AMENINȚAREA UNEI DICTATURI ESTE REALĂ

By 5 octombrie 2017Jurnal de bord

tanase 66Ziua Germaniei de pe 3 octombrie, data reunificării, si criza din Spania ne aduc aminte de ceva ce uitasem – Europa. Noi românii suntem paseiști. Nu uităm doar in ograda noastră și chiar credem – superstițioși – că suntem buricul pămîntului. Ne macină orgoliul că suntem unici și ajungem ușor la răbufniri de grandoare. Adică, neicușorule, dăm ușor în fandacsie și ipohondrie. Suntem cu naturelul simțitor! Avem complexe de superioritate, dar numai după lungi secvențe de umilință și nimcnicie națională, cînd ne credem ultimii oameni. După ce ne punem cenușă în cap pentru cît suntem de neputincioși, de proști, de incapabili.

Așa și cu Europa. Ba suntem piua întii, cei mai grozavi, cu bogățiile noastre imense (care?) și peisajul extraordinar românesc, cu oamenii harnici și pricepuți. Ba suntem ultima roată a căruței istoriei, la coada tuturor clasamentelor. Incepînd cu standardul de viață, continuind cu inventivitatea, curățenia și autostrăzile. După toane, suntem euro-sceptici și injurăm birocrația de la Bruxelles, capitaliștii veroși străini, corporațiile care se fac vinovate că scot profit de unde noi nu suntem în stare. Cind suntem exact pe dos, țara unde UE are cea mai mare cotă de popularitate și unde euro-scepticismul este neglijabil.

IMG_5672Lipsește atitudinea medie, cea rațională. Emotivitatea românului este mult prea mare. Reacția lui se limitează la cîteva minute de enervare și se limiteaza la înjurături, huiduieli sau aplauze, după caz. Urmează apoi apatia și indiferența, ca să nu zic nesimțirea. Nimic constructiv, nimic elaborat pentru durata medie și lungă. Imediatul este dominant. Pină la apariția unei noi situații care ne sperie sau ne mulțumește. De unde entuziamul sau furia, efemere amindouă.
Din fericire, această stare nu se transmite Europei. Ea nu depinde de noi. Bucureștiul depinde de decizile luate la Bruxelles, Berlin, Paris sau Viena. Invers nu este la fel de adevărat. Nimic din ce se intimplă la București nu are impact în capitalele Europei. Ce trebuie spus insă este că dacă nu eram admiși în UE, azi România era un fel de Belarus, cu un Lukasenko dictator pe viață. Pregătirile pentru o asemenea turnură a regimului nostru politic au fost incheiate de mai mulți ani și sunt și azi in vigoare. Lumea nu s-ar sinchisi prea mult.

Sunt destui compatrioți care visează la o dictatură ca-n Rusia! – din nenea Iancu citire. Românul are nostalgia stăpinului. Vrea să știe cine este șeful, cine îi comandă, cine il răsplatește. Să fie de capul lui nu îi prea convine. Libertatea il obosește, ii dă anxietăți nenumărate. Democrația i se pare prea complicată, îl nedumereste și-l sperie. Noroc că dornicii de o dictatură – deși numeroși și din ce in ce mai activi – nu formează o masă critică. De ce? Pentru că UE este prezentă aici. Amenințarea unei dictaturi in România este reală numai cît și dacă Europa dă semne de slăbiciune. Un efect domino după evenimentele din Catalonia ar putea duce la așa ceva, de exemplu. Un regim autoritar ar fi răspunsul Bucureștiului – adică al unui regim democratic vulnerabil, neconsolidat – la destrămarea UE.

STELIAN TĂNASE

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !

Copyright www.stelian-tanase.ro

Alătură-te discuției 4 opinii publicate

Leave a Reply to Foru Guscu Cancel Reply