FASHION, VAN GOGH, CITROEN

pinkfloyd27 IULIE 2013

METEO: Avertizare meteo: Temperaturile maxime vor ajunge la 36 de grade iar indicele temperaturã – umezealã va atinge şi chiar depăși pragul de 80 al disconfortului termic în Oltenia şi Banat. Temperaturile vor fi de la 25 de grade în nordul Moldovei, până la 36-37 de grade în vestul şi sudul Olteniei. În estul şi sud-estul ţării precum şi la munte sunt de așteptat în cursul după-amiezii câteva averse cu fulgere şi tunete. În watergate 7restul țării, cerul va fi senin şi soare torid întreaga zi. Temperaturile minime se vor încadra între 9 și 23 grade.

CURSUL VALUTAR: Euro: 4,3886 | USD: 3,3029 / Euro/USD: 1,3287

*Este a 208-a zi din acest an. Mai sunt 157 zile până la sfârșitul anului. Zodia Leului. Soarele răsare la ora 5:57 și apune la ora 20:47. / *În calendarul ortodox – †) Sf. Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon; Cuv. Antuza / *În calendarul catolic – Ss. Pantelimon, medic m.; Natalia şi îns., m.

citroenMAXIMA ZILEI: „Prost nu e cel ce nu înţelege unele lucruri, cât de multe, ci acela care le înţelege pe toate pe dos.” – NICOLAE IORGA

capoteTÂRGURI: Vara artizanilor, Parcul Cismigiu, București 27 – 28 Iulie 2013 / Targul Green Fair la Green Hours 22 Jazz Caffe, București, 27 -28 Iulie, Fashion Matters – Fashion&Vintage Fair la Bound Bar&Club, București, 27 – 28 Iulie 2013

ȘTIRI CULTURALE: Concert “So Hot 2013”, Arenele Romane, București, ora 21:00 / Rock The City 2013, Romexpo, București, 27-28 Iulie 2013 / The Human Body Exhibition, Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”, 22 Martie – 4 August 2013, de la ora 10:00 la 20:00 / Expoziție de fluturi vii la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, 1 mai – 31 iulie. / Comorile Chinei – Treasures of China Muzeul National de Istorie a României, 30 Aprilie – 1 August 2013, de la ora 10:00 la 18:00 / spinoza*Recomandări TV: „Personalități în impas” (Marea Britanie, 1963) – TCM, ora 8:55 / „Capote” (coprod., 2005) – TV 1000, ora 17:00 / „Lumea lui Henry Orient” (SUA, 1964) – MGM, ora 17:05 / ”Adio, regina mea” (Franța/Spania, 2012) – HBO, ora 21:00 / „Agenția secretă” (SUA, 2006) – TVR 1, ora 23:10

EVENIMENTE ISTORICE: 1656 Filosoful Spinoza este excommunicat de rabinii din Amsterdam. / 1794: Lovitvan goghură de stat în Franța, 9 Thermidor, anul II al Revoluției; Robespierre și colaboratorii săi sunt arestați/1830 Incepe revolutia din iulie impotriva regelui Charles X / 1865: România a aderat la Convenția telegrafică internațională de la Paris, semnată la 17 mai 1865 (27 iulie/8 august)./1884 Divortul este legalizat in Franta // 1890: Van Gogh se împușca mortal cu pistolul în piept. Va muri peste două zile. / 1921: Cercetătorii de la Universitatea din Toronto conduși de biochimistul Frederick Banting anunță descoperirea insulinei. / 1940: Bugs Bunny a debutat pe micile ecrane, în desenul animat A Wild Hare. /1953 Armistiul marcind sfirsitul razboilui din Coreea /1956: România devine membru UNESCO, fondată în 1945. / 1968: Pink Floyd lansează în SUA albumul A natalie coleSaucerful of Secrets. / 1974: Afacerea Watergate: Camera Reprezentanților a SUA decide punerea sub acuzare a președintelui Nixon./1990 Se fabrica ultimul exemplar din Citroen 2 CV model legendar./1991 Natalie Cole’s Unforgettable: With Love goes to #1 /1996 Carl Lewis cistiga a 9-a medalie de aur la Jocurile Olimpice. Este al 4-lea atlelc re reuseste aceasta performanta in istoria JO.

bourvilS-AU NĂSCUT: 1824: Alexandre Dumas–fiul, scriitor francez (d. 1895) / 1917: Bourvil (Andre Rainbourg), actor francez (d. 1970) / 1946: Alexandru Tocilescu, regizor român de teatru (d. 2011)

A DECEDAT: 1841: Mihail Lermontov, poet, prozator și dramaturg rus (n. 1814) / 1962: Ion Țuculescu, pictor român (n. 1910) / 2003: Bob Hope, actor american (n. 1903)

DACIANA PANAIT

 

Spune-ți opinia, fă-te auzit!