Un tupeist este neapărat şi un “ pupeist”, cum zicea Tomazian dacă îşi mai aminteşte cineva acest comic de altădată. Tupeistul este un obraznic. Trăieşte cu impresia că toţi şi-au făcut loc în lume folosind armele lui. A pupat o viaţă părţile dosnice ale şefilor şi în genere pe cei la care avea un interes – să urce, să facă bani. Tipul nu e chiar atît de rar şi de dată recentă cum s-ar crede. Carol al doilea, un cinic de felul lui, a spus că nu are fundul destul de mare să fie pupat de toţi care ar vrea.

Sigur, tupeistul nu e modest, ruşinos şi cu 7 ani de acasă. De la înălţimea treptelor pe care a urcat şi se găseşte vremelnic, sfidează, dă din coate energic, sperjur şi mitoman adesea, gongoric. “A pretinde” este ocupaţia lui favorită. E maniera lui de a-şi ascunde golul. E o perpetuă fugă înainte. E arogant, plin de sine, are un tupeu vecin cu nebunia. Adică obrazul gros. Despre grosolănia lui nu are rost să mai vorbim. Îi place să iasă în evidenţă, să îşi arate decoraţiile, să invoce merite mai mult imaginare deeît reale. Linguşitor şi slugarnic cu stăpînii. Arogant, obraznic, dispreţuitor cu toţi ceilalţi. L-aţi recunoscut ? Dacă vă uitati în jur, veţi găsi sigur măcar cîţiva. E un tip uman extrem de răspîndit în această prelungită tranziţie românească. Dă uşa de perete să îşi facă loc. Dă buzna, vorbeşte tare. Zice de zece ori într-un minut EU. Și obține de obicei ce vrea.

FOTO Grafitti de pe strada Verona, București.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!