CINE VREA CAPUL D-NEI KOVESI

By 6 octombrie 2017Jurnal de bord

kovessiCe se urmărește după alegerile din decembrie 2016 este retezarea capului d-nei Laura Codruța Kovesi. Toate manevrele – de la OUG la legile justitiei – incearcă, intr-o manieră sau alta, să o scoată din joc. Se arunca mult praf in ochii prostimii, se dau explicatii ipocrit-savante. Se cere de fapt un singur lucru – să plece Kovesi. Eventual DNA desfiintat. Altii rămin – și au motive- sustinătorii ei infocați. Acesta e peisajul simplificat pe care il vedem. E un teatru de umbre.

Partizanii ei susțin ca Laura Codruta Kovesi este pur si simplu intruparea luptei impotriva corupției, că fără ea în fruntea DNA, această luptă nu se va mai da și Romania rămîne o țară coruptă. Ei se fac că nu aud informațiile apărute-n presă care dezvăluie nereguli grave intimplate acolo (vezi cazul procurorului Negulescu – Portocală de ex , un favorit al LCK, și lista e lungă). Criticile, coldeachiar si cele mai modeste, sunt taxate ca episoade ale unei campanii interesate, dusă de forte oculte impotriva d-nei Kovesi.

Una peste alta, din acest război, imaginea ei s-a sifonat foarte tare in 2017. Indoiala a inceput să isi facă loc printre susținătorii de ieri. Iata ce-mi scrie o asemenea persoană „Ce putem face noi astia care suntem pe-afara..?.Am mai lasat odata munca ca sa fiu prezenta la marea demonstratie, dar dar nu pot sa-mi dau toata activitatea peste cap pt ca DNA-ul nu este in stare sa-i arasteze pe borfasi…Scuzati-ma, pentru ce iau procurorii un „purcoi” de bani…?..Stau (ei) „cu curu” pe dosare ( de la Kovesi citire) si noi sa iesim mereu in stradă ca să o apărăm pe zeița care mimează dreptatea, dar bea cot la cot cu securiștii..? Vom ieși în STRADA SA-I SCHIMBAM PE TOTI de la A la Z…Fertig!”

Se dovește că această tactică de a pune semnul de egalitate intre DNA/campania anticoruptie și Laura Codruta Kovesi a fost o mare eroare. Cert, d-na Kovesi este o supraviețuitoare – a fost ridicată de Băsescu, a traversat epoca USL și cea a PSD&Ponta. A fost preluată și de Iohannis, altfel un critic al abuzurilor din vremea lui Băsescu și Ponta. Te intrebi ce calități au selectat-o și mentinut-o ? E impusă de la WDC, de la Bruxelles, unde i se face o reclamă teribilă? Intrebarea mai tare este ce grupuri de interese din interior o susțin? De una singură e imposibil de imaginat lobby-ul de care se bucură la Washington și Bruxelles și aici din partea lui Iohannis. Cum-necum susținerea ei – pe baza erorii despre care scriam mai sus – a scăzut pînă la a se vorbi deschis despre demisia/demiterea ei. Nu mai este intangibilă?

ponta v.Am susținut multă vreme campania anticoruptie, cu și fără dna Laura Codruța Kovesi. Am iesit și am demonstrat pentru ea. Am scris, m-am exprimat in diverse programe tv in favoarea continuării luptei anticoruptie pe care o ducea în fruntea DNA. Opinia mea s-a mai nuantat. M-au deranjat unele atitudini ale șefei DNA din acest an. Astfel – nu înțeleg de ce nu s-a prezentat in fața Comisiei parlamentare. Nu este un comportament democratic. Arată lipsă de respect, dispreț chiar, pentru instituții. Atitudine cu totul inadecvată pentru un înalt demnitar al statului. A dat un exemplu foarte prost. Trebuia să răspundă invitației și să spuna ce știe despre alegerile din 2009. Să înțeleg că are ceva grav de ascuns? Lumea așa a înțeles și nu nu a fost in avantajul ei. Mă refer aici la partizanii ei neconditionați în primul rind.

opreaCind mi-am pierdut încrederea in Laura Codruța Kovesi? Cind am aflat că are legături strinse și colabora cu sefii SRI. Fapt extrem de periculos și toxic pentru un regim democratic. Apoi cînd am aflat că se intilnea amical cu Gabriel Oprea, Sebastian Ghiță, Victor Ponta – adversarii mei fff puternici prin anii 2014-15. ” Les amis des mes amis sont mes amis”. Aici e mai adevărat însă că „Les amis des mes amis sont M.A.I „! În cercul d-nei Kovesi se afla și generalul Florian Coldea, care juca un rol esențial in calaborarea DNA/SRI.

Asemenea informații ar fi trebuit dezmințite categoric de d-na Kovesi. Nu a făcut-o. A păstrat o tăcere vinovată în aceste chestiuni extrem de sensibile pentru mine. Ele m-au făcut să gîndesc că nu tot ceea ce se petrece la DNA e pur si simplu o luptă împotriva marilor corupți și a rețelelor mafiote politico/financiare. Am început să percep DNA mai mult ca pe un instrument cu ajutorul căruia se reglează conturi si se transează lupta pentru putere. Că DNA nu e un arbitru, ci un jucător. Din păcate.

STELIAN TANASE

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

  • Alin spune:

    In SUA FBI (echivalentul SRI) este in subordinea Procuraturii.
    De ce e așa de ciudat ca SRI conclucra cu DNA?
    Nu ați apus cine vrea capul lui Kovesi.
    Si cum adica DNA nu e judecător, ci jucător? De când procurorii sunt judecători?

Leave a Reply to Alin Cancel Reply