DRAGNEA ÎN ROL DE SCUFIȚA ROȘIE

By 12 noiembrie 2015Jurnal de bord

tanase 41Dragnea nici măcar nu înțelege ce i se întîmplă. Hai să punem asta pe seama faptului că abia a fost ales lider al PSD. E încă un învățăcel, nu a deprins jocul. Nu mai mustăcește șiret și arogant în fața camerelor tv. Nu mai privește galeș jurnalistele. Are aerul că a băgat-o pe mînecă, e tuflit. Apare la declarații de presă cu o mutră mirată, dă din umeri, nu-și termină propozițiile. E prima dată cind observ că nu știe ce să zică. Ei il credeam un Moromete de tranziție nimerit în politică&afaceri. Nu e un Moromete, restul e exact. Explicația schimbării sale este că totul s-a întîmplat ca-ntr-o scamatorie – prin iuțeala de mînă a adversarilor și nebăgarea lui de seamă. Cineva i-a luat PSD-ului puterea și l-a aruncat in Opoziție în doi timpi și trei mișcări. In urmă cu numai cu zece zile Dragnea dădea declarații belicoase si ferme că PSD nu părăsește guvernarea pină la alegeri cu nici un chip. Iată că s-a intimplat exact pe dos. La Palatul Victoria nu mai este un guvern PSD. Dragnea a dat chix, dovadă de ce lider superperformant este ! După ce l-a făcut pe Ponta să piardă – ca șef de campanie – pierde și guvernul. E tare tipul! Gropar al PSD-ului te numești

Fără să fi prins de veste, a rămas fără ditamai guvern. E ca și cum ți-ar intra cineva în curte și ar pleca frumușel cu casa ta în spinare. PSD avea guvernul din mai 2012 cind a fost adus în Palatul Victoria tot de protestele străzii – atunci antiBăsescu. Dragnea după 3 ani și 6 luni (1277 de zile a durat guv. Ponta) a cam uitat cum e în Opoziție, adică să dai din buze a pagubă în timp ce alții stau cu boticul în borcanul cu miere. Cu Dragnea&PSD s-a întîmplat ca-n dragnea 1Obor, cînd un hoț de buzunare îți șterpelește portofelul. Totuși e adevărat, așa cum spun toate agențiile de presă – avem o schimbare de guvern. Cineva să-l tragă pe mînecă pe charismaticul Liviu Dragnea și să-l trezească. Tovule află că e groasă. Să-i dea cineva de veste lui Dragnea că PSD a rămas fără jucării.

Este o situație politică radical schimbată, cum am scris în miercurea trecută aici cînd Ponta și-a anunțat demisia. Tardiv dar și-a dat-o. Ponta, dragul de el – merituos – a tras de guvern ca de elastic pină s-a rupt. Dar de plecat tot a plecat în cele din urmă. Mă gîndeam că presiunea străzii plus vacantarea postului de premier va produce o reacție chimică în lanț și va duce o schimbare a raportului de forțe. Asa s-a întimplat. Nu știu dacă azi joi 12 nov. Dragnea a aflat și dacă s-a dezmeticit cumva.

Habar nu am ce analize fac la partid armata de gînditori politici, sociologi reputați, analiști cu har. La care se adaugă obișnuiții postaci, băgători de seamă, pafariști, băieți de mingii, guriști, lipitori de afișe, conțopiști și aplaudaci contracost. Dacă ar fi consultat pe Mama Omida, un astrolog, pe Nostradamus, ori pe cîinele meu Jimi, i-ar fi fost mai de folos proaspătului lider PSD. Am constatat și în campania prezidențială că valoarea consilierilor, strategilor, etc. era aproape de zero. Ei i-au dus pe Ponta&Dragnea la un eșec răsunător. Aceiași, acum, în toamna lui 2015, nu au reușit să observe că PSD rămîne pe dinafară pur și simplu – fără guvern. Că trece în Opoziție. Ca atare nici nici nu i-au prevenit de pericol pe Dragnea&Co. Nu i-a zis nimeni că rămîne fără cloșca cu ouale de aur.

Nimeni în sediul din Kiseleff nu a observat că se petrece invers ca în basm. Vine lupul și chiar o mănîncă pe Scufița roșie. Care nici ea nu e chiar Scufița roșie. Despre lup ce să mai vorbim…

STELIAN TĂNASE

copyright www.stelian-tanase.ro

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

  • Marian spune:

    Scufita Rosie pare mai degeaba Predoiu.
    Vanatorul, cu luneta, e neschimbat chiar daca face mai nou miscari populate de inviorare.
    Inca nu ne-am lamurit asupra rolului bunicutei…
    Blaga sau Gorghiu?

Spune-ți opinia, fă-te auzit!