STIMABILUL DOM NAE ȘI AMORURILE LUI (1)

3. George Enescu ( 1881-1955) apropiat de Maruca Cantacuzino. S-au cunoscut incă dinainte de primul război mondial. În casele ei de la București, Sinaia și Tescani Enescu cînta frecvent la seratele muzicale oferite de ea.

In iunie 1930 Nae Ionescu se separă de soție fără să divorțeze vreodată. Au avut doi băieti, n 1917, 1918, in Germania, unul din ei mort pe front în Rusia în celălalt război. Tot în iunie 1930 a inceput legătura amoroasă cu Maruca Cantacuzino pe care o vizitează în palatul de pe Calea Victoriei. Legătura lor devine repede cunoscută. La București nimic nu rămîne secret. E întîi un zvon, bîrfă apoi nu mai e un secret pentru nimeni. Nici Nae Ionescu nu se ferea, nu venea pe ascuns. Se afla adesea în salonul ei plin de musafiri, ca amant oficial. Totul se petrecea sub ochii ingăduitori ai lui Enescu, firește, amantul părăsit. Se povestesc multe scene de către cei inițiați în secrete lor. Adevărul este greu de descifrat azi. Iată una – Intr-o seară George Enescu aflat Sinaia, se întoarce la vila Luminiș unde locuia cu prințesa și o găsește în dormitor cu Nae Ionescu. Nae Ionescu are o replică asasină – Ieși afară, stîrpitură! Enescu s-a executat.

Nae Ionescu frecventa palatul Cantacuzino și pentru patul prințesei, dar întîi de toate ca să fie văzut. Era o chestiune de statut. Poza într-un indiferent la ierarhii sociale și recunoașteri. Voia să pară deasupra acestor vanități vulgare. Voia să treacă drept un dezabuzat, distant și lua o mină diabolică. Ii plăcea să terifieze…A păcălit mulți, dovadă – legenda lui a rămas pînă azi. Dar aș sublinia mai curînd latura lui cabotină, perversă, megalomană. Era un manipulator tipic, un un cinic, un amoral. Interesele lui bănești au fost foarte mari. Îi plăceau luxul și confortul. Pentru a-și acoperi pretențiile a intrat in diverse combinații dubioase. Un ex. – a semnat o poliță în fals acoperită de bancherul Aristide Blank( fostul soț al Cellei Delavrancea). Se îmbrăca cochet, elegant, chiar pretențios.

A fost reprezentantul IG Farben Industrie în România și a negociat o afacere de multe milioane/lei cu vagoane de oțel pentru industriașul Malaxa. Era o poziție care nu se potrivește cu veleitățile lui de filosof și ortodoxist sustras contingentului. A șofat mașini luxoase (a avut un Mercedes și apoi un Maybach). Și-a construit întîi o vilă pe strada Porumbacu, apoi alta la Băneasa. A avut una și la Balcic. Aici și-a cumpărat un cutter cu care naviga în văzul tuturor ca să impresioneze. A dorit să- și probeze astfel ascendența, dar nu de ordin filosofic, ci mai curînd sportiv și financiar. Și de mare cuceritor, căci îl însoțea o frumusețe cu o generație mai tinără decît el, Elena Popovici-Lupa (cum scrie Mircea Vulcănescu). Au urmat altele.

Pers0najul indiferent pe care îl afișa în societate era o făcătură, o imagine pe care a impus-o abil chiar el. O mască. Nae Ionescu a fost dimpotrivă interesat să se găsească undeva deasupra societății, adulat, un semizeu. Cu studenții i-a mers mai ușor. Era de ajuns să tacă, să îi privească cu ochii lui verzi, pe sub sprîncenele stufoase, să ia o mină diabolică, să debiteze sofisme…Cu lumea românească a fost însă mult mai complicat. Și in acest joc a pierdut pariul. Într-un fel a fost un Rică Venturiano cu ifose metafizice, un filfizon, un farseur care a jucat insă pe mize foarte mari. A fost și un om al disprețului. Nu a scris nimic memorabil, nu a fost un creator, a fost o natură sterilă. Nu a fost omul bibliotecilor sau al chiliei de mănăstire. Nu a fost omul singurătății, al recluziunii, al meditației metafizice, cum lăsa să se înțeleagă. A fost omul vieții, al sîngelui și al cărnii, al banilor, al faimei, al politicii și puterii.

Pentru el Maruca Cantacuziono a fost un trofeu, O pradă de soi a unui vinător ambițios. S-a folosit de ea pentru prestigiu personal. A făcut să se vorbeasca de el ca de un amant cu mari cuceriri, dar și ca un ins cu capacități volitive și de caracter excepționale. În fond ce a fascinat la el!? Memorialiștii nu ne-au lămurit pentru că mulți au fost discipolii lui, fără o judecată proprie. Admiratori necondiționați. Cu Maruca – nu a făcut de fapt decit să profite de nevroza unei femei marcată de moartea soțului ei. În palatul nababului Cantacuzino venea să se frece de o lume foarte exclusivistă, așa zisa boierie românească, în care un Enescu de ex. era tolerat pentru abilitățile lui de muzician și pentru celebritatea lui, dar totuși un tolerat. Nae Ionescu a avut același statut. Snobismul lui social a funcționat aici, ca și plăcerea de a fi inițiat, de a avea acces în cercuri ale elitei timpului. Ispita asta l-a dus și în anturajul regelui Carol ( alt manipulator, de anvergură mult mai mare însă ) care l-a citit repede. S-a folosit de serviciile lui și apoi s-a debarasat de el deși îi era dator. Nae Ionescu fusese implicat în conspirația care a dus la Restaurația din iunie 1930. A încasat rău izgonirea lui de către Carol. Ii plăcuse mult să pozeze în „omul regelui”, în play-maker-ul Palatului. Ca să își ia revanșa s-a amestecat printre legionari cu aceeași ambiție de a le fi sfetnic.Ca revanșă i-a îndemnat să îl conteste și să îl atace pe rege.

De aici a ieșit zvonul că în martie 1940 cînd a murit subit la puțin timp după ce s-a întors din lagărul de la Miercurea Ciuc, că la mijloc ar fi mîna regelui. S-a spus că a fost un asasinat instrumentat de Mihai Moruzov, șeful SSI, care îl fila și îi asculta convorbirile telefonice. Sunt sceptic. Am citit dosarele SSI cu interceptările telefonice și imprejurarea morții lui. Ideea asasinatului, desi sună bine pentru aura lui de filosof și conspirator, este falsă. A convenit mai ales adversarilor lui Carol. Dar e un simplu scenariu. Nae Ionescu a făcut infarct în vila sa de la Băneasa, (ocupată ulterior de generalul Antonescu, clădirea există și azi). De funeralii s-a ocupat Cella Delavrancea ultima lui pasiune, al cărei bust tăiat cred de Milița Pătrașcu se găsea pe pianul adus în casă special pentru ea. Nae Ionescu nu era deloc meloman. Sub acest aspect și seratele de la Maruca Cantacuzino il lăsau rece. Nu și anturajul, nu și stăpîna casei.

Nae Ionescu nu cred s-o fi iubit pe prințesă. Maruca Cantacuzino în schimb l-a iubit cu pasiune. Cînd a părăsit-o ( 5 iulie 1933), ea a căzut într-o gravă depresie și și-a dat foc. A supraviețuit însă ca prin miracol și a zăcut multă vreme. Vestea tentativei ei de sinucidere și a manierei extrem de violente de a-și lua viața a făcut inconjurul Bucureștilor spre gloria amantului – firește, resemnat cu altă femeiem mult mai tînără. Maruca și-a revenit abia după doi ani, prin 1935. În tot acest timp Enescu i-a fost alături. În 1937 cei doi s-au căsătorit, una din domnișorele de onoare fiind… Cella Delavrancea. Au părăsit țara în 1939. S-au întors după război și au părăsit-o din nou, definitiv, in 1946. Sunt îngropați in cimitirul Pere Lachaise din Paris, unul lîngă altul.

VA URMA (fișă de roman – Partida da vînătoare)
STELIAN TĂNASE
CITIȚI ȘI ȘERUIȚI

Copyright www.stelian-tanase.ro