1/
Să facem cunoștință cu eroii poveștii.
1. MARUCA CANTACUZINO ( Maria Rosetti-Tescanu ) și doi bărbați – 2. Nae Ionescu 3. George Enescu. Maruca Cantacuzino (n. 1878 – 1969) a aparținut unei vechi familii boiereșt. S-a măritat cind avea 18 ani cu Mihai Cantacuzino, fiul Nababului, cel mai bogat om din România. A fost apropiată de regina Maria. Nu a avut un mariaj fericit. Drama cuplului s-a produs cînd Maruca a descoperit ca soțul o inșela cu propria ei soră, Nellie. A cerut divorțul, dar s-au împăcat. Soțul ei a murit la scurt timp după acest episod într-un accident de automobil, era în 1928. Maruca a fost mama lui Bîzu Cantacuzino, celebru pilot de aviație și playboy, și a unei fete, Alice. Maruca era o femeie frumosă, înaltă subțire, brună, o apariție spectaculoasă și o natură nevrotică. Seratele ei se aveau koc în luxosul palat de pe Calea Victoriei și se desfășurau in jurul lui Enescu care dădea bucuros recitaluri pentru lumea buna bucureșteană. Incă din acei ani cei doi erau amanți.
NAE IONESCU (n 1890 – d. 1940) filosof, pedagog şi logician român – cu 13 ani mai tînăr decît Maruca Cantacuzino. Mai avea un doi frați și o soră. Pe 25 noiembrie 1915 s-a căsătorit cu Elena Margareta Fotino. Pleacă în 1916 in Germania să își continue studiile. A fost închis în lagărul de prizonieri de la Celle-Schloss, Hanovra, pînă în 1917 august. Întors la București în 1919 face carieră de universitar și gazetar. Are destule cuceriri feminine la activ… Conduce ” Vremea”, adunînd în jurul tinere talente, atrase de personalitatea lui sulfuroasă. Era un personaj controversat, influent mai ales printre studenți.
GEORGE ENESCU ( 1881-1955) apropiat de Maruca Cantacuzino. S-au cunoscut incă dinainte de primul război mondial. In casele ei de la București, Sinaia și Tescani a cîntat frecvent la seratele ei muzicale.
In iunie 1930 Nae Ionescu se separă de soție fără să divorțeze vreodată. Au avut doi băieți, n 1917,1918, în Germania, unul din ei mort pe front în Rusia în al doilea război. Tot în iunie 1930 a inceput legătura amoroasă cu Maruca Cantacuzino pe care o vizitează în palatul de pe Calea Victoriei. Legătura devine repede cunoscută. La București nimic nu rămîne secret. E întîi un zvon, apoi birfă, apoi nu mai e un secret pentru nimeni. Nici Nae Ionescu nu se ferea, nu venea pe ascuns, se afla adesea în salonul ei plin de musafiri, ca amant oficial. Totul se petrecea sub ochii ingăduitori ai lui Enescu, amantul părăsit. Se povestesc multe scene de către cei inițiați în secrete lor. Adevărul este greu de descifrat azi. Iată una – Într-o seară George Enescu aflat Sinaia se întoarce la vila Luminiș unde locuia cu prințesa și o găsește în dormitor cu Nae Ionescu. Nae Ionescu are o replică asasină – Ieși afară, stîrpitură! Enescu s-a executat.
Nae Ionescu frecventa palatul Cantacuzino și pentru patul prințesei, dar mai întîi de toate ca să fie văzut. Era o chestiune de statut. Poza într-un „indiferent” la ierarhii sociale și la recunoașteri. Voia să pară deasupra acestor vanități vulgare. Voia să treacă drept un dezabuzat, distant și-și lua o mină diabolică. Ii plăcea să terifieze…A păcălit pe mulți, dovadă – legenda lui a rămas pînă astăzi. Dar aș sublinia mai curînd latura lui cabotină, perversă, megalomană. Era un manipulator tipic și un cinic.
Interesele lui bănești au fost foarte mari. Îi plăceau luxul și confortul. Pentru a-și acoperi pretențiile a intrat în diverse combinații dubioase. Un ex. – a semnat o poliță în fals acoperită de bancherul Aristide Blank( fostul soț al Cellei Delavrancea). Se îmbrăca cochet, elegant, chiar pretențios. A fost reprezentantul IG Farben Industrie în România și a negociat o afacere de multe milioane cu vagoane de oțel pentru industriașul Nicolae Malaxa. Era o poziție care nu se potrivește cu veleitățile lui de filosof și ortodoxist sustras contingentului. A șofat mașini luxoase (a avut un Mercedes și apoi Maybach). A locuit lîngă Arcul de triumf apoi și-a construit o vilă la Băneasa. A avut una și la Balcic. Aici și-a cumpărat un cutter cu care naviga în văzul tuturor ca să impresioneze. A dorit să-și probeze astfel ascendența, dar nu de ordin filosofic, ci mai curînd sportiv și financiar, dar și de mare cuceritor, căci îl însoțea o frumusețe cu o generație mai tînără decît el, Elena Popovici-Lupa (cum scrie Mircea Vulcănescu).
Pers0najul indiferent pe care îl afișa în societate era de fapt o făcătură. O mască. Nae Ionescu a fost dimpotrivă, interesat să se găsească undeva deasupra societății, adulat, un semizeu. Acest model a rămas în vigoare pînă azi, are încă imitatori printre intelectuali. Cu studenții și ucenicii lui Nae Ionescu i-a mers mai ușor. Era de ajuns să tacă, să îi privească cu ochii lui verzi, pe sub sprîncenele stufoase, să ia o mină diabolică, să debiteze sofisme…Cu lumea românească a fost însă mult mai complicat. Bucurestiul e o lume veche, cu școala Bizanțului și a Fanarului. Lume care a văzut multe și a îngropat multi ambițioși și impostori. În acest joc Nae Ionescu a pierdut pariul.
A fost un personaj de extracție caragialiană, un Rică Venturiano cu ifose metafizice. A fost un farseur care a jucat la cacialma pe mize foarte mari. A fost și un om al disprețului. Nu a scris nimic memorabil, nu a fost un creator, a fost o natură sterilă. Nu a fost omul bibliotecilor sau chiliei de mănăstire cum pretindea și poate i-ar fi plăcut să fie. Avea ceva puternic lumesc, era pofticios și excitabil. A fost prizonierul efemerului, al bîrfei bucureștene, al cafenenelor și redacțiilor, omul ultimei știri. Mai curînd gazetar decît filosof. Era in acelasi timp un Nae și un Ionescu. Nu a fost omul singurătății, al recluziunii, al meditației metafizice, cum lăsa să se înțeleagă. A fost omul vieții, al sîngelui și al cărnii, al banilor, al faimei, al politicii și al puterii.
Pentru el Maruca Cantacuziono a fost un trofeu, pradă de soi a unui vînător ambițios. S-a folosit de ea pentru prestigiu personal. Aventura lor a făcut să se vorbească de el ca de un amant cu mari cuceriri, dar și ca de un ins cu capacități volitive și de caracter excepționale. În fond ce a fascinat la el!? Memorialiștii nu ne-au lămurit pentru că mulți au fost discipolii lui, fără judecată critică proprie, fără distanță. Cu Maruca nu a făcut de fapt decît să profite de nevroza unei femei marcată de moartea soțului ei. Nae Ionescu era mai tînăr cu 13 ani. În palatul nababului Cantacuzino venea să se frece de o lume foarte exclusivistă, așa zisa boierie românească, în care un Enescu de exemplu era tolerat pentru abilitățile de muzician și pentru celebritatea lui europeană.
Nae Ionescu a avut același statut. Snobismul lui social a funcționat aici, ca și plăcerea de a fi inițiat, de a avea acces în cercuri ale elitei timpului. Ispita asta l-a dus și în anturajul regelui Carol ( alt manipulator, de anvergură mai mare însă ) care l-a citit repede. S-a folosit de serviciile lui și apoi s-a debarasat de el fără scrupule. Nae Ionescu a fost implicat în conspirația care a dus la Restaurația din iunie 1930. Alungarea lui de la Palat l-a durut și l-a jignit în amorul propriu pentru tot restul vieții. Izgonirea lui de către regele Carol a fost un episod care l-a marcat. Ii plăcuse mult să pozeze în “omul regelui”, în play-maker-ul Palatului. Ca să își ia revanșa s-a amestecat printre legionari, cu aceeași ambiție de a le fi sfetnic, guru. I-a îndemnat să îl conteste pe rege.
De aici a ieșit zvonul că în martie 1940 atunci cînd a murit subit – la puțin timp dupa ce se întorsese din lagărul de la Miercurea Ciuc – că la mijloc ar fi fost mîna regelui. S-a spus că a fost un asasinat instrumentat de Mihai Moruzov, șeful SSI, care îl fila și îi asculta convorbirile telefonice. Sunt sceptic. Am citit dosarele SSI cu interceptările telefonice și împrejurarea morții lui. Ideea asasinatului, deși sună bine pentru aura lui de conspirator, este falsă. Asta a convenit mai ales adversarilor lui Carol, dar este un simplu scenariu. Adevărul este că Nae Ionescu a făcut infarct în vila sa de la Băneasa, ( ocupată ulterior de generalul Antonescu, clădirea există și azi).
Nu cred că Nae Ionescu a iubit-o pe prințesă. Maruca Cantacuzino în schimb l-a iubit cu pasiune. Cînd a părăsit-o ( 5 iulie 1933) a căzut într-o gravă depresie și și-a dat foc. A supraviețuit insă ca prin miracol și a zăcut multă vreme. Vestea tentativei de sinucidere și a manierei extrem de violente de a-și lua viața a făcut înconjurul Bucureștilor spre gloria amantului firește resemnat cu o altă femeie. Maruca și-a revenit abia după doi ani, prin 1935. În tot acest timp Enescu i-a fost alături. În 1937 cei doi s-au căsătorit, una din domnișorele de onoare fiind… Cella Delavrancea! Au părăsit țara în 1939, dar s-au întors pentru mai mult timp după război. Au părăsi Romania definitiv, la finalul anului 1946. Sunt îngropați în cimitirul Pere Lachaise din Paris, unul lîngă altul. (fișă de roman – Partida da vinatoare)
Povestea arhicunoscută, birfită, zvonită, dintre Macuca Cantacuzino si Nae Ionescu a fost relatată în zeci de versiuni și a ajuns pînă la noi distorsionată. Unii au fost deranjați de portretul pe care i l-am făcut idolului lor Nae Ionescu (“Rică Venturiano cu ifose metafizice)” etc. Alții , care nu îl au la lingurică, au fost încintați. Nu am scris anume nici pentru unii nici pentru alții. Am publicat o simplă fișă la romanul pe care îl scriu de vreo zece ani “Partida de vinătoare”, (in curs de aparitie) în care dezvolt o tipologie a amorului în sferele înalte ale politicului. Amantlîcuri, curtezane, lideri încurcați cu dame de consumație, tot tacîmul. Înainte de a da tușa finală investighez povești reale de același tip. Natura umană nu este nelimitată cum se crede. Cazurile se cam repetă, indiferent de epocă. Exact aceste elemente de repetiție mă interesează.
Iată altă fișă cu Nae Ionescu. De data asta amorul lui cu Cella Delavrancea (n.15 decembrie 1887). Maruca Cantacuzino a fost convinsă că Nae Ionescu a părăsit-o pentru prietena ei Cella Delavrancea. Nu era adevărat. Histrionicul ei amant a lăsat-o pe mai vîrstnica și nevrotica prințesă pentru o femeie mai tînără și mai ofertantă – Lucia Popovici-Lupa. Odată l-am intrebat pe Petru Dumitru, (l-am întîlnit cînd a fost în țară) – de ce s-a despărțit de Henriette Yvonne Stahl? Mi-a dat o explicație simplă ”Aveam chef de carne tînără”. Cam asta trebuie să fi fost și povestea dintre Nae I. și Maruca C. ( mai bătrînă cu 13 ani, Cella era doar cu 3. ani, n. in 1887, Nae I in 1890).
Nae Ionescu trăia din 1930 separat de soția sa Margareta cu care avea doi copii – nu a divorțat niciodată. Nu s-a întors la domiciliul conjugal ci și-a continuat existența aventuroasă sentimental cu d-ra LPL avînd pasager și alte legături. Noua slăbiciune a profesorului a indispus atît pe fosta soție, cît și pe sora sa, Antoaneta, măritată Panaitescu. Nu a fost o legătură de scurta durată. A ținut 5 ani din 1933 pina în 1938. A fost și o legătura afișată public, Nae I. s-a arătat la ocazii cu tînăra lui amantă. De ex – la Balcic unde își petrecea vacanțele laolalaltă cu lumea bună bucureșteană. A impus-o și anturajului său de ucenici, redactori, amici, rude, colaboratori.
În 1938 Nae Ionescu a fost trimis cu legionari și simpatizanți legionari în lagărul de la Miercurea Ciuc, de Armand Călinescu la ordinele regelui Carol. Odată cu internarea în lagăr, povestea ajunge la final. Dacă e să ne luăm după amintirile soției și jurnalul cumnatului său, generalul Panaitescu, ( nu o simpatizau deloc pe LPL ) Nae Ioenscu a cerut să nu o mai găsească acasă cînd se întoarce la București. Cu toții au reclamat-o că se instalase în casa din Băneasa, că făcea cheltuieli nesăbuite, că dispar lucruri din casă, etc. Mizere bîrfe de familie, dar rezultatul a fost că legătura s-a rupt.
Intervine în acest scenariu gen Laclos, Cella Delavrancea. Se cunoșteau de mult, din anii 20, cînd era măritată cu bancherul Aristide Blank cu care Nae Ionescu a avut un grav diferend într-o afacere cu mulți bani. Blank l-a acuzat de fals și escrocherie. Cella Delavrancea fusese martorul și complicele legăturii lui cu Maruca, buna ei prietenă. Cît s-a aflat în lagăr, Cella Delavrancea a intervenit la regele Carol, la Armand Calinescu, la Malaxa, la Grigore Iunian, cerîndu-le să fie eliberat. Era la acea dată măritată cu Filip Lahovary pe care îl ținea la curent de demersurile ei ca și de apropierea periculoasă de el. De tot hazul este scrisoarea unde ea îl informează că – “Nu fac nici o imprudență la scăldat și nu intru în apă decît cu profesorul….” !!! Profesorul era Nae Ionescu. Cella Delavrancea era o femeie voluntară, energica, mondenă. Nu lipsea de la nici o ocazie, (recepții, serate, concerte). Frecventa lumea care conta la București în anii 20-30. Lua un aer aristocrat și făcea caz de cercurile în care se învîrtea-higlife-ul autohton. Era apropiată de regina Maria și era măritata cu un Lahovary (boieri închipuiți, Martha Bibescu era și ea o Lahovary, nume nou, de sec XlX)
Nu am am idee de ce s-a apropiat de Nae Ionescu, ” de ce a pus ochii pe el.” În relația dintre Nae I și Cella D. ea a avut inițiativa. L-a sedus pe Nae, care oricum era mereu în căutare de debușee feminine. Nu prea alegea. Să fi fost prestigiul lui (cam sulfuros, dar real)!? Poate a atras-o instinctul. Era ceva în destinul lui care anunța un personaj tragic. Personajul lui avea ceva de actor. Fratele lui, Ionescu Ghibericon, chiar era actor, fapt care arată o vînă actoricească în familie. Nae I. era un star, un cap de afiș, o vedetă. Îi plăcea postura de actor în rol principal pe o scenă. Scena lui – ii plăcea să creadă – era istoria, politica, jocul puterii. Avea un temperament dramatic. Nici Cella Delavrancea nu era departe. În fond era o artistă. Se vede asta și în scris și în pianistica ei.
In plus Nae Ionescu începuse cu voluptate să joace rolul unui sacrificat, martir de ocazie, într-o istorie bucureșteană mică, tîrîtă în marele virtej european. Un vîrtej care debutase în 1933 cu alegerea lui Hitler in Germania. De altfel Cella D. a avut simpatie pentru Germania, pentru Hitler (vezi obs. ei de la festivalul de la Bayreuth din 1937 ). Era atrasă de cei puternici. Nae Ionescu aparținea dreptei, chiar extremei ei. Către acest pol înclina balanța în Europa la sfîrșitul anilor 30. Părea hărăzit unei mari cariere, unui rol mare în România. Inchiderea în lagăr potența acest posibil traseu. Nu spusese Hitler in toamna 1938 regelui Carol că singurul în care are incredere în România este Codreanu!? Or, Nae Ionescu devenise din sfetnicul regelui Carol, sfetnicul șefului Gărzii de fier, al lui Codreanu personal. Nae Ionescu era amestecat la vîrful Mișcării legionare, inspiratorul și mentorul ei. Cella Delavrancea văzuse în el omul puternic de mîine, salvatorul României, omul providențial. De el își lega și norocul ei. Făcea diverse calcule și în ele Nae Ionescu juca un mare rol. O atrăgea cred și aura lui de conspirator, de om secret, de ins al culiselor și tenebrelor. Lui Nae Ionescu îi și placea să-și ia acest aer.
Legătura amoroasă dintre cei doi amanți cam copți, extrem de interesanți, figuri de prim-plan ai înaltei societăți românești din anii 30, s-a înfiripat în 1938 în timpul primei detenții a lui Nae I în lagărul de la Miercurea Ciuc. După ce a dat o declarație publică de desolidarizare de mișcarea legionară declarind ca s-a cumintit ca e supus tronului, a fost eliberat și a revenit la București. Atmosfera noii idile cu Cella D. a incălzit-o scrisorile, telefoanele, vizitele, pachetele trimise în lagăr. Întretimp “cealaltă” LPL, a fost alungată cu concursul soției părăsite, care spera că Nae Ionescu va reveni acasă dar și al cumnatei ei Antoaneta general Panaitescu. Lucrurile au evoluat diferit pentru că se pregătea în culise Cella Delavancea, inteprinzătoare și hotărită să pună mîna pe el.
Cella Delavrancea, deși nu a locuit în vila din Băneasa, putea fi găsită în fiecare zi acolo. Unii dintre cei care l-au cunoscut au spus că ea a fost marea iubire a vieții lui sau măcar ultima. Alții, zic că a fost ceva, dar mai puțin pasional, unii chiar că a fost doar o amiciție spirituală din partea lui (slăbit de lagăr, singur, cu presentimentul morții ). De interes politic, de carieră din partea ei. Mai cur]nd a fost o poveste de amor a unor tomnateci. O dragoste tîrzie. În perspectiva timpului, – știind azi cît de puțin mai avea de trăit Nae Ionescu – totul capătă o turnură dramatică. Ca și istoria României, a Europei, care se clătinau. Acordul de la Munchen, tratatul Ribbentrop/Molotov, începutul războiului. Pe plan intern alegerile din decembrie 1937, dictatura regala, suspendarea Constituției, interzicerea partidelor, regimul de cenzură, asasinarea legionarilor din nov. 1938, asasinarea primu lui Armand Călinescu , represaliile care au urmat. Nae Ionescu a rămas liber puțin timp după eliberarea sa din 2 dec. 1938, pentru că a fost iar internat în lagărul de Miercurea Ciuc după cîteva luni. Nu se plinge de regimul de detenție, are la dispoziție hrană buna, haine curate aduse de acasă, cărți, liniște etc. Totuși este izolat, e frig, departe de ai săi. Reîntors după cîteva luni la București (iunie 1939) este reținut la domiciliu în vila lui din Băneasa cu jandarm la poartă si supravegheat de SSI etc. Pentru un bolnav de inimă, acestea sunt emoții mari, chiar dacă abia îndeplinise abia 49 de ani.
În toate ocaziile o găsim pe Cella Delavrancea agitîndu-se, mereu prezentă în casă. Sau umblind prin audiențe sa ceară ceva pentru el. Făcînd servicii, ținîndu-i de urît, pisînd pe toți în jur cu cereri. Se comporta ca o soție quasioficială, agăsînd multă lume, iritind cunoscuții. Era suportată stoic de anturaj și de rude. Desigur acest statut urma să dureze atiti timp cît Cella Delavrancea se afla la inima lui Nae Ionescu. Sa spunem că atașamentul lui față de ea nu a părut să scadă nicio clipă în ultimele lui luni de viață. Serviciul secret al lui Moruzov, polițaii lui Gavrilă Marinescu au filat casa, au urmărit pe cei care intrau și ieșeau, au ascultat convorbirile telefonice, i-au plasat informatori in jur. Știm azi ceas cu ceas din transcirerile si rapoartele SSI ce s-a întimplat la vila din Băneasa, unde trona nu Nae I. ci Cella Delavrancea. Cînd ea lipsea, îi rămînea bustul ei făcut de Milița Pătrașcu.
Nae Ionescu are primul infarct la 13 august 1939. Scapă cu viață. Cei din jurul lui s-au speriat. Nelipsită, Cella Delavrancea, energică, e prezentă în rol de gazdă. Primește medicii, rudele, colaboratorii. Odată pus pe picioare, își invită discipolii (îi primește în fiecare luni seara) la discuții filosofice. (Eliade, Vulcănescu, Băncilă, Noica etc.). E singură activitate pe care i-o mai permite sănătatea. Ca întotdeauna promite să se apuce de scris, să termine măcar unul din zecile de proiecte pe care le vînturase de-a lungul timpului. La 10 ianuarie, duminica, face un nou infarct. Pe 15 martie, face un nou infarct și de data asta inima cedează. La 9,00 dimineața moare, cum noteaza agentul de Siguranță. Era singur cu sora medicală care îl îngrijea și care s-a grăbit să cheme familia, apropiații, și, firește, pe Cella Delavrancea.
Într-o scrisoara a relatat cum i-a inchis ochii lui Nae I. De aici incolo, Cella Delavrancea și-a incheiat partitura executată pe lîngă Nae Ionescu. Rudele defunctului – soția, fiul, sora, cumnatul – au indepărtat-o brutal chiar în ziua morții lui. În alungarea ei, frustările acumulate in ultimii ani au contat mult. I s-a interzis să vină la înmormîntare. Așa se explică absența ei de la cimitirul Bellu, absență despre care cei 2.000 prezenți s-au intrebat zadarnic. (Fișa de roman – Partida de vinătoare – in curs de apariție – mai 2018)
STELIAN TĂNASE
CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE!
Copyright DESKREPORT