Am revăzut azi noapte pe HBO2 filmul cu Nicole Kidman şi Clive Owen “Hemingway&Gellhorn”. Nu e grozav, am impresia că regizorul, scenaristul nu au înţeles mai nimic din povestea reală şi mai ales din cel care a fost Hemingway. Nicole Kidman e prea fragila în raport cu originalul, o femeie voluntară. Citeva rînduri despre povestea de amor care a inspirat filmul.
Nu ştiu de cînd nu am mai citit un roman de Hemingway. In adolescenţă i-am citit mai multe cărti. Apoi interesul meu pentru literatura lui s-a dus. Am trecut dintre americani la Dos Passos pe la 20 de ani, şi la Faulkner, în sthemingway 15udenţie. Dar la Hemingway (n 1899) nu m-am mai întors, deşi obişnuiesc să mă întorc la scriitorii citiţi în tinereţe. Hemingway e genul de scriitor a cărui biografie plina de evenimente, prea mediatizată, îi depăşeşte opera. După dispariţia sa statura de mare scriitor, laureat Nobel, etc s-a micşorat dramatic. A avut o existenţă aventuroasă, dar opera sa nu mai este azi atît de influentă ca in anii 30-50. Au rămas mitul, legenda, personajul, anecdotele puse pe seama lui. La Hemingway mai interesanta e biografia decit proza.
Hemingway a participat la primul război mondial, a trăit apoi la Paris, cu aşa numita” generaţie pierdută” . A fost pasionat de femei, vinătoare, corrida, de box. A fost un jurnalist dedicat. A fost în Spania in timpul războiului civil şi apoi în al doilea război mondial – tot ca jurnalist. După anii 40 puterea lui creatoare scade, proza lui nu mai are aşa mare suces ca în interbelic. Chiar dacă primeşte premiul Nobel, gloria lui nu mai este aceeaşi. Şi-a incheiat viaţa spectaculos printr-o sinucidere în 1961, (ca şi tatăl său) cind – aşa 
cum a remarcat o dată – nu mai putea să facă sex, să bea, să vîneze, să pescuiască şi să scrie. Viaţa nemaiavind nici un sens pentru el, s-a impuşcat – bărbăteşte cum trăise.
A avut multe tribulaţii sentimentale, căsătorii, amoruri. Martha Gellhorn l-a însoţit în perioada lui de maximă creativitate şi glorie – anii 30-40. Ea era cînd s-au intilnit o jurnalistă celebră. S-au cunoscut în 1936 in SUA, s-au reîntîlnit in Spania în 1938, unde au participat. Aveau aceleaşi simpatii politice antifranchiste. Gellhorn este o femeie independentă, chiar spune undeva că : ” nu are de gînd sa fie o notă 
de subsol in viata nimănui”. Cînd in 1939 războiul civil spaniol se incheie – februarie – se retrage in Cuba, Martha il urmează. Închiriază o fermă în apropierea Havanei. Gellhorn l-a incurajat să scrie romanul său cel mai cunoscut, “Pentru cine bat clopotele”. Inceput in martie 1939 il termină după un an, iulie 1940. A fost publicat şase luni mai tirziu. Cartea a avut un mare succes, a fost un bestseller, vîndut intr-un an în peste un milion de exemplare.
Cum Hemingway era insurat a trebuit să aştepte pronunţarea divorţului de Pauline, a doua sa sotie, pentru a se căsători cu Martha Ellis Gellhorn, în noiembrie 1940. În 1941 merg amindoi în China să scrie despre războiul contra Japoniei. Întors in Cuba, în acelasi an, cu vasul său Pilar, in 42-3 patruleaza in largul coastelor în căutarea de submarine germane. Revine in Europa odată cu debarcarea din Normania din vara 1944 la care şi participă. Va rămîne aici insoţind trupele Aliate pina în 1945, cind războiul se încheie. De remarcat aici episodul amoros cu Marlene Dietrich. Depărtarea, lunga absenţa de acasă are un efect direct 
asupra mariajului lui cu Martha Gellhorn. Hemingway începe o poveste cu o jurnalistă Mary Welsh, de la Time. Martha Gellhern, venind in Europa, află despre noua situaţie şi îi spune lui Hemingway într-un spital din Londra că relaţia lor s-a incheiat definitiv.
Hemingway îşi continuă cariera de scritor, dar cu un succes diminuat. Continuă să bea, să vîneze in expediţii safari în Africa. Să pescuiască, să participe la corrida, etc. Sănătatea sa fizică şi mentală se deteriorează treptat, odată cu sfirşitul anilor 50. S-a sinucis ca şi tatăl, fratele şi sora lui, cu arma de vînătoare.
Martha Gellhorn i-a supravieţuit 28 de ani. S-a sinucis la Londra luînd o supradoză de somnifere pentru a pune capăt unei lungi suferinţe (cancer). Era aproape oarbă, avea 89 de ani. E considerată în SUA una dintre cele mai mari jurnaliste. Un premiu Pulitzer îi poartă numele. ( Fise de roman- Partida de vinătoare)
STELIAN TĂNASE
ILUSTRATIA www.murphyplace.juku.com
CITESTEȘI DĂ MAI DEPARTE!
DESKREPORT