IMG_1583Am găsit pe o tarabă la Nisa cind am fost acolo, un exemplar din cărticica roșie a lui Mao și am cumpărat-o, ca vestigiu istoric. Faptul că se găsea aruncată printre alte lucruri vechi și prăfuite, la preț de second-hand, mi-a permis citeva reflexii de genul – timpul trece, marile glorii se fac praf și pulbere etc.

Mao e și nu e uitat. Au existat si in Occident maoști( intelectuali mai ales, cu obiceiul lor prost de a se alinia zeilor) dar nu cred că Mao s-a gîndit la efectul pe care l-a produs în lumea occidentală cînd, în 1966, a declanşat “revoluţia cuIMG_1525lturală”. În China, Mao voia să supravieţuiască politic în faţa asaltului celor care il contestau, reproşîndu-i eşecurile economice si politice repetate de după 1949, cînd preluase puterea. Cum în partid nu mai avea audienţă, a aţîţat “strada”, mai ales tînăra generaţie, împotriva şefilor politici pe care se bazase pînă atunci.

Arma imaginată de Mao pentru a-i epura pe duşmanii săi politici a fost “revoluţia culturală”. E vorba de mari procesiuni de închinare la “zeul Mao”, urmate de altele, de înfierare a duşmanilor, soldate cu linşarea lor de către mulţime. Mao a patronat toată această nebunie vreme de zece ani, pînă la moartea sa, survenită în 1976. A fost o isterie generală, care a impus multe din elementele sale “stilistice”. Ele au fost preluate şi au devenit repede o contracultură, s-au folclorizat. “ Cărticica roşie” a facut epocă. Ţinuta cazonă, sobră, vestonul de inspiraţie militară au devenit obligatorii pentru miliardul de chinezi. În Occident a fost purtată benevol, ca un semn de frondă împotriva capitalismului. Era șic – pentru staruri rock, IMG_1575vedete de cinema, lideri sindicali și studenţi, intelighenţie în căutare de stindard – să se afişeze în tunica lui Mao și sa dea citate din cărticica lui.

Asta voia să sugereze “stînga”, un “spirit liber”. Fireşte, numai pentru naivi. O parte dintre intelectualii radicali de stînga, dezamăgiţi de Kremlin, considerat “burghez şi revizionist”, s-au devotat lui Mao. Şi-au stîlcit limba cu expresii din discursurile lui Mao, şi astea frunzărite în traducere. Cînd fenomenul a ajuns la maximum, 1974, citeva “spirite“ de prima mînă ale Frantei, Philippe Sollers, Roland Barthes, Julia Kristeva etc au făcut o vizită în China, hotărîți să se adape la “marea gîndire” de la Răsărit! A fost un pelerinaj ritual, cum alta dată credincioșii se duceau la Ierusalim. Îmi amintesc o fotografie apărută în presa de mare tiraj – cu ei pe aeroport întriois de la Beijing in vestoane maoiste, arătînd cărtica roșie spre camere!!! Cred că asta își propuseseră de fapt, să apară pe prima pagină…

Grupuri maoiste au apărut pretutindeni. Am întilnit asemenea personaje nostalgice în Los Angeles și New YorkIMG_1555, la Paris și Roma, tîrziu în anii 90, cind atracţia lui Mao era o amintire. Dacă azi a mai rămas ceva, este întîi tăcerea chinezilor cînd vine vorba de “revoluția culturală”, despre care încă – traumatizați sau complici – refuză să vorbească. Şi doi : marca anilor 60/70, pe care – dacă vrem să îi evocam – trebuie să facem apel și la brandul “Mao”. (Am văzut la Viena acum citiva ani o expozitie cu asemena materiale si gadgeturi – afise, filme, carti, bibelouri, tablouri, etc) Pe seama figurii lui s-au făcut şi se fac afaceri foarte bune. Întîi totul a fost parte a unui cult quasireligios, care a tins să îl tranforme în zeu. Apoi acest fenomen de masă a devenit comerţ. Tricouri, brichete, şepci, vestoane, cărtica roşie, statui, etc. s-au fabricat în miliarde de exemplare. Orice aminteşte de el, se vinde foarte bine in talciocuri, la tîrg, în mall-uri, pe stradă şi pe plajă, pe toate meridianele globului. E de decenii o uriaşă industrie. Cred ca Mao are o lungă insomnie în mausoleul lui ştiind că se face profit…capitalist chiar şi pe seama lui, marele adversar al pieţei, liberalismului şi banilor. Incă o ironie a istoriei.

STELIAN TĂNASE
CITITI SI SERUITI

copyright www.stelian-tanase.ro

Spune-ți opinia, fă-te auzit!