EDUCAȚIA SENTIMENTALĂ

By 8 iulie 2017Graffiti

afise pe aripile vintuluiAm văzut in copilarie, să fi avut 13 ani, „Pe aripile vintului” la Cinema Aurora – fost 23 August, fost Florida, la o statie de Obor. Fusese adus dincoace de Cortina de fier cu mult tam-tam. Era o perioadă de dezgheț ideologic, (chiar dacă eu nu pricepeam atunci ce se intimpla, imi plăcea), anii 60. Se aduceau filme americane, lumea dădea năvala dupa 15 ani de desert, cu filme sovietice populate de partizani care masacrau nemti, aruncau trenuri in aer, despre colectivizarea si industrializarea URSS, despre spioni yankei capturati de bravul KGB. Au venit atunci atunci „Șoferii iadului” cu Yves Montand si „Mizerabilii”(ambele favoritele tatalui meu care trecuse de la saloanele de dans la salile de cinema). Au mai circulat tot atunci „Spartacus”, „Vikingii”, „Ultimul tren din Gun-Hill” cu Kirk Douglas si Anthony Quinn,”Ocolul pamintului in 80 de zile” cu David Niven si Shirley McLaine, etc. ” Maselor largi populare” li se furniza circul de care aveau nevoie. Filmele din Vest erau urmarite cu mare fervoare. Ele erau prima gură de aer proaspat după razboi si ocupația Armatei roșii.

„Pe aripile vintului”era un film Hollywod din aceasta serie. O legenda…Clasamentele il aratau ca fiind cel mai bun film realizat vreodată, cel mai costisitor, cu cele mai multe Oscaruri și cele mai mari incasări. Va imaginati ce interes a fost cind a venit sa ruleze in Romania. Multi vorbeau despre el, dar nu il văzuse nimeni. Apăruse si o revista „Cinema”care se grabise sa scrie despre film, afise cinemadar de rulat nu rulase. Cum acțiunea se intimpla in secolul XlX, la vremea razboiului civil din USA , nu prea existau interdictii ideologice. Oficialitatile de la București erau relaxate in această privință. Au neglijat chiar putin lupta de clasa si bătălia pe viață și moarte dintre capitalism și comunism.

Locuisem in zona (str Popa Lazar nr 5, in spatele Halelor, lipita de fabrica de avioane SET, rebotezata de Mecanica fina de ruși si jefuită totodata in 1948 pe baza tratatului de pace la Paris, 1946, si a Conventiei de Armistițiu din septembrie 1945). Mă născusem pe strada vecină, Avrig, in maternitatea unui raion( i se va zice după reforma admnistrativă – sector). Copilărisem aici inainte să plec in pribegie spre Bariera Vergului pe cind aveam vreo 6-7 ani.

Am intrat la cinema dupa capul meu. Nu a a trebuit sa aspept inceperea spectacolului. Filmul avea două serii lungi, si rula „în continuare”- intrai cind voiai si ieseai cind voiai. Mi se părea o excelentă afacere, era chiar excitant. Aveam impresia că păcălesc sistemul cu 1,75 lei ori 2. Am plătit chiar mai puțin, preț redus pentru copii, deși depășisem zece ani, virsta limită. Avantajul era ca dacă-ți plăcea filmul, il puteai vedea de mai multe ori, in continuare. Numai nervii să te țină. Dacă aveai un suc în ghiozdan și un covrig, erai tare, te puteai ascunde în întunericul sălii și o zi intreaga. Nu venea nici un nene să te apuce de umăr să te dea afară. Firește, dacă nu tropăiai prea tare la scenele tari. Dacă nu aruncai semințe în capul cuiva, nu scuipai pe jos, și te turna careva. Dacă nu te luai la harță. Dacă nu deranjai îndragostiții din ultimul rînd care se giuguleau, etc.

afis bogardAm intrat bucuros pentru că aveam cum pierde vremea. Stăteam și jos, pe scaun, nu trebuia să merg, eram deja fff obosit de preumblat prin cartier. Mai patrulasem pe la Cinema Popular în Mătăsari, dar rula un film sovietic și nu intrasem. În ziua aia chiulisem, fugisem de la Internat și hoinăream fără scop, ca să treacă timpul. Evadat/evadat dar trebuia oricum să ajung spre seara lingă Gara de est, să intru pe poarta Școlii 64 (mai bine sa zis să sar nevăzut gardul ). Acolo se găsea Internatul. Se facea prezenta inainte de a intra la cantina ca la armata – plasată intr-un demisol cu faianță albă ca de spital – și de a ne cocoța apoi în pod unde se găseau dormitoarele – largi cca de 30 de paturi cred fiecare. Pe la prînz, sala de Cinema era mai mult goală. Chiulangii ca mine, citeva casnice, șomeri, pensionari – 30 de persoane cred. Lumea se înghesuia după ora 16,00 cind ieșea de la serviciu. Atunci coada se intindea pină la benzinăria plasată la cca 100 m spre stația de tramvai, ocupînd intreg trotuarul. Atunci era bătaie pe bilete. Apăreau si bișnitarii care furnizau la suprapreț marfa dorită.

afise casablincaAșa am vazut intr-o zi oarecare de primăvară călduroasă „Pe aripile vintului” cu Clark Gable (cu care bunicul meu matern, Filip, semăna leit), Vivian Leigh, Olivia de Havilland. De plăcut nu pot să spun că mi-a placut. Nu ințelegeam mai nimic din scenele de război, (scos din schema partizani sovietici vs soldați nemti). Nici din pasiunile amoroase ale personajelor, eram incă prea mic. Dar a meritat. Cind am ieșit, se facuse dupa amiază și puteam să o iau agale pe jos, tirindu-mi ghiozdanul, spre detestatul meu Internat. De atunci nu am mai reușit să revăd acest film. Am încercat la diferite virste. Incuisiv zilele astea pe Netflix. tot nu am reușit. Piedica a venit din subconștient – nu am dorit să stric amintirea acelei zile.

STELIAN TANASE

CITITI SI SERUITI

Copyrigt www.stelian-tanase.ro

 

 

Spune-ți opinia, fă-te auzit!