APOCALIPSA LUI CIUCLEA de TOMA ROMAN Jr.

By 15 februarie 2012Zona Libera

Despre domnul Ionel Ilie Ciuclea cred că e un etalon de mitocănie politico-economică. L-am văzut pentru prima oară lipit de un stâlp, prin anul 2000. Atunci mușcase startul campaniei electorale și împânzise tot Bucureștiul cu mecla lui pe fond galben (candida din partea meteoricului ApR pentru Senat). Pe afiș scria doar ”Ciuclea” și se vedea un soi de bulibașă în costum care arăta cu deștu-n sus, spre viitorul de aur al patriei. Mi-am zis că e doar un megaloman cu traseu meteoric prin politică. Ceva mai târziu, o rudă de-a mea, rezidentă în străinătate, mi-a spus că a încercat să facă o afacere cu un ridicător de gunoaie nebun, care și-a scris pe mașinile-tomberon ”Nihil Sine Deo”, zbiară la angajați, are mai multe birouri de lemn masiv la care stă doar el într-o sală imensă, unde pute a cantină. Ruda mea se speriase, iar domnul era tot Ciuclea.

Între timp, până acum, mi-au mai parvenit oarece informații sporadice despre personaj, cărora nu le-am dat mare atenție Am auzit că a candidat prin 2004 pe listele PSD (cu toate că ApR fuzionase cu PNL, pe unde e posibil să fi trecut) și că intrase în prieteșug cu Neculai Onțanu. Îi tot vedeam nevasta la OTV, echipată ca un personaj comic de operetă ( ”extraordinara doamnă Ciuclea”-Dan Diaconescu dixit) , cu o pălărie cu păsări împăiate și fructe din ceară, unde promova un cor religios sponzorizat de ea, Divina Armonie.

Nu aș fi avut nimic personal cu învârtitul respectiv până să înceapă să ningă anul ăsta. Pe strada pe care locuiesc (situată dealtfel în buricul târgului) a intrat prima oară un utilaj de deszăpezit abia la trei săptămâni după ce au dat primii fulgi de zăpadă, în noaptea de 14 februarie. În tot timpul ăsta, vecinii mei nu au putut să-și scoată mașinile de pe locurile de parcare, am luat cu toți bușituri pe gheață și nu s-a putut pătrunde nici cu tancul spre noi. Făceam aproximativ 150 de metri, pe jos, într-un sfert de oră. Lăsând la o parte enervarea personală, am primit tot felul de semnale de la prieteni din Sectorul 2, care ba rămăseseră blocați ore în șir cu mașina prin Baicului, ba nu puteau să iasă din Fundeni. Asta mi-a trezit instinctul de jurnalist de investigație, pe care nu-l mai exersasem de multă vreme.

M-am interesat cine trebuia să se ocupe de deszăpezire în sector și iar s-a ițit scăfârlia lui Ciuclea. De data asta, domnul a ajuns prim-vicepreședinte al UNPR-București. Cum ”partidul trebuie să fie în toate”, cameleonul patron de cor bisericesc a căpătat, de la superiorul său ierarhic, Neculai Onțanu, felurite contracte. Firma sa, Supercom, ia gunoiul, ridică mașini și, pur teoretic, deszăpezește pe raza sectorului.

Contractul de hinghereală a mașinilor a expirat în august anul trecut, dar, de atunci, a mai fost prelungit de două ori ilegal, prin hotărâri ale Consiliului Local controlat ferm de Onțanu, fără a se mai organiza licitație. Numai reacția destul de vhementă a organizației teritoriale a PNL și apropierea alegerilor a făcut să nu se producă pe 1 februarie o nouă prelungire ilegală.

Pentru deszăpezire, spun unele surse, anul trecut s-ar fi acordat Supercom 1,6 miliarde de RON, la data respectivă aproximativ 4 milioane de euro. Firma lui Ciuclea, conform contractului, ar fi trebuit să fie gata să acționeze încă de la 1 noiembrie. Cât de pregătită a fost, au simțit localnicii din sector, pe epiderma lor înghețată.

Domnul Ciuclea, în schimb, și-a cumpărat drept cadou de Moș Niculae, anul trecut, un Maybach de 500.000 de euro. Asta pare să fi fost o parte din planul de întâmpinare a intemperiilor, fiindcă zăpada se vede roz, dulce și pufoasă dintr-o asemenea limuzină.

Ce se întâmplă în ograda generalului de operetă Onțanu lasă o duhoare pronunțată de combinații mafiotice. Pe de altă parte, nu m-ar mira ca, de 6 martie, ”ziua naționalizării mijloacelor de producție”, printr-o combinație a lui Onțanu, Gabi Oprea să-l facă și pe Ciuclea general. Fiindcă, nu-i așa, degeaba ai Maybach dacă nu ai și stele protectoare pe umeri.

 

Spune-ți opinia, fă-te auzit!