CHILIPIRURI PRIN TÎRGURI

By 8 ianuarie 2016Zona Libera

O plăcere pentru tot bucureşteanul a devenit, de la o vreme, să hălăduiască cu familionul la MTR, pe strad M<Onetriai vizavi d ebisrica Mavrogheni. Altadata tirgul de vechituri se ținea pe Șoseaua Kiseleff. Pînă cind un tîmpit, un grangur prin Administratie, l-a scos de acolo că deranja niște barosani cu vile-n zonă. Asta în fiecare weekend. Uneori bucureșteanul și consoarta ajung la Obor, sau Romexpo, la palatul Suţu (pina de curind ) sau parcul Libertăţiila Fintina Zodiac. In acest locuri sunt tîrguri de vechituri ( in weekendu-ri ) sau antichitităţi, cum vreți să le spuneţi.

Găseşti orice. De la gramofon la aparate de radio din anii 50, proletare, dar și Telefunken, cu 20 de ani mai bătrîne. Unele chiar funcţionează. Găsești plăci de ebonită scoase de Casa Pathe-Marconi sau Columbia. 009Vezi ziare antebelice şi cărţi scoase din mansarde şi pivniţe. Mobilă vieneză, lămpi de majolică, ceasuri şi pendule. Sunt şi tablouri, dar atenţie la falsuri, locul este plin! Găsești o blană de urs, trofeul unui vînător ieşit la pensie, capete de cerb, fazani împăiaţi. Covoare de secol XlX aduse cîndva de la Istanbul, icoane, multe – unele rarităţi veritabile.

Nu uitaţi să negociaţi la sînge. Preţul de strigare nu are nimic a face cu cel pe care îl plătiţi. Plăcerea de a cumpăra şi a te înconjura de lucruri vechi este un refuz, un recul, la avalanşa de lucruri din plastic, produse de serie, industriale, de folosinţă scurtă, fără stil. E şi nostalgia pentru casa bunicilor. De fapt, o întreagă civilizaţie rezidă aici. Am observat fenomenul la Londra, Paris, Roma şi Madrid, pretutindeni, şi are aceeaşi fervoare, chiar şi mai şi! Mărturisesc că sunt un pasionat…Week-end-ul acesta începe căutarea de chilipiruri prin tîrguri si talciocuri după lunga pauză dintre Ajun și Bobotează. Așa că la treabă…

STELIAN TĂNASE

copyright www.stelian-tanase.ro

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

  • DANIEL spune:

    Targurile de vechituri sunt o traditie in toata Franta, nu doar in Paris. Chiar si in orase mici, cum este Briancon (unde locuiesc). Poti gasi o multime de lucruri (sunt pasionat de cari, fotografii, vederi) la preturi foarte mici. E o lume extrem de interesanta!

Spune-ți opinia, fă-te auzit!