1/
Ce nevoie ai de onoare, că nu-ți pune-n farfurie! !? mi-a zis cineva alaltăieri cam agasat. Da, cunosc f. puțini oameni de onoare. Pe scurt ei sunt aceia care își respectă cuvîntul dat. Cam atit înseamnă „onoare” la începutului secolului al XXl-lea. Așa ar veni în traducere pentru cei care nu pricep (sau se fac) despre ce este vorba.
Onoarea și-a simplificat înțelesul pentru că a pierdut mult din dimensiunile de altadată. În Evul Mediu era valoarea centrală a vieții umane într-o societate. Și la sfîrșitul secoului al XlX-lea onoarea încă mai insemna ceva. Unii se sinucideau cînd se simțeau dezonorați, alții provocau la duel pe cei care îi dezonorau. Un om fără onoare nu era primit in nicio casă. Erai ca un ciumat, nu mai existai. Nu mai scoteai capul in lume. Oprobriul celorlalți asupra ta avea efecte letale. Te condamna la moarte civilă. In afaceri de pildă. Multe se încheiau verbal, nimic scris. Azi 2/3 din contracte in România nu sunt respectate, imi spunea un avocat deunăzi. E o lume fără onoare! Ce s-a schimbat între timp !? Părerea pe care o avem despre noi. Adică despre onoarea fiecăruia – o valoare pe care nu o mai prețuim,
Onoarea si-a pierdut multe din galoane, a devenit periferică, adesea ignorată și disprețuită. Sensul termenului „onoare” s-a restrîns la foarte puțin. De fapt în esență a rămas doar – să-ți ții cuvîntul dat. Dacă nu ți-l tii, lumea să ia aminte. A nu avea onoare inseamnă că vorbește gura fără tine, că ești rău platnic, că minți, că nu ești corect, că nu-ți onorezi promisiunile. Ești un ins dezonorat și dezonorant. Devii nefrecventabil sau așa ar trebui să fie într-o lume normală, cu mai multă transparență în relațiile interumane. E drept că societatea românească în tranzitie nu mai percepe onoarea /dezonoarea ca atare.
2/
Lumea românească s-a obișnuit prea tare cu lipsa de valoare a cuvîntului dat. Este deznădăjduită, nu prea mai speră, îi e lehamite. A devenit cinică, neincrezătoare, sceptică, pune răul înainte. Dovadă – iși expediază copiii în afara țării. Ceea ce as traduce ca nu mai avem speranță în viitorul nostru și nici in noi înșine. Ne știm păcătoși, de slabă calitate umană. Cauza- românul trăiește de la jumătatea secolului trecut în diferite forme grave de minciună. Simțămîntul onoarei aproape că a dispărut în cei 45 de ani de comunism plus 26 ani de tranziție înapoi la capitalism.
Este și motivul pentru care întilnești atît de puțini oameni de onoare. Ei au trecut miraculos peste anii ante 89, au traversat apoi tranziția neatinși (sau aproape). Pentru asta doar citiva au avut noroc de profesori și exempla bune, au fost educati acasă in familie așa cum trebuie. Li s-a inculcat puternic ce va să zică „onoarea”. Aceștia, din nefericire, sunt extrem de rari. Pentru cei tineri onoarea este o valoare de recuperat. Poate experiența occidentală să le spună mai mult în acest sens.
Valoarea centrală la acest inceput de secol este supraviețuirea. La atît se reduce existenta celor mai mulți. Supravietuirii de la plata unei facturi la alta, de la un salariu la altul, de la o masă la alta, căreia i se dedică cu fervoare mai toată lumea. Asta iți ocupă procuparile, energia și timpul. S-a creat un univers in cel mai bun caz amoral, (de cele mai multe ori imoral pur si simplu) de unde onoarea lipsește complet.
Lumea românească a creat un tip uman stăpînit mental de obsesia fragilității lui. Asta e condiția lui. E un om care e ” sub vremi” și care recurge la tot ce îi este la indemină – trăiește fără onoare, fără morală. Lipsa onoarei pare pentru mulți cheia succesului. Onoarea e povară, o piedică. Fiecara e singur în aceasta junglă umană și nu are de dat socoteelă nimănui, nici unei instanțe morale, cum supravietuiește, cu ce mijloace, cu ce minciuni, cu ce acte dezonorante. Cum face banii, cum răzbește in societate, cum face succes, cum iși tine casa, etc – acestea sunt tot ce contează pentru el de fapt. O face oricum, cum se nimerește, cum dă Dracu (nu D-zeu). O face mințind copios, înșelînd, prostind pe alții, impilînd, falsificind. Trăiește într-o impostură continuă.
La ce i-ar folosi onoarea !? Dacă nu folosește la nimic , dacă nu e utilă și nu-ți pune-n farfurie, cum spunea amicul meu, de ce am pune preț pe ea !?
STELIAN TANASE
CITITI SI SERUITI
Copyright www.stelian-tantase.ro