viena tanaseConstat că am reușit în cîteva zile să mă pun rău și cu liberalii și cu pesediștii, furnizorii principalilor candidați la președinție. Povestesc aici cum m-am stricat cu unii, în curînd și cu ceilalți. Cum campania pentru alegerile prezidențiale a început, chiar dacă neoficial, pun totul pe seama paranoiei din staffurile respective. Mizele sunt mari așa încît nervozitatea este inevitabilă. Teoria conspirației face legea.

Faptele – luni Cornel Nistorescu a publicat un articol în Cotidianul.ro in care critică ideea de a-l suspenda pe Traian Băsescu. Țintele criticilor autorului sunt pe rînd Traian Băsescu însuși, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta. Se pare că articolul i-a fost arătat de un binevoitor premierului care s-a supărat foarte tare. Ceilalți doi, nu. Cert este că am primit încă de luni dimineață pe email, sms, telefon, sau în direct atenționări, mai ales din zona consilierilor și a amicilor premierului. Nu pot să spun că mi-a facut plăcere, dimpotrivă. Veți spune ce legătură are cu mine articolul incriminat. În plus, Nistorescu este liber să scrie ce crede el de cuviință. De ce sunt presat eu, Stelian Tănase? E simplu. Nistorescu colaborează cu TVR, iar eu sunt directorul TVR. Unii cred că TVR se subordonează guvernului. Eventual, Nistorescu ar trebui dat afară. A apărut chiar ideea (fandacsia, zic eu ) că Nistorescu ar juca un rol prea mare pe lingă mine în conducerea TVR și se construiesc tot felul de scenarii. Suntem o țară de scenariști, cert. Adevărul este că Nistorescu nu are niciun rol dincolo de propria lui emisiune. Niciunul. Sunt totuși cîteva persoane la vîrful TVR care exercită o influență mult mai mare decit le dă dreptul funcțiile, valoarea, etc. dar acelea se recrutează dintre cei care reazemă ușile miniștrilor și diverșilor lideri politici de care sunt protejați, fapt care îi face intangibili. Numele lor se cunosc bine în TVR.

Amintesc un episod din secolul trecut. În timpul primului guvern Ionel Brătianu, ziarele Adevărul și Dimineața duceau o campanie furibundă împotriva lui Ionel Brătianu și a fratelui său Vintilă. Ionel Brătianu nu s-a gîndit să treacă la represalii. Dorind să rezolve criza, l-a poftit la un dejun pe directorul celor două gazete Constantin Mille. După o discuție lungă cei doi și-au lămurit neînțelegerile. Veți spune – altă epocă, alte moravuri, alt respect pentru presă! Cred că e vorba și despre altceva – alte anturaje ! În jurul liderilor politici se formează o Curte, unde cîțiva fideli trăiesc din cultul șefului. A-i ațița acestuia temerile, vanitatea, etc , este esențial pentru supraviețuirea în sferele puterii. Curtenii depind nu de votul popular ci de voința șefului care îi folosește, ii numește, ii dă afară. Cit de mult pleacă urechea șeful la sugestiile experților, consilierilor, nevestelor, amantelor, secretarelor, șoferilor variază de la caz la caz și depinde de echilibru, de inteligență, de educație, de caracter. Anturajele fac adesea mai mult rău decît bine unui lider de partid, șef de guvern, președinte etc. Aviz amatorilor!
P.S. Voi reveni cu amănunte, merită. Lucrurile acestea care nu se spun sau se spun doar în șoaptă și care infestează mediul politic merită mai multă atenție.

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

  • Popa Lin spune:

    vă salut cu respect! încă din 2010 am plecat la Bucureşti să caut o televiziune, ziar, etc unde să arăt ce rău îşi fac treaba magistraţii din România…un deştept mi-a spus că nu e bine că dacă apoi se supără barosanii respectivi, deci am mai răbdat doi ani, apoi cu jalbele la CSM şi toate instituşiile conexe, deci zadarnic la toţi abilitaţi să anuleze sau măcar să corecteze nişte erori judiciare. Care au continuat ani de zile…chiar dacă mi-am pierdut speranţa eu încerc poate găsesc receptivitate…am fost de două ori la Antena 3…doar până la intrare că nu am reuşit să contactez pe nimeni…sunt nedumerit că doar aveam de criticat exact ce criticau şi ei…pe de altă parte există nenumărate cazuri cu mult mai strigătoare la cer decât cazul meu mă refer la erori judiciare…de fapt nu sunt erori, ci viclenii, minciuni, falsuri etc alte încălcări flagrante ale legilor…despre magistraţi scriu! dacă nu doriţi încurcături, deci nu vă băgaţi, măcar puneţi-mă în legătură cu ceva interesat de caracatiţa mafiotă din Justiţia Română-are tentacule nu doar în toate instituţiile statului ci şi la Strasbourg…nu mai scriu că dumneavoastră cunoaşteţi mai bine ca mine…să trăiţi!

Spune-ți opinia, fă-te auzit!