CASTELE MAI PUȚIN CUNOSCUTE (X)

Castelul Kendeffy din Sântămăria Orlea, județul Hunedoara – este unul dintre cele mai frumoase castele din Transilvania și a fost construit în anul 1782 de contele Elek Kendeffy, membru al unei familii de nobili foarte bogați.

Familia Kendeffy, de origine cumană, este una dintre cele mai vechi familii din Transilvania, cea mai veche atestare documentară datând din anul 1236. Kendeffy provine din vechiul nume al familiei de voievozi transilvani Cândea (sau Cindea), nume ce a fost transformat după anexarea provinciei de către regatul maghiar. Ridicarea pe plan politic şi economic a familiei a fost posibilă mai ales prin căsătorii efectuate cu membrii familiilor de nobili înalţi. Regele Sigismund a dăruit familiei un blazon iar Cneazul Cândea a primit pământuri de la Matei Corvin și Ioan de Hunedoara în Tara Hațegului și Retezat, ajungând ca în secolul XVIII,familia Kendeffy să fie chiar mai bogată decât cea regală.

Contele Elek Kendeffy și soția sa, contesa Krisztina Bethlen, au construit castelul de la Sântămăria Orlea pe fundamentele unui conac precendent cu scopul de reședință familială. Castelul a fost construit în stil baroc și a fost transformat în stil neogotic cu ocazia unei reconstrucției efectuate între anii 1870–1874, de către contele Árpád Kendeffy.

Castelul KendeffyClădirea are un plan dreptunghiular şi este compusă din trei corpuri. Atrage atenţia mai ales datorită turnului său monumental, aflat pe faţada vestică, având plan rectangular, patru nivele şi un acoperiş piramidal. Aripa nordică a clădirii are o compoziţie asimetrică. În această aripă se află şi intrarea principală. Legătura dintre turn şi corpul central se face printr-o aripă cu două niveluri. Partea centrală a faţadei are trei niveluri, încoronate de o atică, articularea orizontală a faţadei fiind asigurată de un brâu deasupra primului nivel şi de prezenţa unui crenelaj. O scară conduce către o terasă care se află în axul intrării principale, terasa fiind mărginită de un parapet. Elementul cel mai spectaculos al faţadei principale este o placa barocă, opera sculptorului clujean József Hoffmayer, pe care se văd urmele celor două blazoane ale familiilor Kendeffy şi Bethlen şi o inscripţie referitoare la construcţie. Ferestrele în arcuri frânte și balcoanele castelului sunt impresionante și oferă o panoramă superbă asupra parcului și asupra Muntilor Retezat, care se vad în departare.

Mobilierul original s-a pierdut, însa cu ajutorul documentelor, specialistii au stabilit că cele mai multe dintre piese erau din lemn de stejar, iar camerele erau decorate cu obiecte de artă, cărți, arme și trofee de vânătoare. Interioarele erau realizate în tendința Evului Mediu, fiind prezente multe motive romantice, inclusiv pe fațadele clădirii.

santamaria orlea Contele Árpád Kendeffy este cel care a adăugat castelului un parc după moda secolului XIX. Peisagistul Wilhelm Klensky a elaborat un proiect detaliat în anul 1874 în urma căruia a fost amenajat un parc în stil englez cu un lac artificial, grupuri de statui, terase, plante aranjate pitoresc și numeroși arbori.

Castelul s-a aflat în proprietatea familiei Kendeffy până în anul 1946 când a fost naționalizat de comuniști. Ultimul nobil din familie, Gabor Kendeffy, deposedat de proprietatea sa, s-a mutat în orașul Hațeg și a murit în umilință și sărăcie, în anul 1962. După naționalizare, edificiul a devenit sediul Intreprinderii Agricole de Stat, iar crama sa a fost transformată în depozit de cartofi. Apoi a devenit castel de vânătoare iar în 1982 a fost preluat de către administrația județeană Hunedoara și transformat în hotel.

Cât timp s-a aflat în proprietatea statului, clădirea a suferit importante pagube, aceasta fiind perioada în care cele mai multe dintre piesele de mobilier și alte obiecte valoroase au dispărut. După Revolutie numărul clienților a scăzut drastic. În 2001, castelul a fost retrocedat unui nepot de-al lui Gabor Kendeffy, Pal Van Barany, dar continuă să funcționeze ca hotel. Noul proprietar nu are posibilități materiale de renovare a castelului care s-a degradat în timp și care în momentul de față este clasificat cu doar o stea. Însă chiar și în aceste condiții, dacă treceți prin apropiere, merită să faceți o oprire și să vizitați acest extraordinar castel aflat la poalele Munților Retezat.

DACIANA PANAIT

Foto: santamariaorlea.ro, iordachec.files.wordpress.com, lexikon.adatbank.transindex.ro, 2.bp.blogspot.com.

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

Spune-ți opinia, fă-te auzit!