Preferata mea a fost ( şi este de) multă vreme Betty Boop. Alţii se uitau după o altă BB, Brigitte Bardot. Ca să vezi! Eu rămîneam la desenul animat. Betty era mai sexoasă decît aţoasa şi serafica Brigitte. În plus îmi plăceau brunetele. Cu „existenţialistele” m-am înţeles totdeauna prost. Era şi un pariu. Cind toţi băieţii din liceu erau amorezaţi de fiinţe vii şi normale, eu preferam – de dragul frondei – o nălucire.
Pe Betty Boop, cu vocea ei miorlăită, tunsă scurt, cu fustiţa mini, pulpoasă, ochiosă, desculţă, am văzut-o prima dată într-un film de cîteva minute. Se făcea că ajungea în junglă unde era atacată de nişte sălbatici. Vocea personajului negativ era a lui Cab Calloway şi cînta, fireşte, oooooof, “ Minnie the Moocha“. Hai-di, hai-di, hai-di, hoooo! Cine nu l-a auzit!?
Îmi place la Betty Boop că intră mereu în încurcături. E mereu fugită de acasă.etc. Trece prin toate păţaniile cu o candoare care se adaugă la vino-ncoa-ul ei natural. Cenzura – care păzea moravurile americane – i-a făcut nenumărate afronturi, tăindu-i secvenţe şi replici. Ea, mereu cu zîmbetul pe buze. Asta gagică !