AMANTA LUI MUSSOLINI

By 31 octombrie 2013Lifestyle

mussolini clara petacci 1Clara Petacci era actriţă, ca şi sora ei. Mai avea un frate, care odată ajuns în anturajul lui Mussolini a devenit un traficant de influenţă, rivalizînd pe contele Ciano, ministrul de externe, ginerele lui Mussolini. Petacci aparţinea unei familii burgheze romane, tatăl ei fusese doctorul personal al papei. Ştia de aventurile rclara petacci mussoliniepetate ale lui Mussolini despre care bîrfea toată Italia. A vrut să îşi încerce norocul. Ambiţia ei de a deveni actriţă de cinema la Cinecitta a împins-o spre el ( spera să obţină roluri), dar cum nu avea talent, pînă la urmă cel mai important rol jucat a fost în viaţa reală, acela de amantă oficială a dictatorului – însurat din tinerete, cu copii etc.

Il Duce era arhicunoscut pentru cuceririle sale, avea un apetit de nestăvilit, de care făcea paradă. Era şi un lăudaros, îi plăcea să amintească celorclara petacci 5 din jur cuceririle sale. Fapta se petrecea rapid în biroul lui. Victimele erau jurnaliste, secretare, vizitatoare, petente, femei care pur şi simplu ceruseră să îl întîlnească. Era un enunţ barbar, de Ev mediu – puterea sexuală era echivalentul superputerii lui politice – şi inves.

Dictatorul fascist al Italiei şi amanta lui cu 28 de ani mai tînără, Clara Petacci, au murit în acelasi timp la 28 aprilie 1945 la Mezzega lîngă lacul Como, seceraţi de o rafală de pistol automat pe marginea unei şosele, executaţi de un grup de clara petacci 3partizani comunişti condus de Walter Audisio, mai tărziu parlamentar PCI. Clara Petacci nu era vizata. Cind partizanii i-au cerut sa se dea la o parte, ea a refuzat. A murit imbratisata de il Duce.Cert, l-a iubit. Ce final pentru cineva pe care nimeni nu punea mare pre’t. Era considerată o interesata, o gîscă, o frivolă. Aparenţele înşală sau a fost pur şi simplu un gest reflex ? Faptele sunt fapte. Si ce sfîrşit de neimaginat pentru un dictator care se credea semizeu, liderul providenţial al Italiei, care promitea să refacă gloria Imperiului roman. Cei doi fuseseră capturaţi cu o zi mai devreme- ascunşi într-un convoi al armatei germane în retragere. A doua zi corpurile lor au fost expuse la Milano lîngă o benzinărie în Piazza Loreatto, atîrnate cu capul in jos şi profanate…Scena i-a inspirat pe Hitler şi Eva Braun să ceară să le fie incendiate corpurile pentru a nu păţi la fel. (fişă de roman, Partida de vînătoare )

FOTO Mussolini şi Clara Petacci spînzuraţi cu capul in jos, Milano, 29 aprilie 1945,

 

 

 

C

 

Spune-ți opinia, fă-te auzit!