boboteaza 4Pe data de 6 ianuarie, în fiecare an, Biserica Ortodoxă și cea Greco-Catolică sărbătoresc Botezul Domnului Isus Hristos, sau Boboteaza, zi care marchează și sfârșitul Sărbătorilor de iarnă. Ne apropiem de mijlocul iernii, și în general, în această perioadă, iarna își arată colții, fiind foarte frig, chiar ger de crapă pietrele, de unde și expresia “gerul Bobotezei”.

boboteaza 2Ziua de Ajun este chiar mai importantă în calendarul popular decât sărbătoarea de Bobotează însăși. În dimineața de Ajun, înainte de a face focul, bătrânii strâng cenușa din sobă și o păstrează până primăvara ca să o presare în grădină și la rădăcina pomilor pentru un rod bogat și sănătos.

boboteaza 5În Ajun, preotul „umblă cu botezul”, sau cu „Iordanul”, adică umblă din casă în casă cu crucea în mână, rostește Troparul Botezului și stropeste cu agheasmă, dintr-un mănunchi de busuioc, atât locuința, cât și pe toți membrii familiei. În Ajun de Bobotează, credincioșii țin post, iar cei care pot, țin chiar post negru, adică nu manancă nimic, pentru purificarea sufletului.

Fetele nemăritate fură un fir de busuioc din mănunchiul preotului și în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, îl pun sub pernă pentru ca să își viseze ursitul. În unele zone ale țării, firul de busuioc se poate înlocui cu un pieptene. Fetele care cad pe gheață în ziua de boboteaza 6Bobotează se vor mărita în anul în curs.

În ziua de Bobotează se face sfințirea apei. Preotul împreună cu sătenii aleg un loc unde se face slujba, în apropierea unei ape curgătoare sau lângă o fântână. Se aduce apa în vase mari și se taie o cruce mare din gheța râului (în cazul în care acest lucru este posibil) sau se folosește o cruce mare din lemn. În jurul acestei cruci se desfasoară întreg ceremonialul religios de sfințire a apei și transformare a acesteia în agheasmă.

biserica sf dumitruDupă slujbă, sătenii își iau apă sfințită în vasele pe care le-au adus cu ei și odata ajunsi acasa, sfintesc casa și interiorul casei, pomii, grădina și animalele. Agheasma este considerată leac pentru boli, dar se folosește și pentru purificare și dezlegarea de farmece sau vrăjitorii. Nu se alterează în timp iar cei în vârstă spun ca sunt suficiente câteva picaturi din acestă apa sfințită pentru a vindeca deochiul la copii, crizele de nervi, patima alcoolului sau sterilitatea.boboteaza 3

În Bucovina, Boboteaza ține trei zile, iar în acestă perioadă prietenii, vecinii și rudele obișnuiesc să se colinde reciproc. Tinerii, mascați în babe și moșnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat pentru a aduce belşug în casă şi peţitori mulţi.

În localitățile asezate pe malul unui rau, sau pe malul Dunării, preotul aruncă o cruce de lemn în apa, iar tinerii curajosi sar în apele reci pentru a o aduce înapoi. Se spune că, cine se arunca în apă de Boboteaza, va fi ferit de toate bolile în anul respectiv.

Cum este vremea în ziua de Boboteaza, așa va fi și peste an. Daca plouă, urmează o iarnă lungă; dacă este timp frumos atunci va fi o vară frumoasă; dacă bate crivățul, anul va fi bogat. Dacă apele curg la streșini, în toamnă se va face vin bun, iar daca pomii sunt îmbrăcați în promoroacă, va fi un an îmbelșugat și sănătate.

CITESTE SI DA MAI DEPARTE!
DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!