CARACTERUL E UN MISTER

1.

Politicosul meu vecin de altadată, dl. Cutare, a devenit o fiară. Are de la un timp o privire încruntată. Fudul, își împinge abdomentul gigantic cu care s-a pricopsit de cînd suntem liberi (achizitionat după dec. 89 ). Își face loc așa, nu mai încape în limuzina neagră ultimul tip pe care o reînnoiește mereu. Uită să se uite in jur, nu vede pe nimeni, e suficient sieși și cînd mașina strivită sub greutatea lui se lasă cu podeaua pină la carosabil. A făcut cca 160 kg deși pină in 89 era un țîr, înalt și osos, un umil profesoraș pe undeva. De atunci il văd prin prezidii, gușat, vînăt/roz, lăsat pe spate în fotolii, abia respirînd. Priveste arogant, distant spre lumea din sală. Nu și-a schimbat numai greutatea, dar și caracterul. A devenit din politicosul, manieratul, amuzantul meu vecin de altădată un mitocan greoi, neam-prost, grobian, infect. Mereu e înconjurat de un stol de slugi aferate, bodigarzi si secretare. Îți vorbește cu „excelență „ sperînd să i te adresezi la fel. Se enervează imperceptibil cînd îi spun ca altaldată – Mitică. Revoluția din 89 l-a ajutat să descopere disprețul pentru cei din jur. E ceva. Alții nu s-au ales cu nimic.

2.

L-am observat într-o redacție cam doi, trei ani. Ștergea pereții cu silueta lui cenușie. Încerca nefericitul să treacă neobservat printre colegii lui cam preaplini de vervă, agitați și inteligenți. O privire cenușie în spatele ochelarlor care ii dau si azi un aer amestecat, între agent, intelo și funționar bancar. Și ăsta făcea pe politicosul, era chiar onctuos, mereu tentat să îți culeagă o scamă pe guler. Fără strălucire, fără talent, fără nimic aparte care să il scoata în evidență. Ceea ce corespunde naturii lui de laș, de căcăcios. Poartă probabil printr-un buzunar legitimația unui serviciu secret. E un om al umbrei, al culiselor, al clarobscurului. Îi e teamă să iasă la vedere și să spună ce crede despre ceva. Cred că legimitația il ajută să se mai cațere o treaptă. Dar și aspectul lui șters il ajută mult. Nu afișează niciun fel de opinii vreodată. Nu a cititt, nu citește nimic. E ros de ambiții, are insomnii din cauza asta. E un carierist perfect înarmat să răzbată. Țese intrigi, se ridică pe virfuri, Nu vă luați după aspectul lui modest, cenușiu. Este obsedat să escaldeze ierarhiile, să controleze oameni, să le poruncească, să îi aibe în puterea lui. Se descurcă mai bine cu intrigile decît cu lectura. E un mărginit, dar se ocupă cu șoaptele, cu conspirațiile împotriva celorlalți.

E politicos din teama de a nu supăra pe cineva și de a-și face dușmani. Este teama întruchipată, pare umil și reținut. Își ascunde bine reflexele de prădător. E un vînător singuratec, are răbdare, să-și pîndească prada mult timp – poate să fie un job sau capul unui rival. Vorbește perfect limba de lemn, e inexpresiv ca să nu atragă atenția, chiar dacă e jurnalist și ar trebui să facă exact contrariul. Cînd prestează în fața camerelor live pune rar întrebări, tace, ascultă, nu întrerupe invitații. Aportul lui constă să zică bunăseara, stimați telespectatori, apoi să dea numele invitaților și la final iar dă bunăseara, pe mîine. Nu își amintește nimeni să fi emis vreo opinie personală, firește sub pretextul că este echidistant. Este doar un fricos și un incapabil. Drama lui a început cînd printr-un concurs de imprejuari a ajuns ȘEF, cu Ș mare. Individul cu înfățisare de copil imbătrînit, bine educat, cu 7 ani de acasă, cu o mutriță de funcționar de bancă, se transformă peste noapte într-un zbir. Toate frustările lui, spaimele nocturne, umilințele, sperieturile au ieșit la suprafață cum i-a ieșit acneea pe obraz în adolescență. Iși începe revanșa psiho-socială prin a da oamenii afară. Țintele lui sunt cei care l-au contrazis, cei de care e umbrit, cei mai capabili ca el, cei pe care i-a invidiat pentru valoare și profesionalism. Își stringe în jur o gașcă de slugi care să il preamărească si să nu îi iasă din cuvînt. Ce dezamăgire pentru mine ! Nu ghicisem lupul sub blana de miel. E clar că nu mă pricep la oameni. Numai la asta nu mă așteptam de la acest personaj cenușiu cu ceva de șobolan ieșit din subterane.

3

Ultimul portret de azi. Bișnițarul desurcăreț din anii 80 a dat brusc de bani mulți. Mi-l amintesc destul de bine de cînd era tînăr. Era simpatic, te intîlnea undeva și îți oferea amabil serviciile. Iți bătea la ușă îndoit din șale ca să îți vîndă becuri, cojoace, (deloane), țigări chinezești, oteri de la Timișoara, carne în orice cantități deși nu se găsea deloc în măcelării.Livra și lapte praf, medicamente, televizoare color. Mereu zîmbăreț, cu ceva de curviștină care trafica sex. Avea o privire de șmecher, angelică aș spune. Candidă, dacă nu ar fi aruncat săgeți în toate părțile să nu apară Miliția. A scăpat cu bine din acei ani 80. Am aflat mai tîrziu că se ocupa și cu turnătoria. Mai denunța pe cîte unul. Intra într-o casă apoi ciripea la Secu – cui a vîndut, ce, cu cît, cine are bani, ce are în casă, cum era atmosfera în familia aceea.

Făcea comerț la negru, dar după dec.89 l-a albit. A fugit repede la Istanbul și a adus tot ce lipsea din magazine. S-a îmbogățit relativ repede din cafea, blugi, televizoare color, aparate video. Din te miri ce făcea bani cu nemiluita. Avea un fler excepțional la afaceri, la profit, pentru un băiat de cartier care vînduse bilete suprapreț la un cinema de cartier. După ce a făcut cîteva milioane a dispărut, cred, în Cotroceni, într-o vilă. Apoi și-a trimis copiii în occident să învețe carte. Și-a cumpărat și el niște diplome, una în drept alta în economie de la niște cunoscuți pe care îi servise – decani, chiar un doctorat, scris de un prof. contra cost.

Il văd acum spilcuit, ras proaspăt tot timpul ( a renunțat la barbă), și-a luat o mutră de onorabil, de ins marcant. Apare în diverse Consilii de Administrație, e mereu lipit lîngă un ministru. Călătorește in delegații oficiale. Are conturi în Elveția, în Anglia. Învîrte multe milioane. Nu mai cunoaște pe nimeni. Un amic l-a căutat să ii ceară un mic sprijin, ( amicul meu/avocat/ l-a ajutat odată să scape de pușcărie ). I-a răspuns la telefon pentru că nu știa cine sună. I-a spus că el nu ajută pe nimeni, trecutul e trecut. Fiecare pentru el! Fostul bișnitar care îmi bătea la ușa să îmi plaseze diverse mărfuri și-a schimbat năravul, se crede fff important. L-am văzut odată la tv, live, într-un talkshow. Gușat, vînăt de la lama de ras, cu mărul lui Adam strins in cravata scumpă cu un nod gros. Perora pe tema apartenenței lui la o elită. Zicea așa – noi care decidem în țara asta, care știm cum merge lumea…etc. Se lăuda cu personalitățile pe care le întilnea curent. Făcea mare caz de persoana lui. Hai sictir! mi-a venit să îi zic. Privirea aceea jucăușă, șmecherească pe care i-o cunosc devenise rece, dispretuițoare, morbidă. Avea ceva de reptilă.

Dacă ii recunoști pe cei portretizați aici, fii fără grijă. Chiar ei sunt. Nu e o confunzie.

.(Fișe de roman, portrete ptr Partida de vinătoare )

STELIAN TANASE

ILUSTRAȚIA Pictură naiva de IOANA MĂCIC

copyright www.stelian-tănase.ro