304 Bucureşti a apărut în condiţii vitrege, într-o mlaştină, dintr-un codru, Vlăsia, un loc de pasaj umil, între Tirgovişte şi Giurgiu, pe drumul spre Istanbul. Nu avut sorţi prea mari de reuşită. Drum bătut de hoţi, cu “aer prost”, cu nimic pentru a desfăta, cum zicea un călător străin. O vreme se părea că soarta potrivnică a fost învinsă şi oraşul a găsit în timp un şarm indescriptibil. Aşa era la vremea cînd Paul Morand îşi scria cartea despre “Bucarest ”. Sigur, nu plăcea tuturor. Lev Troţki şi John Reed oaspeți în al doilea deceniu al secolului trecut, au lăsat pagini nu prea amabile. Amîndoi, radicali de stînga, viitori bolşevici, au fost prost impresionaţi de elita bucureşteană, prea elegantă şi civilizată. Se aşteptau să găseasca aici un sat prăpădit şi sărac şi au dat de cel mai mare oraş din sudestul Europei.

Altora, cu mai puţine prejudecăţi 310antiburgheze, le-a plăcut foarte mult şi au lăsat pagini memorabile. Paul Morand, Rose de Waldeck, etc. După anii 30 a urmat însă o perioadă extem de proastă, ca să nu zic catastrofală pentru Bucuresti. A fost un fel de plată pentru un secol fericit din viaţa orasului. Devastări repetate, ocupaţie străină, planuri cincinale, utopii urbane şi sociale. S-a construit mult şi prost, de-a valma, fără nici har, în manieră “stalinistă”. Casa Scînteii, este exemplul cel mai cunoscut. Dupa cutremurul din 1977 Ceauşescu s-a încăpăţînat să radă oraşul de pe faţa pămintului ca să faca loc unui oraş croit de el însuşi. Capitala lui Ubu era un cocktail de Coreea de Nort, Phenian-ul lui Kim Ir Sen şi bordee pe jumătate ingropate în pămînt din Scorniceşti. Casa Poporului este aici exmplul cel mai bun. Orașul e urmărit de ghinioane repetate. Un blestem planează asupra lui. Din anii 40 (începind cu cutremurul din noiembrie ‘40, continuind cu bombardamentele angloamericane…) Bucureşti e supus unor repetate operaţiuni de distrugere.

307Ca şi cum nu e de ajuns, după 1989, ravagiile au continuat nestingherite. După “epoca de aur” a venit haosul urbanistic. Bucureşti, în anii 90, a ajuns la mîna unor “dezvoltatori şi imobilişti” mafiotizati, rapaci, imposibil de oprit. Ei au construit cum le-a trecut prin cap urmărind exclusiv profitul, ignorind cu totul cerințele oraşului. Au dispărut/ dispar clădiri, străzi. Un oraş întreg – care aminteşte de secolul al XlX şi prima parte a secolului XX – devine o amintire. Apar nişte coşmelii, barăci cu pretenţii de a fi imobile updatate. Nu sunt împotriva arhitecturii contemporane, dimpotrivă. Dar ce se face e o arhitectură mizerabilă, cu materiale proaste, clădiri ieftine, fără nici un fel de grijă pentru frumos. Asta e una. Doi : În loc să se construiasca pe marile maidane lasate de Ceausescu, se preferă distrugerea a ceea ce exista sub pretextul “modernizării”. De această dramă, cei mai vinovaţi sunt chiar cei care ar fi trebuit să vegheze să nu se întîmple aşa ceva : primarii, consiliul general-capitala, sectoare. Stau cu mîinile în sîn, fie din prostie, fie din nepăsare, fie din corupţie. Buldozerele lucrează la fel de harnice ca înainte de 89. Trei : din păcate în distrugerea a oraşului vechi sunt amestecaţi şi arhitecţi, cum au fost şi pe vremea lui Ceauşescu. Nimeni nu poate să construiască sau să demoleze fără semnătura, stampila unui architect. Dihonia este chiar aici. Unii luptă să salveze ce se mai poate salva. Alţii din breaslă, în complicitate cu administraţia şi finanţatorii, prăpădesc cît pot, bani sa iasă. O fac şi din vanitate: să-şi pună semnatură pe oraş. Boala asta o avea şi Ceauşescu.

STELIAN TANASE

CITITI SI SERUITI

Copyrght www.stelian-tanase.ro

Spune-ți opinia, fă-te auzit!