casanova1. 26 iulie 1755 – Casanova este arestat la Veneția pentru vrăjitorie. Va evada spectaculos. Dar vremea lui Casanova (n 2 aprilie 1725 ) s-a dus. Nu mai e un tip la modă. E ceva de film de duzină într-un cinema de cartier, cu gagicuţe în bikini pe plaje toride şi salvamari musculoşi şi bruneţi care le cîntă seara sub balconul motelului cu ghitara serenade stupide…Tipul marelui cuceritor de inimi s-a cam epuizat. Lumea trăieşte prea repede şi se ajunge repede acolo unde ştim toti. Nici o poezie, nici epistole înamorate. Ceva pe facebook, eventual un email, un SMS şi gata- ajunge, curtea s-a terminat. Suntem cu ochii pe ceas şi noi şi ele. Asta spre regretul inimilor sensibile şi romantice. Tocmai terminam de citit un volum despre figura donjuanului veneţian. Asta inseamnă că unii se mai gîndesc la el și epcoa lui. I se mai dedică o expoziție, la Paris, sau Veneția. Cîte un supliment literar, sau de vacanță. E ceva! mi-am spus. E o nostalgie. Mi-l aduc aminte din filmul lui Fellini, jucat de Donald Sutherland. Nu mi-a plăcut. La ce mai foloseşte lecţia lui de viaţa azi ? Lumea aia s-a dus. Punct. Memoriile lui, reeditate în trei volume apărute recent, ar putea să ne ofere un test. Fiind la Veneţia acum cîţiva ani, am căutat în toate librăriile o editie completă Casanova. Spre mirarea mea nu casanova 1am găsit. Ce ingratitudine ! Şi cît a făcut Casanova pentru gloria Veneţiei !

2.

casanova 4Cînd jucați 6 din 45 trebuie să știți că loteria este o invenție a acestui aventurier, Casanova ( 1725-98) – pusă în practică la Paris în 1758. Personaj paradoxal, trăind într-un secol care descoperea libertinajul. Nu e singurul – il însoțesc pe traseu Laclos, Beaumarchais, Diderot, Sade. Casanova s-a născut la Veneția, așa l-am și descoperit plasînd acțiunea unui capitol dintr-un un roman la Veneția. Casanova s-a bătut in duel, a călătorit mult, mereu cu ochii după femei. La Moscova, Varșovia, Praga, Paris, Londra, Roma, Neapole.

casanova 7A început să-și scrie memoriile la vîrsta de 65 de ani în Cehia, la castelul Dux, unde era bibliotecar. Le-a scris ca să ajungă celebru după o viață în care încercase arta, afacerile, politica și ratase totul. Vocația lui nu a fost nici una din ocupațiile enumerate mai sus, ci plăcereile cărnii. De aici și pasiunea lui infinită pentru femei. A încercat puterea și influența, bucuriile estetice, banii…dar mereu s-a întors la femei. O zi fără o nouă aventură galantă o considera pierdută.

casanova 5Seducția a fost profesia în care a excelat. Era un maestru al tacticii și strategiei de a cuceri o femeie, de a o încînta, de o face să cedeze, de a ajunge în pat cu ea și de a-i face educație erotică. Era nesațios, mereu în căutarea prăzii. Și-a creat repede o reputație de bărbat viril și disponibil, gata să o ia de la capăt. Nu a avut un gen anume. S-a încurcat cu aristocrate, servitoare, minore, mai bătrîne, călugărițe, artiste, fecioare, măritate, văduve…Femeie să fie! La bătrînețe a descris uneori cu nostalgie, alteori cu cinism, toate avatarurile vieții lui amoroase.

Azi aceste memorii sunt un document de epocă mai mult decît un manual de sex cu lecții practice. Cînd Biblioteca Națională a Franței a cumpărat manuscrisul a trebuit să dea 7,25 milioane de euro, cel mai mare preț plătit vreodată. Nu cred că s-a gîndit la ce vor fi bune amintirile lui, Casanova.

STELIAN TANASE

CITITI SI SERUITI

Copyright www.stelian-tanase.ro

Spune-ți opinia, fă-te auzit!