IMG_9387Cind evadam de la Internat sărind gardul ținta era de fapt Gara de Est. Mergeam pe peron să urmărim trenurile, și mai ales forfota. Ne atrăgeau privirile uniformele militare, dar și cele ale CFR-ului. De cea de milițian ne feream. Apoi era lumea care se îngrămădea în vagoane. Se călătorea fff înghesuit. Cînd se anunța la difuzor plecarea, trenul era luat cu asalt. Se călătorea pe scară, pe acoperișul vagoanelor, cum se nimerea. Mulți făceau IMG_9356naveta – plecau și veneau din Bucuresti, zilnic, la muncă. Ii înghitea Oborul, Malaxa, Electroaparataj. Nu cred să fi plătit careva bilet vreodată. Mai era bine pentru noi că acolo nu ne băga nimeni în seamă în toată acea agitație. Puteam să ne fugărim, să ne ascundem, să strigăm. Peroanele cu lumea pestriță însemnau ceva, dar marele eveniment era sosirea și plecarea trenului cu tot ritualul – îl urmăream impresionați. Ca interni, închiși intre ziduri și interdicții, ne cuprindea visarea la vederea trenului care se IMG_9351depărta fumegînd…Găsesc acum gara pustie, șinele goale, nici un tren, nici un vagon. Într-un colt, pe o bancă – o băbuță. În alt colț un manechin de croitorie care dă un aer ireal gării, ca-ntr-un tablou suprarealist. Unde e viața de altadată?

Era alături, cîndva, o autogară de unde plecau autobuze hîrbuite spre Fetești, Ciulnița, Lehliu, Țăndărei. Coborau țăranii cu papornițele cam la jumătate de oră. Destui dintre elevii interni de la Școala 64 veneau din jurul Bucureștiului – așa că purtau diverse conversații cu pasagerii-consăteni. Unii primeau de acasă pachete, desfăcute apoi în parcul prăfuit de vizavi de gară (azi îi zice Titus Ozon). Mi-am amintit că aici undeva era o gheretă care vindea pateuri și covrigi calzi cu sare și mac. Stăteam rău cu banii – mama nu avea să-mi dea, dar cînd apucam, dădeam iama. Eram atras de mirosul puternic care-ți strimba nasul. Luam un pateu al cărui gust îl simt bine și azi.

IMG_9353Sîmbătă, firește am căutat ghereta. Nu mai era. Am găsit vizavi la Complex totuși o prăvălie care vindea patiserie printr-un geam. Am cerut pateul meu. O d-nă cam nedormită m-a întrebat dacă vreau merdenea sau dobrogeană !? De unde să știe ce voiam eu cerind un banal pateu. Căutam madlena lui Proust, ce altceva!? Am intrebat de rețetă, de diferența dintre cele două – ca să nimeresc exact. Nu am nimerit, era rece și fad, totuși am mușcat cu poftă – în amintirea zilelor de altădată.

Aici era un bazin de inot descoperit, vara era plin de copii. Noi Interni nu apucam sa ne scăldăm vreodată, pentru că atunci cind se deschidea începea vacanța mare și pleca, acasa. Cind ne intorceam la 15 septembrie, tocmai se închidea. Azi bazinul nu mai există, peste el s-a înalțat un bloc prin anii 70. Altă distracție teribilă era să ne urcăm pasarela care trece peste șine. Făcea legătura între Obor și Baicului. Pasarela avea rolul de a trece lumea din cartier dincolo de șină sau să îi aducă de acolo seara. Spre mirarea mea, pasarela încă există. Cam părăsită, ruginită, cam uitată, dar este acolo. Am urcat scara prudent să nu se rupă vreo traversă sub mine și am patrulat de-a lungul grilajului. Am avut sub ochi iar același peisaj din anii 60. O locomotivă făcea manevre, exact ca atunci cînd fugeam din Internat. Nimic nu s-a schimbat în esență. Numai eu sunt altul.
STELIAN TĂNASE
CITIȚI ȘI ȘERUIȚI

Copyright www.stelian-tanase.ro

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

  • Florina spune:

    Minunat Maestre. M-a trasnit si pe mine nostalgia dvs,desi nu am stat la acel internat. Aveti un mare si pătrunzător talent de a evoca vremuri dulci amarui,dar pline de farmecul inocenței. Si uite asa m-am trezit si eu retraind amintiri din aceiasi perioada a vietii , desi nu in Gara de Est,ci in cea de Nord – mahalaua mea.

Leave a Reply to Florina Cancel Reply