Recentul megascandal dintre Londra si Moscova nu a aparut din senin. Serghie Skripal nu este primul si – banuiesc-nici ultimul agent rus care intra in colimatorul tovarasilor lui de la Moscova pentru ca a tradat si a defectat in tabara Occidentalilor. Din 1917 pina azi lista este lunga – asasinate, rapiri, santaje, disparitii, etc. Doua cazuri celebre mai jos.
1/ Alexandr Litvinenko – fost ofiţer KGB/apoi FSB – a murit al Londra în toiul unui imens scandal. Moartea sa amintea felul cum a fost ucis scriitorul bulgar Grigori Markov, după ce fusese împuns cu o umbrelp într-o staţie de autobuz pe Waterloo Bridge. De data asta a fost vorba de plutoniu. Litvinenko a fost atras de agenţi ruşi într-un restaurant. Aici a fost otrăvit, mai bine zis iradiat. Ceaşca sa de ceai, cum a descoperit Scottland Yard la anchetă, conţinea o doză de plutoniu care putea ucide nu unul ci 60 de oameni.
Povestea tragica a Litvinenko a început in nov 1998 la Moscova, cind impreună cu ciţiva ofiţeri KGB a dat o spectaculoasă conferinţă de presa in care denunţa corupţia din KGB. Şef al KGB-ului era de puţin timp un anume Vladimir Putin, carea îşi începea ascensiunea politică. Putin a luat gestul ofiterilor săi foarte personal, ca un atac impotriva sa, şi nu ca o critică la adresa serviciul secret pe cara il conducea. Incep persecuţiile. KGB deschide o anchetă împotriva lui Litvinenko, este concediat. Concomitent se declanseză în presă o campanie de calomnii împotriva lui, cel mai vocal dintre contestatari, pentru a-l discredita in opinia publică.
Alexandr Litvinenko se apropie de Boris Berezovski, de a cărui protecţie se ocupă. La acea dată, 1998-9, Berezovski era cel mai bogat om din Rusia. Era un oligarh ridicat în timpul preşedintiei lui Boris Elţin. Făcuse avere în industria de automobile. Apoi se extinsese in aviaţie, massmedia, petrol si gaze. Era de asemenea implicat la Kremlin in toate jocurile politice şi avea propriile sale ambiţii. La inceput l-a susţinut pe Putin. Despărtirea celor doi a survenit după drama scufundării submarinului Kursk, cind televiziunile controlate de Berezovski au avut o atitudine critica vizavi de lipsa de reacţie şi compasiune faţă de victime a lui Putin, aflat in vacanţă în Crimeea. Putin şi de data asta a luat povestea personal şi cei doi au devenit adversari. In curînd Kremlinul a lansat primele atacuri impotriva lui Boris Berezovski,acuzat de afaceri oneroase, de corupţie, etc. Tîlcul era simplu-a-l sfida public pe Putin este extrem de periculos, chiar letal. Berezovski a preferat şi el să se refugieze la Londra, unde a devenit liderul disidenţei antiPutin. Litvinenko s-a aflat printre apropiaţii lui.
Numele presupusilor asasini, sunt Andrei Lugovoi şi Dimitri Kovtun. Unul fost ofiţer KGB celăltalt in armata, la data crimei parteneri de afaceri. Aparitia lor in Anglia a lăsat urme. Prezenţa plutoniului a fost depistată în avionul cu care sosisera, la aeroport, la hotelul unde au fost cazaţi, în duiverse birouri de afaceri pe unde au fost, în restaurantul unde a fost atras Litvinenko. Daca are efecte letale, plutoniul are defectul că lasă urme care nu se pot şterge. In faţa evidenţelor, Londra a cerut extrădarea celor doi, dar Putin a refuzat. Chiar a persiflat pretenţiile Londrei ca ar fi vorba de un asasinat pus la cale de FSB, spunînd că Litvinenko a fost un personaj insignifiant, care nu putea atrage atenţia Moscovei.
Litvinenko a murit pe un pat de spital după 23 de zile de la iredaeria sa. Agonia sa a fost asistată de soţie, de prieteni,de agenţi de poliţie, de gazetari. Faptasii si cei care au ordonat crima aui dorit ca totul sa se petreacă extrem de discret. Moartea fostului agent KGB Alexandr Litvinenko trebuia să pară un banal accident. Planul nu a reuşit, mediatizarea cazului a fost enormă. Toata lumea a arătat spre Kremlin, adică spre Vladimir Putin. Din punct de vedere al imaginii, pentru Kremlin a fost un eşec de mari proporţii.
Vladimir Putin a revenit pentru un nou mandat la preşedinţia Rusiei. Boris Berezovski a murit în luna martie 2013, în Anglia. Andrei Lugovoi este om de afaceri, milionar, şi politician de extremă dreapta în Rusia. Etc.
Alături de aasinarea la Moscova a jurnalistei Ana Politovskaia, moartea lui Litvinenko rămîne unul dintre cele mai negre aspecte ale epocii Putin.
FOTO 1. Vladimir Putin, 2,3, Alexandr Litvinenko, 4. Boris Berezovski.
Alte articole din „Galaria cu spioni” http://www.stelian-tanase.ro/sa-stam-de-vorba/kim-philby-galera-cu-spioni/
www. goolge. ro
2/
Oleg Kalughin este un general KGB. In urma cu zece ani a fost judecat de un tribunal din Moscova şi condamnat la 15 ani de închisoare sub acuzaţia de spionaj in favoarea SUA. Cine este Oleg Kalughin? A intrat in KGB la Leningrad, de tinăr şi a făcut studii de spionaj la şcoala KGB. La sfîrşitul anilor 50 a fost trimis la NY, la Columbia University, sub acoperirea de jurnalist, apoi a fost corespdondent la NY pentru radio Moscova. În 1965 revine la Moscova şi face o carieră rapidă. La 40 de ani ( în 1974 ) este cel mai tinăr general KGB. Conduce spionajul extern (ca şef al Primului Directorat KGB). Este un protejat al lui Iuri Andropov, atunci şeful KGB (din 1967). Dar cariera lui Oleg Kalughin intră pe linie moartă în 1979, cînd este trimis la Leningrad.
Cronologia anilor 80 este extrem de fierbinte în URSS. Brejnev moare şi este urmat la Kremlin de Iuri Andropov, care după 18 luni, moare şi este inlocuit cu Viktor Cernenko. În 1985 moare, si puterea este preluată de Mihail Gorbaciov. Începe o perioadă de reforme – glasnost şi perestroika. Oleg Kalughin observă că reformele aşteptate ocolesc miezul dur al regimului, KGB-ul. Ca efect, devine tot mai critic, dezamagit de regim, atacă frecvent corupţia şi ineficienţa sistemului. Fusese un comunist convins in tinereţe, un adversar al occidentului şi capitalismului, dar cu anii a înţeles că URSS avea nevoie de schimbări radicale. Nu era singurul, Gorbaciov, Yakovlev, Şervardnadze exprimau un curent de opinie. Realilatea arăta pentru cei care o cunoşteau că URSS este de fapt in prag de ccolaps, incapabilă să îşi hrănească populaţia, să ofere adăpost, ingrijire medicală, educaţie. În ciuda eforturilor propagandei de a arăta că URSS este o societate dinamică, în ascensiune, o supraputere şi a eforturilor KGB de controla vocile disidente şi societatea în general – era clar că fără o schimbare de proporţii URSS se va prăbuşi în curînd. Gorbaciov şi reformatorii lui au încercat să salveze regimul din URSS nu să distrugă comunismul, cum s-a spus mai tîrziu.
Superspionul Oleg Kalughin priveşte cu speranţă glasnost şi perestroika, nu fară un interes personal – spera să îşi reia cariera la vîrf. Liderii reformatori ( inclusiv Alexandr Yakovlev cu care fusese coleg la Columbia University, acum principalul consilier al lui Gorbaciov) preferă să nu schimbe nimic în KGB – nici practicile, nici şefii. În 1990 Oleg Kalughin părăseşte KGB. Într-o manifestaţie a opozitiei la Moscova critică public KGB şi cere reforme. KGB era citadela reacţionarilor, a celor care nu doreau schimbări. Puterea sa rămăsese şi în anii 80 intactă. Peste noapte Oleg Kalughin care îşi trăise toată viaţa în anonimat a devenit un personaj public cunoscut, un lider al mişcării democrate. Era singurul general KGB care se dezicea de trecutul lui şi demasca incălcarea drepturilor omului, corupţia, şi cerea schimbări în KGB. A fost supus unei campanii de defăimare, şi i s-a retras gradul de general, pensia, decoraţiile etc. Tot în 1990 a fost ales deputat în urma unor alegeri pentru locuri vacante din Parlament.
In 1991 august s-a produs lovitura organizată de KGB, armată, conservatori – Kriucikov, (şeful KGB), Yanaev, Pugo, Popov. Gorbaciov este ţinut sub arest in Crimeea. Reacţia lui Boris Eltin, ales preşedintele Rusiei cu o lună mai devreme, dar mai ales a oamenilor simpli, care au blocat Moscova nelăsîndu-se intimidaţi de apariţia coloanelor de tancuri – au salvat situaţia. Rusia nu s-a întors înapoi atunci. La asta ar fi dus victoria puciştilor – la restaurarea anilor Brejnev, ai stagnării. Oleg Kalughin a fost împotriva puciştilor, de partea lui Gorbaciov şi Elţin. La sfîrşitul lui decembrie 1991 URSS a dispărut de pe hartă, Gorbaciov şi-a pierdut postul. Elţin a devenit stăpînul situaţiei, ca preşedinte al unei Rusii, separată de Ucraina, republicile baltice, Belarus,etc. Vladimir Putin a caractrerizat destrămarea URSS drept cel mai mare dezastru istoric.
Intrebarea care răminea era cît de reformabil era această societate după 75 de ani de comunism. Ş, in plus, înăuntrul sistemului, cit era de reformabil KGB. Era Kremlinul dispus să renunţe la controlul şi spionarea populaţiei? Dincolo de agitaţia politică, KGB s-a schimbat totuşi, dar în cu totul alt mod decit ar fi dorit Oleg Kalughin. Agenţii KGB au devenit oameni de afaceri şi au pus mîna pe cele mai bogate intreprinderi din Rusia. Pe bănci, pe companii, pe resursele naturale. Cu averile uriaşe agonisite in anii 90, kaghebiştii au ajuns să controleze massmedia, afacerile de orice fel, viaţa politică. Preluarea puterii în anul 2000 de către fostul agent KGB, Vladimir Putin nu a fost o surpriză. Consemna o situaţie de fapt. KGB/FSB a rămas nucleul dur al puterii, aşa cum era incă din anii 20, pe vremea CEKA, condusă de Felix Djerjinski. Supremaţia, dominaţia KGB – (acum FSB) sunt în noile împrejurări efectul capitalismului sui-generis în care toate poziţiile importa
nte sunt deţinute de exkaghebişti. E tot atît de stat in stat, cum reproşa Kalughin într-un raport, azi ca şi ieri. Vladimir Putin l-a caracterizat mai tîrziu pe Oleg Kalughin pentru criticile aduse in acei ani la adresa KGB, drept un trădător.http://www.stelian-tanase.ro/sa-stam-de-vorba/litvinenko-galeria-cu-spioni/
La mijlocul anilo 90, Oleg Kalughin pleacă în SUA, cu invitaţia de a ţine cursuri la universitate. În 2003 la un an după condamnarea sa la 15 ani de închisoare pentru spionaj in favoarea SUA, primeşte cetăţenia americană. A fi spion nu înseamnă neapărat să duci o existenţă anonimă, cu teama de a nu fi descoperit. A fi un superspion, organizatorul tuturor acţiunilor informative, intoxicărilor, diversiunilor KGB în timpul războuiului rece – între 1970-79 – împotriva occidentului, aduce şi un paradox ca acesta. Ajuns la aproape 80 de ani, Oleg Kalughin îţi trăieşte ultimii ani în tabăra inamicului pe care l-a combătut o viaţă cu toată convingerea, aşa cum recunoaşte în cartea sa de memorii.
1,2 – Oleg Kalughin, 3. LA NY in 1959 (primul din stînga Alexandr Yakovlev, Kalughin al treilea), 4. Oleg Kalughin la mormintul lui Richard Sorge la Tokio, (http://www.stelian-tanase.ro/sa-stam-de-vorba/sorge-galeria-cu-spioni/ 5. Oleg Kalughin în 1990, pe un afiş electoral.
FOTO din vol. Oleg Kalughin, „The First Directorate. My 32 years in the intelligence and espionage against the west”, /1994
(ST )
CITESTE SI DA MAI DEPARTE
Copyright DESKREPORT