MIRCEA ELIADE ȘI IUBIREA LUI MAITREYI

Despre ce este vorba în carte? Ajuns la 23 de ani in India o întîlnește pe Maitreyi Devi de numai 16 ani, adeolescentă cu veleități literare, poetă, (vorbim de personajul real). Publicase deja un volum de poezii. Dotată intelectual, discipolă al lui Rabindranah Tagore. Era și fiica profesorului Sareundadranath Dasgupta, în casa căruia Eliade fusese invitat să locuiască. O idilă care ajunge cam departe se înfiripă intre cei doi. Tatăl află totul ca-ntr-o drama ieftină și amorezul trebuie să părăsească îndată casa. Asta ca să nu îi strice reputația, dar și din cauza dezacordului său ca fiica lui să iubească pe ucenicul lui european, Eliade. Idila este curmată.

Firește povestea ni-l arată pe Eliade retras în Hymalaia in singuratate, după ce părăsește Calcutta. Literar vorbind este o găselniță bună pentru final. Cam asta e tot. O simplă poveste, cu o anume febrilitate, scrisă repede pentru a participa la un concurs literar, unde exista un deadline, ca și o sumă pusă în joc, măricică, 20.000 lei. Eliade obișnuia în vacanțe, debarasat de obligațiile de profesor, să scrie o carte în cca 6-8 săptămîni de muncă intensă, 16 ore zi. Așa a făcut toată viața. Romanul a fost un succes, chiar un bestseller, a luat și premiul rîvnit. Totul a mers ceas pentru autor.

Am citit cartea în liceu. O parte a experienței lui Eliade ( indrăgostirea ) îmi era cunoscută. Am recunoscut ușor acuratețea și veridicitatea ei. Cu un fel de hiperrealism, descriere amănunțită, crează un soi de magie. Atunci mi-a plăcut cartea. Am recitit romanul mai tîrziu, pe la 35 de ani și m-a lăsat cam rece. Nici nu știu dacă am dus lectura pînă la final. Altă virstă. Cert este că nu am fost curios să o mai reiau de atunci și sunt vreo 3 decenii. Povestea mi-a revenit în minte și chiar m-a amuzat – ca un episod postmodern cu multe ingrediente, un amestec de ficțiune și istorie reală – cînd am găsit versiunea celuilalt personaj al idilei. Am aflat că Maitreyi a existat în realitate, ( nu credeam) și că se si numea chiar așa “Maytreyi”. De obicei, autorii schimbă numele real al personajelor care îi inspiră ca să nu fie recunoscute ca model, să nu aibă procese, plîngeri, neplăceri. Le schimbă și ca să fie mai liberi în narațiune.

Bun mi-am zis! Ce întîmplare ! Eroina romanului, de data asta în realitate, o persoană concretă pe nume tot Maitreyi – cu identitate și o biografie, trăiește în India, la Calcutta, și află intîmplator în anul 1972 că există un roman care descrie idila ei din tinerețe cu un scriitor român, etc. Așadar e adevărat că l-a întilnit pe Mircea Eliade, un tînăr venit să se inițieze în India, l-a găzduit în casă, etc. Că au avut o relație, insa, e mai puțin cert, Maitreyi – cea reală – neagă. S-a declarat nemulțumită mai ales de felul cum a descris Eliade scenele de amor dintre ei despre care spune că nici nu au existat…

Firește! Dar ce roman de dragoste este acela fără scene de amor !? Sunt cele mai citite întotdeauna. Eliade știa perfect ce voia cînd s-a apucat să își scrie romanul. Voia cititori, adică o bună poveste. Adevărul istoric l-a preocupat prea puțin. Cind Sergiu Al George o găsește la Calcutta, Maitreyi era o femeie bătrînă, măritată, cu copii etc. Nu își amintea mai nimic de povestea din anii 20. Memoria si interesul ei se deschid și lucrurile nu se termină aici. Ca într-un bun scenariu, în 1973, la un an distanță, se duce la Chicago unde Mircea Eliade era profesor reputat de istoria religiilor. La o reuniune în campusul universitații cei doi se regăsesc. Au trecut decenii de cînd s-au cunoscut…

Melodramă de melodramă, thriller 100%. Cei doi s-au simțit foarte bine împreună. Revederea a decurs perfect, au evocat indelung trecutul. Nici unul reproșurile pe care Maitreyi avea să i le facă nu a fost rostit. Unor apropiați Maitreyi le-a povestit apoi marcată de revedere povestea ei de dragoste cu Eliade. Eliade în schimb, abia consemnează în Jurnalul pe care îl ținea zilnic ce s-a întîmplat, ca și cum nu l-ar fi atins emotional prea mult. Tot în 1973 Maitreyi a făcut și o călătorie in România și s-a întîlnit cu rudele lui Eliade, mama și sora lui. O călătorie de documentare, de inițiere în sens invers, aș zice.

Ca femeie de litere, a scris și ea o carte ”Dragostea nu moare” în care redă subiectul știut – idila cu Mircea Eliade. Romanul are acelasi destin ca romanul lui Eliade- are succes, este premiat. Este un caz f rar cînd avem ambele versiuni ale unui love story. Fiecare cititor poate astfel să îsi ia partea lui de adevăr, cf propriei sensibilități. Personal, cred că “adevărul adevărat “ ( ce s-a intimplat între ei) nu îl găsim în romanul ”Maitreyi” a lui Eliade ci în “Dragostea nu moare”. Dar cartea mai bună, literar vorbind, este a lui Eliade pe care nu adevărul l-a preocupat. Nici nu era mare lucru de povestit, realitatea fusese simplă, o biata idilă fără suspens, fără emoții puternice, o idila ratată prea devreme. Eliade a fost interesat să scrie o carte, bună dacă se poate, după toate regulile prozei. Adică o ficțiune și s-a folosit de doar cîteva elemente ale realității.

Rămîne o controversa interesantă, o intrigă perfect pentru un scenariu de film, sau o carte postmodernă – fiction sau nonfiction- despre raportul dintre ficțiune și realitate. (fișier roman – Partida de vinatoare)

STELIAN TĂNASE

CITITI SI SERUITI

Copyright www.stelian-tanase.ro