tanase portrete 11Două sunt resursele intoarcerii frontului pe care o efectuează PSD de cca un an. Prima – amintirile așa-zis revoluționare. Exista un „esprit du corp”, un spirit al organizatiei care trece de la o generație la alta – partid, structura internațională, corporatie. Este ce rămine de neconfundat și dă amprenta proprie, stilul.Pentru PSD, (născut direct din PCR in decembrie 1989) rădăcinile bolșevice sunt încă foarte vizibile în reflexele autoritariste, în predispoziția de a cenzura. Apoi în acțiunea în forță și tendința de a reduce la tăcere pe ceilalți. Se manifestă în importanta acordată propagandei. In agresivitatea curentă și violenta practicată în multe ocazii. Zilele trecute un lider PSD amenința cu instaurarea dictaturii! Este exact! Multora dintre liderii PSD le trece asta prin cap asta cind simt că le este amenințată puterea.

Toate acestea vin din cultura politică de tip bolșevic. Nimic democratic. Aici cultura dialogului, (a negocierii și compromisului in totul ) lipsește cu desăvîrșire. Politica înseamnă pentru stafful PSD „care pe care”! E logica forței si a confruntării. E un joc de sumă zero. Cînd totuși liderii PSD s-au așezat la masă pentru negocieri – fff rar – au făcut-o numai siliți de împrejurări, cînd nu a avut încotro și se infruntau serios che guevarracu perspectiva eșecului. Acesta este fondul !

PSD este un partid vetust, nedemocratic, nereformat, un dinozaur politic. Este un partid post-comunist, unic în țările fostului bloc sovietic. Acolo asemenea partide au dispărut in anii 90. Cauza – acolo s-a produs ceea ce se numește in teorie „circulația elitelor „. Nomenklatura a fost înlocuită de la putere înca din 1990 cu adversarii ei – democrați de format occidental. Ceea ce nu s-a întîmplat în România decît tirziu, în 1996, și numai partial. În 1989 decembrie un eșalon al PCR a preluat puterea sub titulatura FSN.

De la o vreme, o altă direcție și-a făcut apariția. PSD părăsește cumva această linie să îi zicem de stînga, dar nu pentru a se apropia de centru (cum ar fi vrut Geoană de ex), un centru liberal sau creștin-democrat. PSD capătă o coloratură tot mai populistă. PSD încearcă să devină un catch-all-party. În campania electorală de anul trecut și-au făcut apariția în discursul pesedist temele populiste – xenofobia, naționalismul, șovinismul, traditionalismul concomitent cu apropierea de biserică, mai ales de cea ortodoxă.

S-au auzit tot atunci discursuri împotriva străinilor, atacuri frecvente contra investitorilor străini. S-au auzit acuzații că ne fură țara, că ne cumpără mao cocacolapămînturile, că nu plătesc taxe și duc acasă banii ciștigați aici cu sudoarea poporului. PSD acuză (pe cine? ) că România a ajuns o colonie a capitalului străin! E un discurs in totul vehement anti-capitalist. Regăsim aici și vechiul dicton apărut in 1990 – Noi nu ne vindem tara! amplificat insă mult. Populismul este vazut la vîrful PSD ca o rețetă de a salva partidul, de a-i opri declinul.

Ce se intimplă în PSD este o cotitura majoră care schimba datele problemei. PSD devine pe zi ce trece un amestec de stinga ideologizată, dogmatică și rigidă, de orientare bolșevică ( nu post-marxistă cum zicea cineva recent ) amestecat cu populism ( de tip sud-american adesea). Două sunt cauzele acestei schimbări la față a/ schimbarea structurii sociale ca efect al tranziției, plus exodul a 4,5 milioane de români în Occident ca și pierderea atractiei discursului stingist post-comunist. b/ Contextul extern produce masiv populism în rîndul elitelor politice. Prin contagiune, liderii PSD împrumută din vecini aceste tipare. E de văzut încotro se îndreaptă PSD sub aceste impulsuri contradictorii.

STELIAN TĂNASE

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE!

Copyright DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!