INTRIGI EROTICE ÎN JURUL LUI ANTONESCU

Afacerea cu prostituţia de lux recent scoasa la iveală, începe să prindă contur deşi suntem încă departe de a avea fotografie completă a reţelei şi a implicaţiilor ei. Oameni de afaceri, politicieni, celebrităţi, îşi agrementează ocupaţiile cu prostituate aparţinînd unei reţele pe care o cunosc. Dau un telefon şi pot comanda una-două fete, sau chiar un grup pentru o petrecere asezonată nu doar cu şampanie şi caviar, ci şi cu sex la discreţie. Lucrurile nu sunt însă atît de simple cum par la prima vedere. Clienţii ştiu că este vorba de o reţea infracţională- de prostituţie, de proxenetism, de sex contra cost ). Ştiu unde să sune, cui să comande ce au nevoie. Li se pare normal acest lucru, Era un serviciu plătit ca oricare altul. Aici se amestecau afaceri, prostituţie, corupţie, servicii de informaţii. E vorba de bani şi influenţă. E un joc tare, pe mize mari, nu o simplă distracţie cum s-ar crede. O asemenea reţea nu poate să apară şi să supravieţuiască fără complicităţi înalte. În acest caz, avînd în vedere clientela, chiar foarte înalte. Apropo, ciţi dintre cei implicaţi aparţin unor servicii secrete româneşti şi străine ?

Lista cu nume apărută în presă ne spune multe. S-au pomenit numele lui Sorin Blejnar, Elan Schwartzenberg, Codruţ Marta. prieteni f. apropiaţi. Blejnar, fostul seef ANAF, cunoscut ca om de casă al lui Băsescu şi al cîtorva personaje f.puternice din anturajul lui. Udrea, de ex. A apărut şi numele lui Puiu Popoviciu, unul din foştii gineri ai lui Ion Dincă, (braţul de fier al lui Ceauşescu), partener de afaceri cu Elan Schwartzenberg.

S-a pomenit şi numele lui Rareş Mănescu, apropiat de grupul de la Monaco, botezat la cununie de Dragoş Dobrescu, cel mai bun amic al lui Elan Schwhartzenberg, unul din personajele cheie ale grupului de la Monaco. Chestiunea interesantă este că Rareş Mănescu, trezorier şi vice PNL, este f. apropiat de Crin Antonescu. Soţiile lor sunt colege la Parlamentul european. Mă întreb dacă nu cumva ancheta bate aici, la discreditarea lui Crin Antonescu ? Ideea e simplă- daca are „asemenea” prieteni, inseamnă că şi el e dubios şi uşor poate fi discreditat, oferit presei să îl sfîşie. Să fie Antonescu adevărata ţinta a dezvăluirilor apărute – pe surse de la Parchet, ca de obicei cînd apar asemenea scurgeri de informaţii ? Asta ar putea da un răspuns la întrebarea – de ce această afacere a fost aruncată pe piaţă tocmai acum, deşi e cunoscută de servicii şi Parchet din 2010 ? Da, acum pentru că acum Crin Antonescu este preşedinte interimar, rival declarat al lui Băsescu, unul din autorii suspendării acestuia. Să facă oare Băsescu un sacrificiu de pion (Blejnar) ca să captureze turnul ( Antonescu ) ? E una din implicaţiile posibile.

Dar povestea asta are multe alte conexiuni şi conotaţii. Vom reveni. Afacerea este una dintre cele mai interesante apărute în ultimii 20 de ani.

 

Alătură-te discuției 3 opinii publicate

  • Bogdan B. spune:

    tot nu reuşesc să înţeleg de unde această teorie cu „apropierea” r. mănescu – c. antonescu? chiar şi dacă ar exista pe bune, nu numai în capul unora, tot nu înţeleg ce treabă ar avea antonescu. apare, sau nu, pe acele liste?

  • Diana Diaconu spune:

    Nimic nu e intamplator!
    Tinand cont ca data referendumului nu e departe… o bomba trebuie sa explodeze ….
    Imediat dupa alegerile prezidentiale din 2009 , traian basescu spune intr-o emisiune la „Nasul” ca… dacă filmul cu copilul ar fi fost lansat cu trei zile înainte de alegeri ar fi fost mortal!
    Ce poate nu a aflat traian basescu e ca romanii intre timp s-au mai desteptat!

    http://www.antena3.ro/politica/traian-basescu-daca-filmul-cu-copilul-ar-fi-fost-lansat-cu-trei-zile-inainte-de-alegeri-ar-fi-fost-mortal-88049.html

  • cosmescu spune:

    sa-mi fie iertat ca recunosc, dar cunosc inca 4 retele de prostitutie de lux asemanatoare, pentru clienti straini la vanatoare in romania, pentru party private, pentru oameni de afaceri ,politicieni, politisti, procurori, care, sunt stiute si de organe dar sunt lasate sa functioneze linistit, deoarece proxenetii furnizeaza informatii autoritatilor interesate.Prostitutia de lux se practica pe scara mare, fetele sunt livrate cu masina, sunt luate cu masina, au haine scumpe, sunt ingrijite ,coafor, manichiura, pedichiura, o fac de buna voie, munca e usoara, imbini placutul cu utilul ,procuratura ancheteaza doar atunci cand „trebuie”

Spune-ți opinia, fă-te auzit!