ISTORIA PARFUMULUI

By 2 decembrie 2012Lifestyle

Totul are o istorie iar parfumul nu face excepție!

Cuvântul în sine are propria sa istorie, provenind din latinescul „fumus/per fumum” = „fum/prin fum”. Una dintre cele mai vechi întrebuințări ale parfumului a fost utilizarea sa în cadrul ceremoniilor religioase, când preoții ardeau ierburi aromatice, tămâie sau smirnă, colectate de la arbori, pentru câștigarea favorurilor diferitelor divinități.

Arta preparării parfumurilor a luat naștere în Egiptul Antic și Mesopotamia. Regina Hatshepsut a Egiptului a fost prima care în jurul anul 3000 i.Hr. a început utilizarea parfumului în scopuri personale, trimițându-și oamenii de-a lungul coastei Mediteranei să caute și alte arome decât cele utilizate în mod normal în ceremoniile religioase. Tot egiptenii sunt cei care au inventat sticla și au realizat primul recipient de păstrare a parfumului în jurul anului 1000 i.Hr. De altfel, se pare ca sticla de parfum reprezintă prima utilizare pe scara largă a recipientelor din sticlă. Astfel de recipiente se bucurau de mare stimă și au fost găsite în mormintele persoanelor de rang înalt precum faraoni, regi sau regine.

Primul chimist din lume a fost o femeie, Tapputi, o preparatoare de parfumuri menționată pe tăblițele cuneiforme din mileniul II i.Hr. din Babilon. Ea utiliza flori, uleiuri, obligeană și alte plante aromatice, pe care le distila și le filtra, repetând procedura de nenumărate ori.

Parfumul a fost introdus și în cultura Chinei antice, a hindușilor, israeliților, cartaginezilor, arabilor, grecilor. De curând, în anul 2005, arheologii au descoperit în localitatea Pyrgos din Cipru, cele mai vechi parfumuri de pe glob, având o vechime de 4000 de ani. În acea epocă, oamenii foloseau ierburi și condimente precum coriandru, mirt, migdale, rășină de conifere, bergamot.

Romanii sunt cei care au rafinat arta producerii parfumului. Utilizau diferite arome în apa de baie, la festivități, pentru parfumarea hainelor, draperiilor, pernelor, lumânarilor. Obișnuiau chiar să dea drumul din colivii unor păsări care purtau mici recipiente cu parfum astfel încât mirosul se răspândea în aer ori de câte ori acestea băteau din aripi.

În secolul IX, un chimist arab, Al-Kindi, a scris „Cartea chimiei parfumurilor și distilării” care cuprindea peste 100 de metode și rețete de preparare a parfumurilor și descriea recipiente pentru fabricarea acestora, cum ar fi alambicurile. Chimistul persan Avicenna este primul care, la începutul secolului XI, a intodus pe scară largă procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare, care astăzi este considerată cea mai frecventă procedură, el experimentând în primul rând cu flori de trandafir.

În cultura europeană, parfumul a fost introdus în secolul XIII datorita influențelor arabe preluate de cruciați. Însă primul parfum modern, realizat din uleiuri parfumate amestecate într-o soluție de alcool, a fost făcut în 1370, la comanda reginei Elisabeta a Ungariei și a fost cunoscut în întreaga Europă sub numele de Apă de Ungaria. Parfumeria a prosperat apoi în Italia renascentistă, iar în secolul al XVI-lea, rafinamentele italiene au fost preluate în Franța de către parfumierul personal al Catherinei de Medici, Rene le Florentin. Laboratorul lui era legat de apartamentul reginei printr-un pasaj secret și în acest fel formulele utilizate nu puteau fi furate. Franța a devenit rapid centrul european de fabricație a parfumului și cosmeticelor. Cultivarea florilor pentru esențele lor a început în secolul al XVI-lea și a devenit o industrie majoră în sudul Franței. Mănușile parfumate au devenit populare în Franța, și în 1656, s-a creat chiar o breaslă a producatorilor de mănuși și parfumuri. Parfumurile au fost însă utilizate și pentru crearea de otrăvuri, o ducesă franceză, Marie Angélique de Scorailles, se presupune că ar fi murit atunci când un parfum-otravă, cu care erau impregnate mânușile ei, a început să fie lent absorbit în corp.

În Anglia, utilizarea parfumului a atins cote maxime în timpurile lui Henric al VIII-lea și Elisabetei I, în secolul al XVI-lea, iar în Germania, italianul Giovanni Paolo Feminis a creat în 1706 o apă de parfum numită Aqua Admirabilis, azi cunoscută sub numele de apă de colonie.

În timpul lui Ludovic al XV-lea, în secolul XVIII, utilizarea parfumului a atins culmile gloriei. Curtea sa chiar s-a numit „curtea parfumată”. Madame de Pompadour a ordonat aprovizionarea la palat cu cantități generoase, iar regele a cerut ca apartamentul său să fie parfumat în mod diferit în fiecare zi. La curtea franceză, parfumul se utiliza pe piele, haine, mobilier, fiind un substitut al apei și săpunului (!!). Despre Napoleon se spune că folosea 60 de sticluțe de extras concentrat de iasomie în fiecare lună, iar Iosefina, utiliza atat de mult parfum de mosk încât 50 de ani după moartea ei, mirosul de mosk încă mai persista în budoarul ei.

Prin secolul XVIII, a început cultivarea extinsă a plantelor aromatice în regiunea Grasse din Franța, în Sicilia, și în Calabria, Italia, pentru a putea furniza materia primă necesară industriei parfumului, aflată în ascensiune. Chiar și astăzi, Italia și Franța rămân centrul european al concepției și comerțului cu parfum.

Secolul XIX a fost epoca în care a apărut parfumul așa cum îl știm noi în ziua de azi, și asta, atunci când descoperirile în domeniul chimiei au dus la producerea parfumului sintetic și a utilizării unor produse de sinteză care să înlocuiască ingredientele naturale greu de găsit sau foarte scumpe. Alchimia a dat cale liberă chimiei și noi miresme au fost create, revoluția industrială dinamizând domeniul parfumeriei. În paralel, tot datorită avansării cunoștințelor în domeniul chimiei a început dezvoltarea industriei imprimării produselor textile. Însă primul designer care a pus împreună hainele și parfumul a fost Paul Poiret, la începutul secolului XX. El considera, pe bună dreptate, că o femeie bine îmbrăcată trebuie să miroasă bine, parfumul adăugându-i farmec și facând-o mai atrăgătoare. Astfel, designerii au început să dăruiască mici sticluțe de parfum clienților, și mai târziu, unii dintre ei au descoperit că ar putea face bani frumosi, vânzând parfum în magazinele proprii. În zilele noastre, un designer de modă nu este complet dacă nu își leagă numele de lansarea unui parfum propriu. Și nu numai el. A devenit o obișnuință și aproape o obligație pentru marii actori să-și lanseze propria linie de parfumuri…

Astăzi nu suntem cu mult mai diferiți de stramoșii noștri. Folosim parfumul în același fel ca în urmă cu 3000 de ani, aplicându-l pe piele, pe îmbrăcăminte, în împrospătarea aerului din încăperi dar și ultilizându-l în ceremoniile religioase. Este drept că folosim ingrediente diferite, sticle diferite și moduri diferite de aplicare a acestuia. Avem parfumuri solide, sau sticle cu pulverizator. Avem săpunuri parfumate, accesorii de baie parfumate, creme parfumate, șampon parfumat și multe altele….

„De ce este parfumul atât de important încât să simțim nevoia să îl cumpărăm?” Răspunsul constă într-un amestec de reacție biologică, psihologie și mental. Sistemul limbic este partea cea mai primitivă a creierului nostru și sediul emoțiilor imediate. Simțul mirosului este cel mai puțin înțeles dintre simțuri și, adesea, considerat cel mai puțin important. Cu toate acestea, stă la baza unei industrii de miliarde de dolari. Potrivit Eurostaf, produsele cosmetice şi industria parfumurilor (pentru femei și bărbați) generează anual o cifră de afaceri estimată la 170 miliarde dolari SUA. În afară de asta, industrii întregi sunt constituite în jurul percepției de miros: industria chimică și petrolieră, alimentară și detergenți, sticlărie și transporturi, tutun, marketing și publicitate.

Și este abia începutul! (D.P.)

FOTO Coco Chanel, egal Chanel V, parfumul secolului XX.

 

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • carussy spune:

    Referitor la subiect, daca inca nu ati vazut filmul ” Perfume-The story of a murderer”, parca asa se chema, vi-l recomand cu caldura, ca fiind o realizare excelenta, desi imperfecta (scena culminanta de la sfarsit, mi s-a parut deplasata). Regret ca nu-mi amintesc nici regizorul, nici autorul cartii dupa care a fost facut filmul, desi merita amintiti, si chiar elogiati. Eu nu am memorie istorica, nu retin nume si date, in schimb, am memorie afectiva puternica, retin ceea ce ma impresioneaza, si acest film este impresionant. Imi amintesc ca provocarea acestui film a fost: Cum sa faci un film despre parfum, cand nu poti transmite mirosul? Si totusi, a iesit un film plin de mirosuri, sugerate abil de imagini ce rascoleau memoria noastra afectiva. Mai mult, parca imi amintesc ca personajul principal, nici nu vorbea. Nu pot sa verific acum, conexiunea slaba nu-mi permite sa intru decat pe bookmark, dar gasiti toate datele filmului pe IMDB (international movies data base). Superb film, foarte artistic.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!