BUCUREŞTI STRICT SECRET: „ORAŞUL DESFRÂULUI”

Săptămâna aceasta, seria de documentare „Bucureşti Strict Secret” va aduce episodul numit „Oraşul desfrâului”, avand ca subiect vestita poveste a Crucii de Piatră, unde câteva generaţii şi-au pierdut contra cost virginitatea şi şi-au plimbat din pat în pat maturitatea. „Instituţie” scoasă în afara legii de decretul Marelui Prezidiu al Republicii Populare Române la 20 august 1949. Damele de consumaţie au intrat atunci în ilegalitate.

Scriitorul George Astaloş a debutat la Crucea de Piatră, după cum spune el, nu cu poezii, nici cu proze lungi sau scurte, ci la Marcela: „Asta-i Strada Traian care ne duce spre păcat, aici am putea spune că începea cartierul prostituţiei. Acum în locul Crucii de Piatră au fost ridicate nişte blocuri noi. Ţinea din Dudeşti până în Vitan, spre Bariera Vergului.”

Numele de Crucea de Piatră i-a rămas din vremuri vechi, când crucea de hotar era din piatră, un obicei al domnitorilor de a marca astfel zone de periferie ale oraşului, aduce aminte istoricul Adrian Majuru. Cum arăta Crucea de Piatră când era el tânăr, continuă în mare vervă George Astaloş: „În centrul străzii era o cafenea mare, foarte impresionant vopsită, -La Vili- se numea, unde jucau biliard pe bani mari toţi traficanţii de orice îţi poţi închipui şi peşti.

Prostituatele erau de patru categorii. De lux erau două case de randez-vous, una era –La Rozica-, asta era cea mai formidabilă. Noi nici nu ne puteam închipui să intrăm, nu numai de bani, costa o avere să te duci acolo, dar intrai numai cu recomandare. Avea un portar în livrea, cu chipiu, sever, care deschidea la barosanii care veneau să facă dragoste un pic. Apoi mai era şi altă casă unde-ti dădea şi cucoana, şi camera şi puteai să stai acolo şi 12 ore cu ea. A doua categorie erau bordelurile mari, importante, fiecare cu matroana lui şi cu câte 20 de fete, toate elegante, se coafau şi se machiau în fiecare dimineaţă, era ca la Hollywood când intrai pe stradă aici. A treia categorie, fetele pe cont propriu, cu condicuţă, aşa, ca Marcela.” A patra categorie, spune George Astaloş, erau cele de maidan: „Astea erau cele clandestine, nici înscrise, nici cu condicuţă, te duceau pe maidan în spate. Erau pentru oamenii cu foarte puţini bani.”

Nu puteai să te înseli cu privire la intenţiile uneia dintre ele pe stradă şi să o iei drept o femeie îndrăgostită ce-şi aşteaptă răbdătoare iubitul, spune anticarul Marcel Zambaccian:”Mergeau pe trotuar zece paşi înainte, zece paşi înapoi, n-aveai surprize, îţi dădeai seama imediat. Făceau acest traseu, zece paşi înainte, zece înapoi lângă casa de rendez-vous. Dacă intrai, patroana îţi zicea taxa, banii îi dădeai înainte, ştiţi cum spunea un cântec pe atunci –Doamnă, opriţi plăcerea, că moneda e falsă!-, şi dacă erai un gentleman sau erai mulţumit mai ofereai şi partenerei ceva peste.”

La Marcela George Astaloş a ajuns într-o noapte, pe la 13 – 14 ani, după o partidă de poker, cu încă doi prieteni. Auziseră de pericolul venerian, ziarele tipăreau scurte descripţiuni ale blenoragiei constant, aşa că au tras mai întâi la farmacie să cumpere prezervative: „Eram toţi curaţi, virgini, eu aveam 13 ani si o lună. Vedem farmacia, ploua mărunt, să cumpărăm prezervative, auziserăm cum e cu sculamentul şi noi. Farmacistul avea ochelari, era aşa, tip profesor. Noi, timid –Buna seara, am vrea câte un prezervativ-. El: -Sigur că da, nici o problemă-, era ca şi când ne dădea aspirine. Am luat prezervativul şi l-am băgat în buzunar la piept. Ajungem la Crucea de Piatră, ne vede Marcela: -Ei, ce faceţi? Nu intraţi? Toţi trei!-. Era o cameră de aşteptare mare, scaune, cu masă cu flori din hârtie. –Ei, care e primul?-, zice ea. Unul dintre noi era mai mare, Costel Cordeanu, Lungus îi ziceam noi, la care jucaserăm poker. Noi trăseserăm la sorţi care să fie primul, că fiecare voia să fie ultimul, nu primul cum voiam la 20 de ani. Eu căzusem primul, dar când a întrebat Marcela n-am zis nimic şi l-a luat p-ăsta, pe Lungus, că era cel mai lung.”

Şi-a arătat intenţiile serioase faţă de Marcela, dar ea s-a speriat continuă George Astaloş: „Înainte să înceapă balul, Lungus îi spune lu’ Marcela: -Doamnă, ştiţi ceva, noi suntem pentru prima dată şi pentru prima dată facem cu prezervativ-. La care Marcela se uită la noi cu nişte ochi: -Dar ce-i aia prezervativ?- Şi atunci noi ne-am apucat să-i explicăm ce-i prezervativul. Îl scoatem: -E fabulos!-. Ea: -O-la-la, luaţi-l de aici, ăsta vrea să-mi facă rău! Gata!-. Şi când am ieşit le-am umflat şi ne-am dus să ne luăm câte o chiftea prăjită din cartofi, cu ceapă.”

 

După ce i-a făcut bărbaţi pe toţi trei, Marcela s-a îngrijit de programările lor, nu uită să spună George Astaloş: „Noi la începutul săptămânii am fost la ea, vineri ţin minte că era Sf. Nicolae, nu ţin minte asta că trebuia să ne punem ghetele în fereastră, ci o să vedeţi de ce. Marcela m-a luat în viteză la sfârşit: -Ei, când veniţi data viitoare?-. Atunci noi, de emoţie, i-am zis: -Vineri!-. Ea stă, se gândeşte şi zice: -Nu, nu vineri, că vineri e zi de permisie la regimente, e Sf. Nicolae şi e gloată!-.”

Crucea de Piatră a rămas celebră, dar nu era singura stradă cu case de rendez-vous-uri din Bucureşti. Întotdeauna în jurul gărilor, teatrelor sau al hotelurilor existau asemenea cartiere rău famate. Cel mai mare de acest gen era la Gara de Nord, unde cel mai mare pericol erau bolile. În fiecare seară prostituatele apăreau în stoluri, uneori îi luau pe călători direct de la tren, mergeau în ganguri sau în camere cu chirie. Două treimi din tariful prostituatelor le revenea peştilor. Deseori prostituatele se păruiau, erau scandaluri şi între peşti, până în 1949 Gara de Nord era unul dintre cele mai mari focare de prostutiţie din Bucureşti.

În urma Decretului 351 al Marelui Prezidiu al Republicii Populare Române din 20 august 1949, comuniştii pun capăt prostituţiei legale, controlate, din România, casele de toleranţă sunt închise, sunt înfiinţate centre de reeducare pentru –bagabonzi, prostituate, cerşetori şi întreţinute-, iar prostituţia e condamnată cu închisoare de la trei la opt ani.

Episodul precedent al seriei de documentare Bucureşti Strict Secret va prezintă povestea statuii de şapte metri şi zece tone închinată timp de 30 de ani idolului proletariatului, Lenin, cu care Gheorghiu-Dej spera să-şi cumpere de la Hruşciov încă nişte ani de stăpânire peste România. Urmăreşte documentarul, aici.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!