CEI CINCI MAGNIFICI CINICI

By 16 noiembrie 2017Graffiti

kim philbyPovestea e lungă. A ținut decenii. Dar la 16 noiembrie 1979 , la Londra, premierul convervator Margaret Thatcher intr-o declaraie oficială l-a nominalizat pe Sir Anthony Blunt, ( n. 1907 -m. 26 martie 1983) ca ’făcînd parte din grupul de spioni sovietici.Cel mai cunoscut dintre ei era Kim Philby’. Acesta se afla deja la Moscova ca transfug după ce în 1963 la 30 iulie a defectat de la Beirut. De obicei cariera unui spion se consumă în anonimat. Nu şi a lui Kim Philby, ajuns după fuga sa în URSS, o celebritate, personaj de cărţi şi filme documentare şi ficţiune.

A făcut parte din “The Magnificientkim philby 8 Five”, spioni sovietici recrutaţi la începutul anilor 30 dintre studenţii de la Cambridge. Alături de Kim Philby în acest grup au mai fost cum am amintit Anthony Blunt, John Cairncross, David Mc Lean şi Guy Burgess. Misiunea lor a fost să se infiltreze în ministere sensibile ( externe, apărării ) de la Londra, dar mai ales in serviciile secrete. Cind cariera lor i-ar fi dus în poziţii de top, să culeagă informatii şi să le trimită la Moscova. Ceea ce s-a si intimplat datorită studiilor făcute la Cambridge şi relaţiilor pe care le aveau în establishmentul britanic. Au fost spioni ideogici, toţi aderasera la marxism, se declarau comunişti, iar după ascensiunea lui Hitler au avut convingerea că spionînd pentru URSS participă la un război secret împotriva fascismului. Alcoolismul, homosexualitatea au fost alte caracteristici ale grupului. Philby a fost cel mai mai normal, era heterosexual, chiar un mare fustangiu. Alcoolismul lui a apărut mai tîrziu în anii 70, la Moscova pe fondul depresiei.

kim philby 2Kim Philby a fost recrutat la începutul anilor 30, la Viena. Tot aici s-a şi căsătorit prima oara, cu o militanta comunista, poloneză, de care se va despărţi în 1938. Cariera lui de spion incepe kim philby 9kim philby 2să prindă contur după ce participă la războiul civil din Spania ca jurnalist. Pentru a-si camufla simpatiile politice a relatat din tabăra geenralului lui Franco. De aici a trimis şi informaţii la Moscova.

Pe numele lui adevarat Harold Adrian Russel Philby poreclit KIm după un roman de Rudyard Kipling, s-a născut in India in 1912 . Aparţinea aristocraţiei coloniale britanice. Tatăl sau John kim philby 9Philby, a fost un mare cunoscător al civilizatiei arabe, el insuşi spion, convertit la islam. În 1931 Philby a fost admis la Trinity College la Cambridge. Aici intră intr-un cerc de intelectuali marxisti şi leagă prietenii cu Guy Burges şi David Mc Lean, de care ramine legat toată viaţa. A fost recrutat la începutul anilor 30, la Viena. Tot aici s-a şi căsătorit prima oară, cu o militanta comunistă, poloneză, de care se va despărţi în 1938. Cariera lui de spion incepe să prindă contur dupa ce a participat la războiul civil din Spania ca jurnalist. Pentru a-şi camufla simpatiile politice a relatat din tabara lui Franco.

Întors la Londra face cerere să fie integrat in MI6 (spionajul britanic) şi este primit. După scurtă vreme a ajuns să conducă departamentul care se ocupa cu combatarea….URSS. Dacă intre 1941-45 avea alibiul că USS şi Marea Britanie erau aliaţi în combaterea Germaniei lui Hitler, după ce războiul rece a inceput, Kim Philby este pur si simplu kim philby anthony bluntun trădător. El livreaza sovieticilor listele cu agenţi britanici care operau dincolo de cortina de fier. Toţi au fost împuşcaţi. În 1945 un diplomat sovietic din Istanbul, ( de fapt rezidentul KGB ), Konstantin Volkov, a semnalat britanicilor că doreşte să defecteze. Scrisoarea lui a ajuns la Kim Philby care a anunţat Moscova. Volkov a fost răpit, dus în URSS şi executat. Altă afacerea singeroasă – un desant antrenat in Anglia a fost paraşutat în Albania pentru a-l combate pe Enver Hodja. Philby, la curent, a anunţat Moscova. Paraşutiştii au fost capturaţi la aterizare şi executaţi.

In 1949 Kim Philby a fost numit la ambasada britanică din Washington. Misiunea lui este tot pe linia serviciilor secrete – relaţia cu CIA şi FBI. Aşa află că americanii reuşiseră să spargă codurile utilizate de ambasada URSS şi că kim philby anthony blunt 1CIA ştia despre existenţa unor spioni la vîrful Foreign Office. Demascarea şi arestarea lor era doar o chestiune de timp. In aceste imprejurări complicii lui, Guy Burgess şi David McLean, trec Canalul Mînecii, ajung in Franţa, la Viena, punct terminus Moscova. Fuga lor face senzaţie.

Cunoscindu-se prietenia celor trei, Kim Philby, deşi pînă atunci s-a aflat în afara bănuielilor, începe să fie suspectat. Este interogat indelung despre relaţia cu fugarii. Cariera lui este stopată. Nu este arestat, nu sunt dovezi contra lui, se apără bine, dar este plasat în posturi unde nu mai are acces la informaţii sensibile. În 1955 este trimis la Beirut, sub acoperirea unui jurnalist. Aici se căsătoreşte a trei oară.

kim philby anthony blunt 5In 1962 un transfug sovietic dă informaţii despre cei 5 de la Cambridge şi declară că unul dintre ei se află în Orientul Apropiat. Kim Philby este din nou supus unei anchete şi mărturiseşte că este spion sovietic încă din anii 30. I se cer mărturii complete în schimbul imunităţii. Cere timp de reflexie, dar la 23 ianuarie 1963 dispare din Beirut. Moscova anunţă şase luni mai tîrziu că Philby a cerut azil politic în URSS şi i s-a acordat.

kim philby john cairncrossLa Moscova Kim Philby a ţinut conferinţe pentru KGB. S-a căsătorit de încă două ori. Poşta URSS i-a dedicat o serie de timbre. A predat lecţii unor studenţi din şcolile de spionaj, a dat interviuri unor corespondenţi occidentali, a scris. A fost decorat de cîteva ori. A murit în 1988 şi a fost înmormîntat Moscova. Legenda lui nu încetează să tulbure şi să provoace controverse. Totdeauna personajele malefice ne preocupă mai mult decît eroii.

Sir Anthony Blunt si John Cairncross ultimii membri ai grupului au rămas în Anglia şi multa vreme au kim philby 6rămas nedeconspiraţi. Afacerea a stirnit mii de comentarii, s-au făcut filme, s-au scris cărti. S-au făcut milioane de pariur cine sunt ceilalti doi. S-au lansat ipoteze, mai ales de catre serviciile secrete, care nu au incetat o zi să cerceteze cazul.Sir Anthony Blunt a fost istoric al artei, a trait dupa demascarea sa inca 5 ani (m. 1985). John Cairncross a mărturisit in ancheta MI6 ca a fost agent îndată după defecţiunea lui Kim Philby. A pretins că după război a incetat să mai spioneze pentru ruşi. Concediat, s-a retras in sudul Frantei unde a tradus scriitori francezi din secolul XVlll. A murit in 1995.

STELIAN TANASE
CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE

Copyrigh DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!