Haimovici, Emma Guttman-Bunescu.
Coborîţi din tren pe o linie secundară, platforma de debarcare este înconjurată de armată şi poliţie, de autorităţi portuare şi vamale. Sunt coborîţi cîte 20 de pasageri din vagoane. Bagajele pasagerilor sunt verificate minuţios. În prima zi, în portul Constanta, luni 8 decembrie, abia 40 de pasageri sunt verificaţi. Fiecare are dreptul la un bagaj de 20 kg plus un rucsac de lucruri personale. Fiecare emigrant are dreptul să ia cu el trei schimburi de lenjerie, trei perechi de încălţăminte, şase cămăşi de zi şi trei de noapte, două costume de haine, un palton şi un pardesiu. Atît. Sînt multe lucruri interzise, bani, bijuterii.Pentru asta un funcţionar al Băncii Naționale asistă la vămuire. Sînt interzise şi medicamentele şi alte lucruri. Se comit multe abuzuri. Abia miercuri seara, ora 20,00, după trei zile de controale şi verificări, toţi pasagerii sunt, în sfîrşit, îmbarcaţi. Ei sunt apoi coborîţi din nou, pentru o ultimă verificare a documentelor. Apar şi agenţi germani care fotografiază pasagerii.
Tras de un remorcher Struma iese în larg, în apele internaţionale, şi o ia spre sud, spre Bosfor. Pasagerii cînta „Trăiască regele” si „Hatikvah”. Mulţi plîng privind portul depărtîndu-se, pămîntul ţării în care îşi trăisera viaţa. Starea de spirit, în ciuda umillinţelor suferite la îmbarcare, este 
bună. În cîteva ore vor ajunge la Istanbul, apoi în Palestina. Erau două drumuri de la Istanbul – fie pe calea ferată, fie pe mare, prin Mediterana. Nu aveau motive să fie îngrijoraţi. Un alt vapor al companiei fraţilor Singros, Darien doi, plecase din portul Constanţa, în februarie 1941, cu 483 emigranţi evrei.
Vasul părăseşte portul la 14,30, joi, 12 decembrie. O călătorie de la Constanţa la Istanbul, 176 mile marine, dura în mod normal 12-15 ore. Aceasta va dura 4 zile. Struma navighează sub pavilion panamez. Turcia, e o ţară neutră. Istanbul este escală obligatorie pe acest traseu. Numai cîţiva dintre pasageri au o viză în paşaport. Cei mai mulţi au părăsit definitiv Romănia, fără să aibe viza pentru Palestina sau Turcia. Odată plecaţi, ei pierd cetăţenia romană. Cei mai mulţi dintre pasageri sunt din nordul Moldovei, Bucovina şi Basarabia. Ei aparţin păturii mijlocii şi avute a comunităţii evreieşti. Şi preţul extrem de scump a făcut o triere severă. Profesional, cei mai mulţi dintre ei au studii superioare, sunt avocaţi, medici, economişti, oameni de afaceri, ingineri, studenţi, elevi. Sînt multe familii, bunici, părinţi, nepoţi, copii. Au vîndut, ori au părăsit tot ce aveau, şi au plecat spre Palestina, Pămîntul Făgăduinţei. 2/3 sunt între 18-45 de ani. O zecime sunt copii pînă în 15 ani.1o peste 60 de ani. Doi prunci 
de 5 şi 8 luni. În total, la 12 decembrie, s-au îmbarcat 787 persoane, dintre care 10 alcătuiau echipajul.( alcătuit din cinci bulgari, doi evrei, un ungur, un polonez, o româncă. Comandandantul se numea Grigor Timofei Garabatenco, ucrainian de origine, cetăţean bulgar, din Varna.
Condiţiile de călătorie sunt infernale. Nu există nici o sursă de căldură şi e foarte frig, -13 grade Celsius. O înghesuială inimaginabilă, lipsa condiţiilor de igienă, hrană proastă. Dar marea îngrijorare o furniza motorul. Era extrem de îndoielnic că Struma va putea ajunge pînă în Bosfor, darmite pînă în Palestina. Marea e calmă, nu bate vîntul. S-a şi încălzit puţin. Undeva între Tuzla şi Costineşti, pilotul remorcherului (Istria) se retrage. La o jumătate de oră, motorul încetează să mai funcţioneze. Mecanicii, ajutaţi de cîţiva ingineri dintre pasageri, încearcă zadarnic să îl repare noaptea de joi spre vineri, şi vineri toată ziua. Struma navighează în derivă. Semnalele SOS nu primesc răspuns. Din cauza vîntului, Struma naufragiază pe un banc de nisip. Situaţia e disperată. Este trimisa o barca la ţărm pentru a cere ajutor. Ajunsă acolo, după doua ore de vîslit, este întîmpinată de grăniceri cu foc. Cei cinci se întorc la vapor.
Din fericire remorcherul Istria s-a întors între timp, trimis de căpitania portului alarmată de semnalele SOS. Întii este eliberat vaporul din nisipuri, apoi şi remorcat şi adus în port pentru repararea motorului. Lucrul reuşeşte după multe ore de lucru încordat. Struma iese pentru a doua oară într-o săptămînă din apele teritoriale românesti, remorcat tot de Istria. În dreptul localităţii bulgare Burgas, remorcherul se întoarce la Constanţa. (VA URMA)
STELIAN TANASE
CITESTE SI DA MAI DEPARTE!
CopYright DESKREPORT