DEMISII DUPĂ TRAGEDIA DE LA CLUB COLECTIV

By 10 noiembrie 2015Jurnal de bord

tanase viena 3S-a ajuns deja la 48 de morți și este din nefericire un bilanț parțial. Tragedia de la Club Colectiv a scos la iveală multe dintre slăbiciunile instituțiilor noastre așa cum au fost ele croite după 22 decembrie 1989. S-au dovedit nefuncționale și – prea corupte – incapabile să prevină asemenea nenorociri. Pentru a se ajunge aici, a existat un lung șir de erori, de incapacitate, de incompetență, de lipsă de răspundere, de lasă-mă să te las, de merge și așa. Am văzut instituții care nu își fac datoria, agenții, direcții, inspecții, structuri care de fapt nu există decît pe hirtie, etc. ISU, Primăria, patronii clubului, pompieri, admnistrație, etc. Apoi legislația ambiguă, dar și nerespectarea legii cum e ea – sunt fenomene curente. Lumea a ieșit să protesteze împotriva acestei stări de lucruri. Administrația nu oferă de fapt niciun fel de garanții, de asigurare vieții omenești, degeaba plătim la greu taxe și impozite. Îți lași copilul să meargă la un concert și afli de la televizor că a ars de viu. Așa ceva este de neimaginat. Cine plătește pentru asta!? Pușcăriile sunt prea puține ca să îi primescă pe toți cei responsabili – patroni, birocrați, legiuitori, miniștri, directori, pirotehncicieni, inspectori, etc.

1/ După ce nenorocirea s-a produs, modul haotic și fff lent în care s-a reacționat a stîrnit un val de indignare. S-a văzut că sistemul de sănătate este grav subfinanțat, s-a văzut și dezorganizarea lui cronică. Ministerul a fost mereu cu o zi întîrziere față de realitate. Mulți din cei implicați s-au repezit pe televizioare să ofere explicații, dar explicațiile nu suplinesc lipsa de acțiune, nici de spiritul de prevedere, nici capacitatea de reacție. Toate astea au scos în evidență însă calitățiIMG_0453le medicilor și infirmierelor, abnegația și sacrificiul lor extraordinar, competența indiscutabilă. Din păcate sistemul in care lucrează este subcalibrat și vraiște. Mai curînd e pregătit să patroneze afacerile din domeniu (cu echipamente, medicamente etc) și să gestioneze fondurile publice în folosul unora. Poate acum se va face curățenie totuși. Poate Parlamentul va vota in regim de urgență cîteva legi de care avem nevoie. O remarcă – au fost cițiva care s-au folosit de tragedie să-și facă reclamă. Au apărut prea des la televizor, au oferit repetate explicații adesea inutile. Nu am văzut o lacrimă, o durere, în ochii lor.

2/ Biserica a lipsit din păcate prea mult într-o imprejurare in care era strict necesar să-și facă apariția și să ofere o mîngîiere. Lumea a avut maxima in aceste zile de preoți. In această împrejurare datorită absenței și-a pierdut din prestigiu. Mă gindesc cum au murit acei tineri fără să aibă cuvîntul Domnului în ultima clipa. Ce făceau preoții în acest timp !? Numărau bani, se uitau la televizor, jucau cărți, se ocupau de neveste!? Biserica ortodoxa trebuie să fie acolo unde este omul, cu suferintele și nefericirile lui. Nu să îl aștepte cu aroganță în biserică, cum a declarat patriarhul nervos. Să mai spun că Patriarhia este la doi pasi și că zona este impînzită de biserici.

IMG_04543/ TVR a lipsit și ea de la Club Colectiv în noaptea incediului deși tragedia era fără precedent. Calcule politice, teamă, neprofesionalism, indiferență, fugă de raspundere ? Mi-e greu să apreciez ce a dus la această decizie de neimaginat. A fost un amestec de factori. În general in lume televiziunile publice, oficiale, de stat , iindiferent e statutul lor, preferă să nu dea vești rele – pentru că afectează guvernele care le patroneză. Acesta e cazul aici. Deși a avut trei oameni la fața locului, conducerea TVR nu a aprobat să se intre in direct, a amînat pînă dimineața să informeze publicul despre ce s-a întîmplat. Între timp spre cinstea lor televiziunile private ( care nu au o misiune publică de îndeplinit ) și-au făcut exemplar datoria de a informa publicul. Nu nu cred că există scuze valabile. TVR este obligată prin lege, prin misiunea ei publică, așa cum e definită de legea 41/1994, să informeze -mai ales cînd se produc asemenea nenororociri care ne afectează pe toți. O ciudată boală i-a atins pe șefii TVR- în seara de vineri 30 oct. – au ținut telefoanele închise. Cine crede așa ceva e chiar un mare naiv. Oricum faptul rămîne fapt și în ciuda scuzelor prezentate public ar fi mai bună luarea unor măsuri cu cei responsabili de cel mai prost moment al TVR din ultimii 25 de ani. Oricum cind au refuzat să transmită, au demisionat moral și profesional, de la îndatorirea lor – aceea de a sluji lumea românească.

STELIAN TĂNASE

copyright www.stelian-tanase.ro

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Dana spune:

    1. touché; 2. touché; 3.touché !

  • Neadac spune:

    Hm,este jumate ,jumate,eu nu mi-as fi trimis copilul la golania aia de haitacu o porcarie de concert.
    Cine s-a dus este un risc asumat dar nu pe banii mei din inpozite,biserica?este pentru cei care se duc la biserica nu la toate golaniile,ca asa vrea neica nimeni.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!