Maria Tănase abia lansată, cînta în Piata Buzeşti la restaurantul “Coşna”, cînd intr-o seară a apărut printre clienţi un jurnalist francez. Era corespondent al Agenţei Havas, şi se numea Maurice Negre. Servise înainte la Varşovia. Era un bărbat frumos, înalt şi distins. A fost coup de foudre. Maria Tănase era o femeie frumoasă şi o vreme cei doi au format unul dintre cele mai “bine” cupluri din Bucureşti. Activităţile extrajurnalistice ale lui Maurice Negre au atras repede atenţia lui Mihail Moruzov, şeful SSI.

Negre era agentul Biroului 2, serviciul de spionaj francez. Cît Romania a fost aliata Franţei, activitalile lui , deşi inamicale, au fost trecute cu vederea. În septembrie 1940 Carol a părăsit ţara. În octombrie o misiune militară germană ocupă Valea Prahovei şi cîteva puncte strategice. Sistemul nostru de alianţe s-a schimbat. În acea toamnă, idila celor doi a trecut printr-o mare încercare. Maurice Negre a fost arestat sub acuzaţia de spionaj, judecat, condamnat şi închis la Aiud. Maria Tănase a apelat la toţi admiratorii ei, a bătut la toate uşile, şi-a vîndut bijuteriile, blănurile, etc. ca să corupă diverşi funcţionari. Cert, Maria Tănase l-a iubit. Sentimentele ei au fost în acele zile verificate. În 1941 Negre a fost eliberat. Oare, a intervenit între Eugen Cristescu noul şef al SSI, şi Maria Tanase, o înţelegere? Oare în schimbul libertăţii iubitului ei, a acceptat să fie agenta SSI?

Cert este că în 1941 a mers la Istanbul unde s-a întîlnit pe Alfred de Chastelain, spion britanic SOE, în localul unde cînta, Taxim, ţinut de un roman (Iordănescu, şi el agentul lui Cristescu). Îl cunoştea pe Chastelain, din anii 30 cînd era profesor la Universitatea din Bucureşti. Negre a fost eliberat şi scos din ţară. Astfel cei doi s-au despărţit. Ajuns în Franţa, s-a instalat la Vichy unde a primit un post important în aparatul guvernamental. În secret a activat în Rezistenţă, fiind un gaullist convins. A fost arestat şi trimis în lagăr la Buchenwald. A fost eliberat de trupele americane. Întors la Paris, cu trecutul lui de rezistent şi om al serviciilor secrete, făcut o carieră. A fost director la Agence France Presse. intre 1946-49 şi 1950-54. Avînd necazuri cu regimul de la Bucureşti, Maria Tanase i-a scris, în aceşti ani, cerîndu-i ajutor. Nu a primit răspuns niciodată.

*Maurice Negre, al treilea de la stânga la dreapta în lagărul de la Buchenwald

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

Spune-ți opinia, fă-te auzit!