EMIGRANȚII ROMÂNI DIN CIPRU

CORESPONDENȚĂ DIN CIPRU de LUIGI ALBU

In inima Ciprului, în apropierea Nicosiei – ultima capitală divizată a lumii, pe pământul istoricei Mitropolii de Tamassou, își înalță turla o frumoasă biserică românească. Este primul lăcaș de cult pe care emigranții români îl construiesc aici in Cipru. Biserica a fost târnosită pe 1 octombrie 2012, în prezenţa a peste trei mii de români, dar şi foarte mulţi ciprioţi şi străini, oficialităţi şi membrii al corpului diplomatic în Cipru, cu toţii bucurându-se, după slujbă, de un extraordinar concert Grigore Leşe. Au lipsit doar diplomaţii români. Povestea bisericii românești de la ”Porțile Orientului” o vom afla de la Părintele Ciprian Mega, păstorul sufletesc al românilor din Cipru. Tânăr (27 de ani), instruit (dublu licențiat, cu strălucite studii doctorale în Marea Britanie), preotul român se bucură de respectul românilor din insulă și al ciprioților, deopotrivă. Redau, în cele ce urmează, o discuție (nu un interviu!) purtată cu Părintele Ciprian în pridvorul bisericii românești din Nicosia.

Luigi Albu: Părinte, cum a apărut ideea înălțării unei biserici românești în Cipru?

Pr. Ciprian: Înaintea ideii a fost nevoia. În febra acestui nou exil românesc, Cipru s-a numărat printre țările preferate de emigranții români. Populația insulei fiind destul de mică, muncitorii români au ajuns să reprezinte aproximativ 10 procente din totalul de locuitori ai țării. Lucrează în condiții grele, nu sunt reprezentați în nici un fel, adesea tratați cu indiferență, chiar cu dispreț. Îi vezi peste tot, prin piețe, prin magazine, pe la colțuri de stradă, arși de soare, cu privirile-ntristate, cu necazurile-ntipărite pe fețe… Fiii unui neam pribeag! Chemați de prieteni ajunși aici mai devreme sau, pur si simplu, veniți la întâmplare, s-au trezit într-o lume care nu pare să-i accepte. Durerea lor e o poveste care parcă a început odată cu lumea și nu dă semne că se va curma. Aveau nevoie de o biserică a lor.

Luigi Albu: Cu ce a susținut proiectul Ambasada României?

Pr. Ciprian: Cu indiferență și, adesea, cu aroganță. De fapt, Biserica românilor din Cipru s-a bucurat, din partea reprezentanților Statului Român, de același tratament de care beneficiază și credincioșii ei. Aroganță, uneori dispreț. Până astăzi, nici ambasadorul și nici consulul României în Cipru n-au călcat pragul Bisericii românești.

Luigi Albu: Ambasadorul României a lipsit de la evenimentul istoric al târnosirii primei biserici românești din Cipru. O mare rușine pentru România! Cu câțiva ani în urmă, Jurnalul Național îl deconspira pe ambasador ca fost agent al Securității, un fel de curier între Ceaușescu și teroristul Carlos Șacalul. Se pare că a rămas credincios principiilor din vremea când era însărcinat cu afaceri în Republica Yemen.

Pr. Ciprian: N-aș fi atât de dur. Orice om se poate schimba, mai ales că, la vârsta dumnealui, ambițiile carieristice își cam pierd din intensitate. Știam de articolele din presă, însă nu le-am dat importanță. Suntem o comunitate tânără, toți alungați din țară de cei care, probabil, îi sunt prieteni de pahar. Cu toate acestea, i-am dat o șansă. L-am primit în mijlocul nostru, ne-am rugat pentru el, l-am colindat în Ajun de Crăciun. L-am înconjurat cu dragostea noastră. Ne-am înverșunat să vedem un comunist lecuit!

Luigi Albu: Însă fără izbândă.

Pr. Ciprian (râde): Dar nu deznădăjduim! Dacă a nimerit în Cipru, aici va deveni un creștin bun.

Luigi Albu: Dacă l-ați intâlni în acest moment, ce i-ați spune?

Pr. Ciprian: Domnule Pascu, noi credem în dumneata! Și îți oferim tot sprijinul nostru pentru a începe o nouă viață, departe de compromisurile trecutului.

Luigi Albu: În perioada aceasta Cipru deține președenția UE. Delegații după delegații, miniștri, secretari de stat, parlamentari au ajuns pe ”Insula Sfinților”. Câți au vizitat biserica românească?

Pr. Ciprian: Niciunul. Ieri (30 oct n.r.) Ambasada a organizat o întâlnire a comunității românești din Cipru cu ministrul de externe al României. Nimeni din comunitatea Bisericii noastre nu a fost invitat. Noi lucram la pavajul din fața Bisericii, când un preot din alt oraș, însoțit de o familie de români, a trecut să ne salute, în drumul său spre Ambasadă. Așa am aflat de întâlnire. Doi dintre consilierii noștri s-au hotărât să meargă, totuși, neinvitați la Ambasadă. Au mers în hainele de lucru să-l întâlnească pe Corlățean. Imaginați-vă doi români, cu hainele prăfuite de muncă…Și-au cerut scuze că au nimerit neinvitați, apoi și-au manifestat dragostea de a-l conduce pe ministrul de externe al țării lor către biserica pe care ei, românii umiliți, au ridicat-o într-o țară străină. Erau, cu siguranță, singurii din acea încăpere care făcuseră ceva serios pentru frații noștri pribegi pe-aici și-l rugau pe ministru să le acorde un sfert de oră pentru a vedea roada muncii lor. Iar ministrul, privindu-i disprețuitor, le-a răspuns că nu are timp, apoi i-a pasat consulului pentru a-i scoate din încăpere. Cu o tristețe greu de descris s-au întors la biserică. Unul dintre ei avea ochii în lacrimi. Când ministrul nici nu era născut, tatăl celui care s-a întors plângând murea la Canal. El însuși, a ieșit, în `89, pe străzile Bucureștiului. Replica lui a fost sfâșietoare: ”În țara noastră n-a fost niciodată revoluție!”

Luigi Albu: Înțeleg că la întâlnirea organizată de Ambasadă n-au fost invitați cei care au construit prima biserică românească în Cipru, dar n-au lipsit de-acolo oameni fără niciun cuvânt de zis în viața comunității. Au fost invitați mai mulți preoți, inclusiv unii care nu slujesc, în niciun context, comunitatea românească, dar n-a fost invitat singurul preot care slujește exclusiv în limba română și care a construit prima biserică românească….

Pr. Ciprian: Credincioșii bisericii noastre au, însă, mulțumirea că au un lăcaș de rugăciune, unde, cu adevărat, se simt acasă.

Luigi Albu: Schițați-ne puțin portretul românului care, după `90, a alergat către Cipru.

Pr. Ciprian: Mai degrabă este vorba despre o ”ea”. Dramele unor fete, unor suflete amărâte, lacrimile lor, poveștile lor, mă fac să pășesc pe pământul ăsta ca pe cord deschis.

Luigi Albu: Vă referiți la prostituatele românce…

Pr. Ciprian: La biete fete din familii sărace, care, prin contracte mincinoase, erau ademenite să plece din țară. După ce ajungeau în Cipru, li se confiscau actele, erau închise în casele durerii și obligate să-și accepte coșmarul. Apoi muncitorii români, veniți tot prin contracte false, care au trăit în această țară sclavia secolului XXI. Cu pașapoartele reținute de patroni, fără acces la telefon, munceau din zori până-n noapte pentru o farfurie de mâncare.

Luigi Albu: Iar autoritățile române de la Nicosia au tăcut.

Pr. Ciprian: Tăceau. Dar strigătele amărâților au ajuns până la Cer. Dumnezeu a lucrat prin ciprioți, fiindcă, să știți, ticăloșii care au profitat de aceste suflete sărmane nu caracterizează poporul cipriot. A fost o rețea, o caracatiță cu tentacule atât în Cipru, cât și în România. Dar, slavă Domnului, mulți dintre cei care i-au picat victime au fost salvați de ciprioții de rând din teroarea sclaviei.

Luigi Albu: În toată această vreme le-a lipsit Liturghia în limba română…

Pr. Ciprian: Din `95 s-a mai slujit, ocazional, în limba română, în biserica unei parohii cipriote. O duminică pe lună, însă acesta nu este ritmul sănătos al unei vieți liturgice.

Luigi Albu: Cu toate acestea, preotul comunității respective a luptat împotriva construcției acestei biserici românești, tunând și fulgerând în predicile dumnealui.

Pr. Ciprian: Nu mă pronunț fiindcă nu l-am auzit.

Luigi Albu: L-am auzit eu, dar vă respect eleganța de a evita subiectul.

Pr. Ciprian: Decât să privim cu reținere către cei ce ne-au stat împotrivă, mai nimerit este să ne îndreptăm privirile recunoscătoare către binefăcători! Mă refer aici la Mitropolitul Isaia, despre care pot spune că este omul providențial în viața comunității românești din Cipru. A acceptat propunerea mea și ne-a îngăduit să construim biserica românilor, punându-ne la dispoziție un teren în vecinătatea reședinței sale. Pe drept cuvânt putem spune că ne e Părinte, fiindcă ne-a primit în casa și în inima lui. Nu ne cunoaște limba, însă a dovedit că vorbește limba iubirii lui Hristos, care trebuie să însuflețească Biserica.

Luigi Albu: Preotul despre care am mai amintit, care susține că nu e o biserică românească fiindcă nu aparține de Patriarhia Română. Dumnealui susține că este reprezentantul Patriarhiei Române în Cipru, fiind singurul îndreptățit să slujească pentru românii din insulă.

Pr. Ciprian: Din câte cunosc, Patriarhia Română nu are un reprezentant în Cipru, mandatat să deservească credincioșii români. Cel mult, preotul respectiv ar putea funcționa ca și canal de comunicare între cele două Biserici, deși nici de așa ceva n-am auzit. Patriarhia Română s-a pronunțat clar pe site-ul oficial, în ceea ce privește statutul preoților români din Cipru. Clericii plecați din BOR, cu binecuvântarea Patriarhului României, au intrat în ascultarea Bisericii Ortodoxe a Ciprului, urmând să slujească în comunitățile pentru care îi vor desemna ierarhii lor, fie ele de limbă greacă sau română. Preotul la care vă referiți figurează în rândul celorlalți. Jurisdicțional, Patriarhia Română nu se poate implica în alte țări ortodoxe. Românii din Cipru, din Grecia, din Rusia etc, nu sunt oile răsfirate ale BOR, nu constituie diaspora ortodoxă română, ci sunt credincioși încredințați grijii duhovnicești ai altor comunități harice. Nu jurisdicția de care aparține o biserică îi dă apartenența etnică, ci credincioșii care formează comunitatea euharistică din jurul acelui Altar, limba în care se slujește, comunitatea care a construit lăcașul și, în cazul nostru, destinația pe care o indică ierarhul. În acest sens, Mitropolitul Isaia a spus în nenumărate rânduri că aceasta este biserica românilor din Mitropolia de Tamassou.