1.
Drumul de la aeroportul Kemal Atatutrk, la hotel, în Taksim, pe autostradă, a durat două ore. Avionul de la Bucureşti la Istanbul a făcut numai una! Infernul, două ore bară la bară, înghiţind noxe. În altă zi, un şofer, “pirat”, îmi cere o sumă astronomică fără jenă. L-am mirosit prea tîrziu că e un bandit. Pîndea turişti prin colţuri aglomerate (la Hagia Sofia de data asta). Preţul lui era cam de 3-5 ori cît face normal un taxi, dar bun pentru naivi. În plus, nu ştie nici o limbă străină. Repetă preţul lui fantezist fără încetare, deşi eu îi dădeam 
adresa. Am coborît. Am găsit repede alt taxi, dintr-o specie diferită. Înţelege repede că vreau sa ajung la Cora să văd mozaicurile. Ştie şi ceva engleză – rarisim. Alt şofer ascultă la radio derbyul la fotbal. Fenerbache cu nu-ştiu cine. Am ghinion, echipa dă gol în timpul cursei. Îmi spune strangulat de emo’tie că Fener e campioană şi nu nimereşte intersecţia, ratează şi hotelul. Ia banii absent, cu urechea tot în radio.
Cea mai tare aventură am trăit-o cînd am vrut să fac o plimbare pe Bosfor. La Eminonu s-a apropiat din mulţime un individ care m-a invitat într-un microbuz Mercedes, relativ nou, cu cîţiva turişti. Ne-a spus că vom fi duşi repede la un ponton unde vom lua un vas pentru “Bosphorus Tour”. Dupa 20 de minute, autobuzul s-a umplut şi am fost duşi 500 de metri mai sus, printr-un loc asemănător cu un cimitir de maşini. Am urcat pe un hîrb care demult trebuia scos din uz. Tablă ruginită, acoperită vag cu vopsea, de pe la începutul secolului XX…În jur figuri de contrabandişti, de 
marinari de apă dulce la pensie. Îţi inspirau tot felul de gînduri. Că ajungi hrană la peşti pe fundul mării. Că vei fi răpit de mafioţi pentru răscumpărare etc. Noroc că se întîrzie plecarea şi am timp să cobor. Sunt amator de la belle epoque, nostalgic, dar nici aşa!
2.
Şarmul indescriptibil al Istanbulului vine din amestecul irepetabil de lumi. Stilurile, epocile se întretaie la tot pasul. Epoca începuturilor, antichitatea grecească, lumea precreştină. Perioada creştină, cînd crucea şi Isus erau interzişi. Apoi, după Constantin cel Mare, şi apoi separarea de Roma, cînd devine capitala a Imperiului roman de răsărit. Bizanţul şi cruciadele. Apariţia turcilor şi cucerirea Constantinopolului de către sultanul Mehmet. Imperiul Otoman. Apoi secolul XlX, cu influenţele occidentale. Republica lui Ataturk, modernizarea, ca să nu zic occidentalizarea.
Nu trebuie să străbaţi kilometri pentru a aluneca în timp mii de ani… Întîlnirea se întîmplă într-o piaţă sau la un colţ de stradă. Autobuzele cu etaj, roşii, City Sight Tour, sunt londoneze, dar pe ele sunt pictaţi dansatori dervişi, moscheea albastră sau Bazarul. Pe malul Bosforului se văd zgîrie nori care nu sunt mai prejos de cei de ultima generație din Shanghai, Singapore, Hongkong, Taipei. Pe străzi vezi femei îmbrăcate tradiţional, dar şi în blugi, tricou, adidaşi, fără complexe. Pe străduţele din Taxim (cartierul cel mai european), bărbaţii joacă table, sug la narghilea şi ascultă la tranzistori/privesc la tv meciurile de fotbal (mare pasiune aici) între 
Galatasaray-Fenerbahce. Afişele anunţă un festival internaţional de jazz la Topkapi (palatul sultanilor), pe o scenă montată în faţa Muzeului naţional de antichităţi ( plin cu sculpturi greceşti, scoase din mare). Iar festivalul are loc în timpul Ramadanului!!! E o realitate postmodernă.
Peste tot ţi se spune că “suntem europeni”. E o adevărată obsesie. Ghizii, recepţionerii în hotel, orice interlocutor te asigură de asta. Turcia (80 de milioane locuitori) doreşte să intre în UE, e deja membră NATO 
din 1952 , chiar dacă şoferii de taxi, chelnerii, recepţionerii (cu fff rare excepţii) nu vorbesc nicio o limbă străină. Mă mir, economia locală este susţinută de invazia de turişti. Nu înţeleg cum se înţeleg cu străinii…
3.
O plimbare în insulele din Bosfor e mai curînd romantică. Totuşi am luat vaporaşul din alt motiv. În 1928, după ce a pierdut lupta pentru putere cu Stalin&Co, Troţki, cel pe care Lenin îl considera, în testamentul său politic, cel mai capabil dintre bolşevici, a fost alungat în Turcia. S-a instalat pentru doi ani în insula Prinkipo, lîngă Istanbul, azi refugiu luxos pentru multimilionarii locali. Eram pe urmele personajelor mele din “Dracul şi mumia”. În plus, în tinereţe am cochetat cu scrierile lui Troţki în care critica stalinismul.
Pe insulă, nimeni nu părea să ştie cine a fost acest rus. Memoria lui s-a pierdut. Am rătăcit pe aleile cu case frumoase, într-o şaretă trasă de un căluţ, mînată de un vizitiu amabil. Orice îl întrebi ridică din umeri. Oprim cînd şi cînd să întrebăm rarii trecători. Găsesc în cele din urmă adresa. Vila e în paragină. În curte dau de cîteva rude – adolescenţi în vacanţă – ai moştenitorilor vilei. Nici ei nu par să ştie ceva. Nici măcar n-au auzit de Troţki. Facem poze, privim peisajul. Apa, ţărmul, cerul de un albastru intens. Locul mi se pare paradisul pe pămînt. Dacă nu ar fi fost ros de morbul politicii, Troţki ar fi trebuit să rămînă, sa îşi scrie cărţile. Dar el visa “revoluţia mondială” şi conspira să îl răstoarne pe Stalin. Neaşteptat, întors la Bucureşt, am găsit o fotografie a vilei din insula Prinkipo în arhiva Poliţiei de Siguranţă. Strîngea informaţii despre Troţki, temîndu-se că ar putea cere azil în Romania. Fiind aproape de graniţa cu Rusia, de aici ar fi putut complota contra duşmanului său. Mai ales că mai fusese în Romania, ca gazetar, în august-septembrie 1913, în vremea războiului balcanic şi a negocierilor de pace. A şi lăsat o carte de impresii despre Bucureşti…( VA URMA )
STELIAN TĂNASE
CITIȚI SI SERUIȚI
Copyright www.stelian-tanase.ro