Demisia e des invocată în actualul Guvern. Ajuns în 2011, politicianul român a învăţat ceva. Nu e mare lucru, totuşi, după 20 de ani, dar în fine. Rapiditatea cu care Botiş a renunţat la minister, e de apreciat. Să te retragi, face parte din jocul democratic. Prezumţia de nevinovăţie a fost mereu un alibi. Cînd eşti pus în dubiu trebuie să nu mai aştepţi instanţele judecătoreşti. S-ar putea să vii înapoi cîndva, mai ales dacă spui “am greşit” şi “îmi pare rău.” Botiş nu e primul care face pasul. Un inventar bifează nume ca Monica Iacob Ridzi (în iulie 2009) şi Vasile Blaga (septembrie 2010). S-a mai vorbit de demisii din cabinet, chiar în vremea din urmă. Aşa, i s-a cerut ministrului de externe, pentru eşecul “Schengen”. Acesta a declarat că dacă premierul i-o cere, şi-o dă! Adică, dacă e musai, cu plăcere. S-a mai cerut recentdemisia ministrului Funeriu, legat de salariile profesorilor. De asemenea a lui Cseke, după închiderea spitalelor. Se vorbeşte mai nou că premierul Boc a fost invitat la Cotroceni, şi i s-a cerut demisia – pînă în congresul PDL. Cred că asta este pură intoxicare. Oricum demisiile sunt la modă…
Demisiile din funcţiile guvernamentale sunt un fapt normal în ţările mai dezvoltate din punct de vedere al democraţiei. Pe la noi pe malurile dâmboviţene este un fapt insolit. De ce? Pentru că nu avem tradiţia onoarei. În plus trăim într-o lume a lipsei de modele virtuoase. Noi avem Elene, Monici, Iri, manelişti, şi numai cel de sus mai ştie ce.