BRAȘOV 15 NOIEMBRIE 1987 – CE AM UITAT

15 noiembrie 1987, acum 28 de ani, era zi de alegeri după tiparul comunist. Nu se alegea nimic, se vota. A doua zi Scînteia anunţa rezultatul ştiut dinainte – 99,99%. Mai mult, poporul sărbătorea prin muncă. Fabricile erau pline de lume, care între timp se ducea şi la urnele păzite de Miliţie, activişti, Securitate. La „Steagul Roşu” Braşov la fel. Se operase o nouă curbă de sacrificiu, pentru că economia s-a zis era în criză. Planul hotărît nerealist de CC al PCR nu se realiza şi lumea nu îşi primise salariile întregi şi era foarte nemulţumită.

În acest climat de tensiune, muncitorii de la fabrica de camioane Steagul roşu au ieşit din hale în stradă, au defilat prin oraş, s-au oprit în faţa sediului PCR al judeţului Braşov ( azi Prefectura). Au cerut să vorbească cu conducerea judeţului, ceea ce nu s-a întimplat deşi se găseau înăuntru la un festin, sărbătorind deja marea victorie în alegeri. Pe mese să găseau alimente şi băuturi care nu se mai aflau demult în magazine, vor constata prostestarii mai tîrziu. Cîteva mii de braşoveni s-au adunat în faţa sediului partidului, mulți locuitori s-au alăturat muncitorilor de la Steagul roşu. Securitatea filma din blocurile evenimentul. Autoritățile se gindeau deja la represiune, nicidecum să satisfacă revendicările oamenilor. Ironia sorții, peste tot se găseau lozinci – “Clasa muncitoare, forţa conducătoare în RSR! ”

Aici s-a auzit prima dată „Jos Ceauşescu!” În absenţa unui dialog, lumea a pătruns în sediu, care a fost o devastat. Portretele soţilor Ceauşescu au fost aruncate pe ferestre. Apoi lumea s-a risipit. Oraşul a fost izolat, invadat de securişti, activişti PCR, miliţieni, armată. Starea de asediu s-a instalat în următoarele zile. Securiştii aveau ordine să bage spaima în oameni ca nu cumva să mai îndrăznească să se revolte. Exemplul lor putea fi contagios. Toţi aveau în minte protestele din Polonia din 1980. Regimul se temea că muncitorii români să nu repete exemplul polonez. Anchetele au fost dure, muncitorii au fost bătuti, supuşi la vexatiuni şi ameninţări. Mulţi au fost judecaţi, condamnati, mulţi dintre protestatari au fost deportati.

Pentru regimul comunist a fost începutul sfîrşitului. Revolta muncitorilor de la Braşov a fost o repetiţie generală la actul final din 1989 cînd lumea revoltată va umple străzile, înfruntînd eroic autoritățile la fel de dornice de sînge și victime. La Braşov 1987 înregistrăm ultima victorie a lui Ceauşescu împotriva românilor. Confruntarea care va avea loc după numai doi ani, în decembrie 1989, i-a fost fatale dictatorului dar şi regimului său.

Azi 15 nov 1987 a fost uitat. Intîi chiar de partidele de stinga. Politicienii afiliați nu evocă protestul muncitorilor de la Brasov pentru că nu și-l asumă, nu văd aici rădăcinile lor. Intelectualii de stînga ignoră acel moment decisiv dintr-un soi de elitism răsturnat care nu ii lasă să se considere legați în vreun fel de protestele proletariatului românesc. Privesc mai curind spre malurie Senei decît spre realitatea socială a României. Despre ceilalți ce să mai vorbesc, ei nu se simt legați de acele proteste în mod programatic.

Dar cauzele uitării acelei zile și a faptului că nimeni nu se revendică azi din acel moment glorios al protestului anticomunist sunt mai complexe și ar merita o analiză separată. Acea zi, ne așează în linia protestelor antitotalitare din țările din estul Europei din anii 80, proteste care au dus la căderea comunismului. Acceptind asta trebuie sa punem sub semnul intrebării așa-zisul „excepționalism românesc” care ne așează în afara istoriei. Asta ne-ar da prilejul să nu mai pretindem că în România nu s-a întîmplat nimic in ce privește lupta împotriva regimului comunist și să ne rușinăm apoi frustrați de pasivitatea noastră. Este un mit istoric la care trebuie renunțat.

FOTO Arhiva CNSAS