GRANGURI ȘI PLEȘCARI

By 20 iulie 2017Graffiti

0161. GRANGURUL

S-a ajuns! Iată-l într-o poziție de invidiat. Cu cravata ultima modă primită cadou cu plecăciuni de la un vasal. Cu camera tv pe ceasul lui de mii de parai, pe burdihanul respectabil pe care îl mîngîie cu o mînă. Prim plan, portret de grangur în tranziția românească. Cealaltă mînă dragilor o folosește dexter să mîngîie excitat genunchii asistentei. Ah, asta nu! Interzic. A cerut operatorului să taie imaginile ultime, să nu îl compromită. Aflați că se va închide cu dama după interviu într-o cameră a hotelului care găzduiește parlamentari, pentru o partidă de sex cu care își va încheia glorios ziua. Grohăielile lui vor face pereții să vibreze. Apoi va ieși în balcon la o țigară. Eh, cîte bătălii nu duce el pentru patrie ! Ce eforturi face grangurul să ne fie nouă bine. Să se strecoare intre cracii damei ar fi cel mai reconfortant mod de a incheia ziua lui plină de sacrificii. Ședințe, intrigi, comisioane, parandărături, lovituri contra dușmanilor.

Grangurul nostru are bunul obicei să ciupească damele de fund prin sediu. Le înghiontește, le pipăie, le înghesuie prin colțuri. Credeți că îl refuză careva pe acest animal ? Ei aș, dar ce-s proaste! Dacă îți acordă atenție grangurul înseamnă fericito că ți-a pus Dzeu mîna aia ciungă în cap, te-au ales cumva zeii. Eh, nu este chiar așa, din păcate. Grangurul nostru e numai un semizeu. Are calități supranaturale, cert – la politică, la făcut bani, la pat, dar din păcate dragilor este muritor, ca și noi ăștilalți. Intr-o zi ne va lipsi de neprecupețitele lui eforturi supraomenești de a emancipa țara asta amărîtă. Se va duce la Bellu cu onoruri militare. Dar cît se mai află pe pămînt, printre noi ăștia umili și mărunți, și-a propus să mai jumulească niște damicele bunuțe, cu țîtele revărsate peste decolteu. Cu cît mai multe dame cu atît mai bine. Își mai propune să strîngă și cîteva m118ilioane de euroi, să-și cumpere cîteva vile în Austria să zicem ca să se îmbete de peisajul munților înzăpeziți. Pe Coasta de Azur pe țărmul Mediteranei să se lase toropit de nisipul încins, de valurile mării, e mare iubitor de natură. Își va deschide conturi în Elveția, va trece pe la guvern de cîteva ori ca ministru. Poate și mai sus, de ce nu!? Și asta numai în timpul vieții lui pămîntene. După aceea, ce să zic, postmortem nici nu contează. Acolo se înghesuie sărăntocii, fraierii, belferii, hahalerele, ratații, muritorii.

Cînd te uiți la el, nu poți să nu te oprești să exclami – s-a urcat scroafa în copac ! Ținută de urangutan între gratii la zoo încrucișat cu un crocodil din desenele animate. Se îmbracă degeaba la Armani, aerul lui sălbatic rămîne același, arată ca o bestie, un troglodit într-un salon de dans. Nu scapă de aerul ăsta de mocofan, de necioplit, de bandit în travesti. Aduce mai mult cu un hoț de cai din Bărăganul din care se trage, decît cu un parlamentar din Europa secolului XXl. Grangurul este la prima generație încălțată din familia lui. Unii îi văd admirativ aparițiile grosiere ca o expresie a forței naturale, a instinctului carnasier, a vitalității lui debordante.

Aș face un experiment de magician, de iluzionist la circul 124Krutski. Să-i pună mascații cătușe la mîini să vedem dacă reușește să le rupă. S-a încercat, dar nu a reușit, spectatorii au plecat dezamăgiți, au cerut banii pe bilete înapoi în ciuda faptului că era un semizeu, cum știm toți. Așa cel puțin l-a prezentat presa. Așa l-au uns trei congrese de partid.

Uite, că la o adică era un simplu muritor. Grangurul nostru ajunsese să se creadă un semizeu în toata regula după ce citise atîtea articole în care era preamărit ca un zeu. De cînd e depus la Jilava a început să se cam îndoiască totuși. Semizeii nu sunt anchetați, este? Grangurul se miră că aceeași presă în care a băgat o avere ca să-i ridice statuie a întors foaia. A cumpărat zeci de jurnaliști și exact ăștia îl scuipă, îl strivesc cu talpa ca pe o insectă. Il batjocoresc, il fac harcea parcea. Se miră cu mintea lui puțină că exact cei pe care îi plătise cel mai bine sunt și cei mai vehemenți, îl desființează, îl omoară cu zile. Ce moravuri, nene ! Nu mai e zeu, ci un nemernic, un infractor, o gînganie, un nimeni. E bine de știut.

2. PLEȘCARUL

120E un profitor de prima clasă. Ni-l putem imagina sub infățișarea unui pelican cu pliscul larg deschis așteptînd nerăbdător să-i arunce careva un pește. Hleap! și gata. E un pomanagiu, un milog, un cerșetor, un comediant. Are ceva de cabotin. Pe unde se livrează ceva, mai ales cînd e ieftin, nu mai zic cînd e gratis, se înființează, emite pretenții, scoate CV-ul din buzunar. Se așează la rînd, dă din coate, trage sfori, ridică mîna, își anunță prezența. Nu-l întrece nimeni, iese din adormire și plin de energie se bate să obțină ce își dorește. E pretențios, nu se mulțumește cu fleacuri. Vînează posturi înalte, decorații, sinecuri, burse, licitații, ambasade, directorate, ministere – tot ce este de dat în zonă. Își reface mereu biografia, o rescrie, inventează episoade, își arată atașamentul pentru jupînul care împarte ciolanul. Pentru pleșcar lumea este o împărțeală de la care nu trebuie să lipsești. Simțurile lui sunt mereu încordate, stă la pîndă, nu cumva să nu îi scape vreo ocazie.

O zi din viața unui pleșcar e de panaramă. Dă telefoane cu nemiluita, și aleargă de colo-colo. Are o listă lungă de numere în agendă- știe perfect pe cine trebuie să sune, a cui onomatică este azi. Nu uită să întrebe de unchi, de mătuși. Ți se bagă sub piele, e maestru la lingușiri. Te laudă negreșit că ești 012mare și tare, că ești deștept, soarele de pe cer. Îți zice la mulți ani, te întreabă de ăla mic, sărută de la distanță mînușițele doamnei, nu uită nici de amantă. E prezent la toate parangheliile, ceremoniile, recepțiile, tăierile de moț, parastase, lansări de carte, decorări. Profesia lui este să se facă văzut, să nu scape din vederile nimănui important. E un familiar cu mediul acesta în care se strîng puternicii zilei, jurnaliștii de vază, afaceriștii, nevestele de granguri. Fii atent la spectacol – dacă jupînul pică, nu ai grijă, îi întoarce spatele prompt. Să fie ingrat face parte din job. Face stînga-mprejur urgent. Dacă vrei fidelitate, ia-ți un cîine ! zice adesea.

E mereu inspirat, știe ultimul banc, îți toarnă în ureche cea mai nouă bîrfă despre cutare, îți raportează un zvon care a apărut ieri prin tîrg. Asta îți sugerează că este introdus în sferele cele mai exclusive ale puterii și serviciilor, și că este bine informat. Chiar dacă nu e chiar așa totuși joacă această farsă pentru fraieri. Este esențial pentru poziția lui în societate să dea impresia că este inițiat, introdus, că e prieten exact cu cine trebuie. Că se freacă de maimarii zilei în țara asta, președinte, premier, miniștri, lideri de partid.

121Practică un soi de lichelism la vedere și fără jenă. Să se știe că este de vînzare, că e gata să servească contracost pe oricine. Doar trăim într-o economie de piață, cine dă prețul cel mai bun îl are pe pleșcarul nostru drept chelner, expert, cărător de geantă, lăudător la ocazii. În politică mereu ai nevoie de oamenii tăi, de o ceată de mercenari gata să urle ca lupii și să te însoțească pe unde te duci sa facă zarvă în jurul tău. Priviți cînd televiziunile dau imagini de pe holurile Parlamentului. Imaginea este mereu aceeași. Se vede un lider în mișcare înconjurat de o ceată de bărbați și femei mărșăluind spre o ușă din fundal. Găsiți acolo la grămadă pleșcarii cei mai reușiți, forfotind, pozînd, agățîndu-se de Șef. Vor să fie văzuți cu orice preț alături de el. Se calcă în picioare pentru a fi cu un pas mai aproape de lupul alfa. Sunt abonații tuturor posturilor vacante, disponibile din România. Fericiții deja le au, nu complotează de pe margini pentru a le ocupa. Le dețin, dar nu pentru multă vreme. Hămesiții își așteaptă rîndul. Pentru că în schimbul serviciilor aduse, pleșcarul speră să obțină postul gras la care rîvnește.

Ce rămîne în urma lui în ciuda CV lui plin de titluri și funcții, a decorațiilor pe care le atîrnă cînd o cere protocolul? Nimic.

STELIAN TĂNASE

ILUSTRAȚIA IOAN MĂRIC, pictură naivă

Spune-ți opinia, fă-te auzit!