FLAMA DIN PIAȚA UNIVERSITĂȚII S-A STINS

STELIAN TANASEAzi sunt 28 de ani de la începutul marelui protest din piața Universității. A fost un Tien Anmen la București. Imi amintesc unoeri. Prima scenă se petrece în timpul protestelor din Piața Universității. Zeci de mii de oameni, pe seară, ascultă discursurile mai multor vorbitori apăruți la balcon. Se scandează”Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă! sau „Jos Ilieeeescu1! „” ” Jos comunismul! „FSN KGB! „etc. Nu știu dacă cineva a adunat acel folclor, ar fi interesant. Ne îmbătam cu iluzia libertații. Firește, era o iluzie. Alta scena, puternică si aceasta, este de azi- si e de fapt istoria unei dezamăgiri. Dezamăgirea acelor oameni din piață care au avut mari speranțe la revoluție și care au eșuat în ratare, alcoolism, droguri, marginalizare. Sau a părăsit România cînd au rămas fără speranță. Cei rămași acasă s-au înstrăinat sufletește, au devenit cinici, au făcut politică și avere, s-au ticăloșit pentru că au rămas fără iluziile și speranțele din 90.

tanase 6Am fost in Piața Universității de la început, după un miting în piața de Gaulle, pină la final. Totul a început după ce o mînă de oameni a blocat bulevardul Magheru între hotelul Intercontinental și unde locul unde fusese biserica Enei. Aici avusese loc confruntarea decisivă cu Ceaușescu. Locul fusese ales exact din cauza acestei incărcături simbolice. Cum participasem în decembrie 89 la tot ce se întîmplase acolo, aveam încă în auz zbuciumul acelor zile și nopți. Memoria îmi era încă proaspată, eram in aprilie 1990. În acea zi de luni, dimineața pe treptele de la Teatrul Național cineva avea o portavoce și m-am adresat celor adunați acolo, numai vreo 200-30o. Cam ăsta era atunci protestul. Mai păstrez ediția de a doua zi a Romaniei libere unde se consemnează acest lucru, Peste 10 zile cred s-a deschis balconul și odată cu acest gest inspirat, Piața s-a umplut de lume. În fiecare după amiază/seară s-au adunat zeci de mii de manifestanți. Piața se anima pe la 16-17, 00 și ținea pînă la miezul nopții, cînd lumea se risipea. Vîrful se înregistra între 19-21, 00. La București se facea și scria atunci istoria Europei de Est și a ieșirii din comunism.

Am vorbit aproape in fiecare seară din balconul din Piața Universitatii. Nu știu să fi lipsit o zi/două. Nu știu cum am reușit să țin acele discursuri, pentru că îmi vine f. greu să mă adresez unui grup de numai 15-20 de persoane nu mai zic de o mulțime de zeci de mii. Aveam impresii amestecate despre ce se petrecea acclo. A urgenței și a necesității de a smulge România din trecutul recent. Trebuia curaj, energie, radicalism, sacrificiu. Era necesar să facem anumite lucruri, dacă voiam, firește, să ieșim de pe orbita Moscovei. Trebuia radicalizată revoluția română din 1989 decembrie. Piața Universității – ca protest de amploare – mi se părea cîmpul de bătălie cel mai potrivit pentru acest scop. Asta aveam clar în minte.

tanase 33M-am înșelat în destule privințe cu privire la lumea din jur. Nu mi-am dat seama destul de repede ce se întîmpla de fapt nici unde ne găseam cu toții. România nu era Polonia, nici Ungaria, nici Cehoslovacia etc. Greșeam pentru că nu aveam încă o idee exactă despre dispozitivul forțelor cu care ne confruntam. Nici despre înapoierea și izolarea societății românești, nici despre caracterul ei eminamete reacționar-conservator în acel timp. Nu m-am intrebat dacă lumea voia sa se debaraseze de comunism. PEntru mine era o axiomă, dar nu era deloc. Prima evaluare corectă am făcut-o de abia în ziua cînd minerii au fost salutați de mii bucureșteni, apăruți de la periferia orașului, din fabrici, din cartierele sărace. Erau foarte multe femei. S-au înșirat pe bulevardele centrale ale Bucureștiului, chiar în Piața Universității și plîngeau de fericire. Iși manifestau bucuria, îi salutau frenetic pe mineri. Le-au mulțumit ca unor eliberatori. Le-au aruncat flori etc. Nefericiții, nu înțelegeau că noi luptasem pentru ei și nici că ei vor fi primii sacrificați în tranziția care se pregătea. Am înțeles tot atunci că tranziția nu va fi scurtă, cum îmi imaginasem, ci una lungă și grea.

Entuziaștii de pe trotuare care aclamau minerii – erau chiar societatea românească, miezul ei. Nu luasem seama la uniformele armatei, ale minerilor, ale jandarmilor și Poliției, pentru că erau niște instrumente și acționau din ordin. Acest peisaj incredibil mi-a arătat gravitatea bolii de care suferea lumea românească – bucureștenii, în iunie 1990 aclamînd minerii și forțele de ordine care se dedaseră la violențe.

STELIAN TĂNASE

CITEȘTE SI DĂ MAI DEPARTE
Copyright DESKREPORT

Alătură-te discuției 3 opinii publicate

  • Rodica Cretu spune:

    Cred că Piaţa Universităţii a fost defularea unei stări de jenă, venită din lipsa de curaj a acestui popor, un exerciţiu de civism. Nu a schimbat nimic în istoria noastră. Până la urmă opinia că trăsăturile unui popor sunt cumulul trăsăturilor constituienţilor lui, este adevărat. Păcat de ama din flamă.

  • Rodica Cretu spune:

    Revin asupre FLAMEI; acum vreo lună, într-o duminică, m-am dus să văd cum mai arată zona aşa zisă veche, Lipscani. Am mai vizitat spaţii similare peste tot în Europa sau SUA, dar aveau ceva în plus. Mă uitam să mă întrebam în ce constă diferenţa. Comerţ, bere, mâncare, şaorme, baloane, coca-cola, femei, peşti, copii urlând şi acolo şi aici. Atunci ce? Sufletul? Un fel de bucurie care luminează faţa? Da, sufletul ne lipseşte. Ne-a lipsit dintotdeauna? Nu ştiu. Şi atunci când eşti luat de mulţime şi unda de bucurie ţi se propagă şi ţie în suflet, făcând să înflorească şi pe faţa ta un zâmbet de a cărui existenţă uitase-şi, ţi se reproşează că ai jucat teatru. Da, în căutarea acestui suflet pleacă românii din Romania.

  • DAC spune:

    Dureros de adevarat.
    Trauma psihica de a constientiza ca esti altfel decat majoritatea pt care lupti si ca acest altfel te condamna la izolare si mineriada nu poate fi depasita decat de trauma fizica a celor care au murit sau au fost raniti in 89-90.
    Remember ” noi muncim nu gandim”? . Azi nu se mai declara dar e cam putin progres pt 28 de ani si o revolutie.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!