BARIERA VERGULUI ÎN COPILĂRIA MEA

tanase31

Bariera Vergului, pînă la capătul liniei de tramvai 23 -24 unde e acum o gură de metro, era capătul oraşului. Cartierul a apărut în prelungirea uzinelor Malaxa, adesea pe terenuri cumpărate de patron şi date lucrătorilor şi funcţionarilor să îşi ridice case în apropiere. Aici, odată, era cîmp şi grădini de zarzavat. Drumul duce (trenul se lua de Gara Titan) la Plătăreşti şi Olteniţa. Ţăranii – orăşenii de margine, mahalagii, grădinarii bulgari, ieşeau la Bariera Vergului cu legume, fructe lapte şi brînză. I-am mai apucat pe unii dintre ei – umblau pe străzi şi îşi strigau marfa. Aveau de clienţi gospodari şi negustori. Băteau la poartă, sau urcau scara unui bloc şi te serveau cu brînza de vaci, nişte bucăţi rotunde de mărimea unui pumn scoase din tifon. Mai aduceau lapte de vacă proaspăt în nişte bidoane, lapte prins, smîntînă în niște borcane de iaurt legate la gură etc. Veneau cu şareta, trasă de un cal, în spate aveau marfa acoperită cu o pătură.

Era un refugiu între liniile de tramvai şi pe el o baracă neagră unde se vindea gaz de lampă şi alte produse petroliere casnice. Peste drum erau înghesuite mici prăvălii. Una era preferata mea, unde mă aducea mama, (cînd venea în plimbare cu altă femeie care avea o fetiţă). Aici se servea în picioare la nişte mese rotunde prea înalte pentru mine, fixate într-un picior. Era un spaţiu înghesuit unde se serveau orez şi griş cu lapte cu scorţişoară, iaurt rece cu covrigi calzi. Îmi plăcea la nebunie. Toată această aripă a pieţei era zgomotoasă şi animată. Chiar în colț, spre cibariera vergului  9nema Vergu, era o alimentară mare, cu cafea în saci – mirosea tare. Se vindeau măsline din butoaie, marmeladă din lăzi, zahar tos în saci înalţi cît mine deschişi la gură, din care vînzătorul lua zahărul cu o lopăţică din tablă. Se mai vindea ulei din butoaie mari, metalice. Se vărsa în sticle cu pîlnia. Trebuia să vii cu sticla ta, de acasă.

Acest trotuar cu cinema, prăvălii, cîrciumi, era centrul nervos al Barierei Vergului. Era și o agenţie loto. Îmi amintesc nişte năsturaşi din lemn, înegriţi, tociţi de atîtea degete care îi frecaseră, cu un număr încrustat, pe care trebuia să îi scot dintr-o pungă, cum îmi cerea bunicul. El juca mereu sperînd să se îmbogăţească. În casă eventualitatea unui cîştig, variantele posibile, se discutau frecvent şi cu pasiune. Era şi librărie mare pe colţ, o sifonărie. În mijlocul pieței, ocolită de şinele de tramvai, se găsea o statuie (vopsită urît în verde), plantată în mijlocul unui bazin rotund cu fîntîna arteziană care uneori azvîrlea apa, spre bucuria noastră (am descris-o în cap. 2 din “Luxul melancoliei”, roman, ed.Humanitas, 2007 ). Era un nud de femeie, o nimfă, aş zice azi. Cînd era cald, copii se bălăceau în bazin. Vizavi de biserică începea Calea Călăraşi, unde întorcea autobuzul 34 care traversa oraşul pe direcţia S-E/N-V, pînă la Chibrit.

bariera vergului 32.

Pe mîna stîngă, cînd veneai din oraş cu tramvaiul 26, se afla într-o clădire din anii 20, „Cinema Vergu“ (Atheneu Vergu, citeai în zid). În acei ani avea firma “Munca” (azi e o sală de bingo). La intrare erau vitrine cu poze şi afişe. Filmul se schimbă lunea. Mă ridicasebariera vergului 2m în vîrsta, eram clasa a 4-a, 5-a. Era obligatoriu să mă duc să văd ce a film venit. Învăţam la un Internat cu program săptămînal şi ajungeam numai în weekend, la film. Prin anii 60 am asistat la schimbarea filmelor sovietice cu altele, italieneşti şi americane. Aveam 10-12 ani cînd s-a produs schimbarea şi eram încîntat să văd filme mai bune. Cinefilul din mine se trezea. Bardot mi se părea mai apetisantă decît Samoilova. Sau Delon din „Rocco şi fraţii săi“ şi „Ghepardul“, ori Yull Brinner din „Cei 7 magnifici“ – decît Serghei Bondarciuk din „Soarta unui om“ sau Batalov, în „Zboară cocorii“.

Treceam de vîrsta filmelor cu partizani care montau bombe împotriva trenurilor nemţeşti. Voiam să văd femei frumoase şi maşini care fug tare pe şosele. Dacă mai apărea un schimb de focuri şi un sărut, era perfect. Filmele Mosfilm ofereau pudice şi bigote poveşti de dragoste sau bătălii duse de eroic de Armata roşie (pe care nimeni nu o iubea în cartier). La scena sărutului, să zicem Mastroiani cu Sofia Loren, obligatoriu se tropăia şi se saluta împreunarea buzelor cu gesturi obscene şi fluierături groaznice. Nu participam la aceste momente de delir popular, eram pudic. La filmele cu cerere mare (Spartacus, de exemplu) apărau pe lîngă cozile la bilete bişniţari cu figuri interlope. Ofereau la suprapreţ ce rîvneai tu cel mai tare, un loc/două. Scoteau din buzunarul nădragilor teancuri de bilete, chiar în vecinătatea unui miliţian care se făcea că nu vede. Odată eram cu un amic şi un miliţian din asta ne-a oprit în hol, ne-a băgat într-un birou să ne ia la întrebări. De ce? Prietenul meu purta blugi. Eu nu, pentru că erau scumpi ai dracului. Nu am avut toată copilăria. Miliţianul voia pur şi simplu să ştie de unde îi avea…

Eram atît de mare amator de filme încît visam să locuiesc în blocul unde se afla Cinema Vergu, undeva la et.1 sau 2. Şi-mi ibariera vergului 7maginam că fereastra se deschide în sală şi că vedeam filmele gratis… Procurarea banilor pentru film era mereu o mare, mare, problemă. În cel mai rău caz mă vedeam angajat controlor de biletele. Puteai, după ce intra lumea în sală, să te aşezi într-un scaun şi să vezi filmul. Se întîmpla uneori să se dea “în continuare”. Adică nu se golea sala după terminarea proiecţiei. Intrai în sala în orice moment, nu neapărat la început, şi ieşeai cînd voiai. Am făcut de cîteva ori experienţa să intru la matineu, şi să ies seara…(de ex. la ”Ocolul pămîntului în 80 de zile”, cu David Niven, Shirley McLaine, Patachou, Fernandel etc., sau “Trapez” cu Tony Curtis, Burt Lancaster, diva era Lollobrigida)…

 

3,

În copilăria mea, în parcul “23 August” era un lac pe care puteai să te plimbi cu barca; făcea 15 lei ora plus buletinul de identitate, ca garanţie lăsat la debarcader. Pînă la 14 ani, cînd ţi se elibera un buletin, nu puteai să te bariera  verguluiplimbi cu barca pe contul tău. Toţi băieţii se imaginau, romantici, în barcă, sub sălcii, făcînd declaraţii de amor primei iubite. În vecinătate era un turn de paraşutism unde mergeam uneori să văd sportivi coborînd din vîrv prinşi cu nişte cabluri de la cam 100 m înălţime. Noi, puştii, făceam pariu dacă am avea curaj să sărim de acolo. Lumea venea ca la picnic. Se aşeza pe iarbă pe o pătură cărată în sacoşă, scotea mîncarea din coşuri, desfăcea berea. Noi pîndeam capacele de la sticlă şi le ascundeam în buzunare. Berea stătea pe iarba, neapărat pe nişte blocuri de ghiaţă cumpărate din apropiere. Cam 15 lei blocul, cred. Berea o aduceai de acasă, sau o cumpărai din parc, unde erau nişte chioşcuri. Se petrecea cîteva ceasuri bune privind paraşutiştii…

bariera vergului 3Mai era şi un teatru de vară, unde nimeni nu plătea bilet, pentru că se intra prin spărturile din gard. Mergea şi metoda boierească, de a da 5 lei paznicului. În week-end veneau diverse spectacole, cîntăreţi, estrade. Li se zicea “şușe”. Un comic, doi, trei-patru cîntăreţi de muzică uşoară, 2-3 de populară şi spectacolul era gata. Foarte bun pentru o lume simplă, fără mari pretenţii. Mahalaua se înfiinţa cu căţel şi purcel pe băncuţele din lemn fără spătar. Dacă spectacolul se prelungea cu bisuri, te cam durea spatele. Se venea cu tot familionul. Străzile din jur se umpleau de lume, îngrămădeala începea de la Bariera Vergului, din staţia de tramvai. Uneori, apăreau miliţienii călare, cînd şi eram foarte impresionat.Dar asta se întîmpla mai ales cînd se jucau cuplaje pe stadioul “23 August”. Adică două meciuri, între Steaua, Dinamo, Rapid, Progresul. Pe la 14-16 ani veneam destul de des în parc, singur, mai ales, cu o carte sub braţ. Mă întindeam pe iarbă. Aşa am citit “Enigma Otiliei”şi “Patul lui Procust”. Cînd era ziua mamei mele de aici tăiam trandafiri, atent să nu fiu prins de paznici. De cumpărat, nici vorbă, costau o avere la florăresele din Bariera Vergului. În adolescenţă, îndrăgostit fiind, pe aici mă plimbam cu o fată, niciodată după căderea întunericului cînd parcul se umplea de figuri suspecte. Seara preferam o esplanadă ”la Gloria” luminată şi aglomerată. Era o cofetărie unde se găsea Pepsi şi Cico. Puteam conversa în voie. Nu vorbeam despre ce vedeam la TV, cum se întîmplă azi. Subiectele veneau din ce citeam. Atunci nu ne dădeam seama că eram cam rupţi de realitate. Ne pasionau personaje din Dostoievski şi Balzac… dar şi Pirgu, din Craii şi Adela lui Ibrăileanu.

Azi, teatrul de vară este o ruină, bălăriile sunt la ele acasă. Teatrul a fost inaugurat în august 1953, cu ocazia festivalului tineretului. Are arhitectură sovietică, coloane la intrare şi o scenă largă. Avea coloane şi în spatele scenei unde era un fel de terasă cu vedere spre aleea principală a parcului şi la lac. Era o construcţie ieftină, făcută în grabă, care se voia pompoasă. În faţa teatrului, un scuar cu un bazin în care pluteau peşti exotici. Un moft! Ce le trebuiau mahalagiilor peştii roşii, galbeni, negri, aduşi din China! Or fi fost vreun dar de la Mao. În liceu veneam aici să ne vedem în gaşcă, să întîlnim fete, să vorbim de muzică şi filme. Într-o vară, cred în 69, a poposit un grup “beat”, “The Federals” cu Tony Bolton. Fireşte, imitat apoi de ghitariştii şi vocaliştii din cartier. Cînd a murit Jimi Hendrix aici s-a dat un spectacolul dedicat ad-hoc lui Hendrix (Roşu şi Negru cu Mitică Tudan). A început o ploaie torenţială. Dupa 5 piese, spectatorii au urcat să se adăpostească laolaltă cu muzicanţii pe scenă. Am aşteptat împreună să stea ploaia. Concertul nu s-a mai bariera vergului  4reluat.

4.

Prin 1960 a apărut un patinoar, unde a venit – îmi amintesc – un spectacol nemaivăzut “Parisul pe gheaţă” după care s-a omorît toată lumea. N-am patinat dintr-un motiv simplu – ai mei nu au avut bani să îmi cumpere patine, aşa că degeaba am copilărit în apropiere, nu ştiu să patinez. Patinajul a fost distracţia favorită în acest cartier. Faptul că nu ştiam să pabariera vergului 4tinez mă izola de ceilalţi, pentru că joi/vineri/sîmbătă se plănuia viitoarea partidă de patinaj (pentru duminica dimineaţa mai ales) şi luni/marţi/miercuri se povestea cum a fost. Prilejuri de flirturi, de avansuri şi sărutări furate. Veneam în schimb bucuros la meciuri de hochei. Hocheiul mi-a plăcut dintotdeauna. Mi-am dorit mereu să fac sporturi dure, rubgi, hochei, box, nu tenis. Mersul în pauze la bufet, să bei ceai fierbinte şi să comentez fazele – era un ritual. Nu mi-am mai oferit demult plăcerea asta. Mă mai uit bariera vergului 11cîteodată la televizor la o finală NHL sau o partidă Rusia-SUA, Cehia – Suedia în campionatul mondial, dar rar…Cind eram copil aici s-au desfășurat campionatul mondial de lupte si altul de box, Noii, puștii, alergam după autogtrafe, cred ca n-am scăpat o gală. Îmi amintesc de un boxer cubanez, Stevenson cred că-l chema, boxa la categoria grea și a bătut tot.Una dintre fetele din cartier s-a lăudat atunci că-l “facuse” după ceremonia medaliilor.

Veneam la patinoar, adolescent fiind, și vara. Se monta un ecran şi seara pe răcoare puteai să vezi un film, de regulă american, comercial, gen “Love story”, “Marea evadare”cu Steve Mc Queen. Era o distracţie ieftină şi lumea din cartier venea. Tot aici am văzut în vara 1970 sau 71 cel mai tare concert rock dinainte de 1989, “Blood Sweet and Tears” într-un patinoar cam gol. Gol pentru că nu se făcuse nici o reclamă, nu s-au pus afişe, nu s-a anunţat la bariera-vergului 1radio sau tvr. Părea ceva clandestin. Am aflat de el din cartier, chiar în ziua concertului. A trebuit să alerg mult să fac rost de bani pentru bilete, scumpe. Multe scaune goale, au tinut mult timp probele de sunet, era cam haos. În sfirșit s-a cîntat, ceva mai mult de oră. Apoi au strîns instrumentele, fără grabă. Noi, gură-cască, am rămas să vedem ce se întînplă. Era ceva foarte misterios. Cred că şi muzicienii s-au mirat de atmosfera ciudată de după Cortina de fier. Nu știu cum au ajuns la Bucureşti, probabil aduşi de Biblioteca americană pe speze proprii, iar regimul a acceptat concertul din diverse raţiuni. De ex. pentru că era gratis, să le arate americanilor că sunt deschişi la schimburi culturale etc. Dracu ştie.

Patinoarul mi-a rămas în minte, Mai trec uneori pe acolo în goana unui taxi. O clădire părăsită. Seamănă cu trecutul meu : ziduri coşcovite, firme vechi, şi bălării. Ar trebui să opresc într-o zi, să fac cîţiva paşi înăuntru dar mi-e teamă că m-ar copleşi melancolia.

STELIAN TANASE

CITITI SI SERUITI

Copyright www.stelian-tanase.ro

Alătură-te discuției 5 opinii publicate

  • toata copilaria a fost in maior coravul, unde ai uitat sa spui de cursele, de ciclism, de motocross, unde a fost si festivalul tineretului in ’53 unde mama a cunoscut o finlandeza mailish o chema care ia dat un semn de carte din lemn cu steagul Finlandei , la teatrul de vara a cantat si Vico toriani , ERA MILITIA CALARE SI PAZA CONTRACTUALA IN MARO, LOS PARAGUAYOS, THE BEACH BOY’S TRES NEGROS SUD AMERICANOS, SI PIESE DE TEATRU cu take ianke si cadar, Beligan Dinica , Moraru dar si aia mai vechi, Giugaru Fintesteanu,Anghelescu Maria Tanase IN 59 ’60 AM MAI FOST SI VARIETATI.am ramas cu amintiri frumoase si derdelusuriile din parc ala din muncii si ala din maior coravul in jos spre teatru.

  • Lidia Rosu spune:

    Minunate amintiri! Eu am copilarit in Vatra luminoasa. Veneam cu mama sa cumparam petrosin pentru parchet din Bariera Vergului.Am fost la cateva filme , la cinematograful de acolo.Intr-una din casele de pe colt, putin inainte de Bariera, a fost intre anii ’60-’70 o gradinita, unde am fost si eu cu multi copii de la mine din bloc. Copilaria nu se termina niciodata ! Multumesc pentru articol!

    • Stelian Tănase spune:

      Da stiu locul. Si mama lua gaz si petrosin de acolo in bidon. Era pe un refugiu, intre liniile de tramvai intr-o baraca de lemn.Pe trotuar vizavi era o dugheana care servea orez cu lapte si scortisoara, gris, lapte rece si iaurt. (anii 59-67)

  • Manuela Constantin spune:

    Minunat articol pentru cei ce știu despre ce e vorba! O lume dispărută în amintiri șterse ! Amestec de nostalgie și …întruchiparea în cuvânt a copilăriei mici. Au reînviat sunete, mirosuri, oameni, scene! Ce vremuri! Dar noi eram copii fericiţi!

  • Max spune:

    Si eu am crescut acolo. Scoala 8,motocross, stadionul PTT, str. Caporal Ruica, stadion, IOR, prima intalnire in parc, fosta-i lele!

Spune-ți opinia, fă-te auzit!