LUPTA PENTRU PUTERE. MOARTEA UNUI DICTATOR

gheorghiu dejSunt 52 de ani de la moartea primului dictator comunist al României. Era 19 martie 1965 17,53 – din 1948 1 ianuarie după abdicarea regelui Mihai, era șeful suprem al României – cînd moare în reşedinţa sa din bd. Aviatorilor. Pentru apropiaţii lui este un deznodămînt așteptat. Boala fatală s-a declanşat cu puţine luni în urmă. Au fost chemaţi cei mai buni medici din ţară să-şi spună cuvîntul. S-a făcut o încercare cu medici aduşi de la Paris. Acelaşi verdict – prea tîrziu. Era vorba de un cancer galopant. Moartea sa a dat naştere la nenumărate speculaţii. Mulţi au văzut în această dispariție subită mîna Moscovei. Kremlin-ul căuta un înlocuitor pentru Dej ca să scape de un vasal indisciplinat. Intrigile înlocuirii lui Hruşciov cu Brejnev (octombrie 1964) îi ţinuse pe sovietici ocupaţi. În ianuarie, Dej participase la Varşovia la o întrunire cu şefii statelor comuniste din Europa. S-a spus că fusese iradiat, iar cancerul lui galopant îşi avea aici cauza. Altă versiune susţine că iradierea lui Dej a început mai devreme. O piatră misterioasă primită cadou care se afla pe biroul lui Dej, era o bucată de uraniu. Era expus cîteva ore pe zi iradierii. Mai mulţi colaboratori ai lui Dej au murit de cancer in perioada următoare. E o coincidenţă?

lica gheorghiuDe observat că alţii, deşi îl vizitau zilnic, nu au avut de suferit. O altă versiune susţine că boala fatală s-a declanşat mai devreme cu un an, dar cei rămaşi fideli Moscovei din anturajul lui nu au luat măsurile necesare pentru a-l îngriji. Mai mult, au fost chemaţi doctori sovietici, care i-au administrat un tratament inadecvat. Cine era cel care conducea din umbră acest complot? Ceauşescu! Departe de a fi un lider naţionalist, Ceauşescu ar fi fost vîndut Moscovei. El fusese şcolit la sfîrsitul anilor 40 la Academia Militară Frunze. Întors în ţară a fost făcut general, şi, sub protecţia Kremlinului, a avansat rapid în ierarhia de partid.

gheorghiu dej   12În 1955 era numit secretar al PMR, omul nr. 2 în partid. Această – ni se spune – ascensiune fulgurantă nu se putea face decît cu sprijin sovietic. Scenariul spune că în 1989, Ceauşescu a fost deborît de Moscova, tocmai pentru că şi-ar fi trădat angajamentele faţă de Kremlin, începînd cu discursul din Piaţa Palatului ţinut după invadarea Cehoslovaciei, cînd a atacat vehement acţiunea Armatei Roşii. De atunci, ar fi preferat sprijinul occidental şi al lumii a treia, în detrimentul Kremlinului… Dar toată povestea aa fi început în martie 1965 la moartea lui Dej, cînd Moscova l-a susţinut pe Ceauşescu să preia puterea.

2.

În vreme ce populaţia se hrănea cu zvonuri şi temeri, în culise, se disputa succesiunea lui Dej. Cine erau ei actorii dramei? 300px-Gheorghiu-dej_CeausescuGheorghe Apostol, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Draghici, Chivu Stoica, Emil Bodnăraş, Nicolae Ceau;escu. Intrigile s-au declanşat dinainte să moară Dej. Familia a fost repede scoasă din joc chiar de aceia care pînă atunci probaseră a fi slugile cele mai umile ale clanului Dej. Mai ales cu preferata lui, Lica, mai cunoscută pentru traiul ei costisitor, plăcereile luxului, amanţi si apariţiile în filme. Deşi nu avea pic de talent, presa o ridica în slăvi. A circulat atunci o vorba de duh, Lica Gheorghiu e “tare-n tată.” A trebuit sa fie urgent chemată în ţară să asiste la funeralii.

Gheorghe_Gheorgiu-DejMembrii Biroului Politic, s-au lansat într-un joc periculos, cel al desemnării noului şef suprem. Candidatura lui Botnăraş nu a intrat în discuţie dar era prea legat de serviciile secrete sovietice. Mai mult, Hruşciov făcuse presiuni să-l impună în locul lui Dej. Pentru a rezolva problema a succesiunii, Dej îl chemase la el pe Ion Gheorghe Maurer, omul lui de încredere, să îi ceară să preia şefia. Maurer, ca avocat, pledase în multe procese în anii 30, apărînd comunişti. Maurer a refuzat oferta. Motivele lui : 1/ nu era de origine română şi populatia nu l-ar fi acceptat. 2/ Nu era muncitor şi nu l-ar accepta partidul. Adevăratul motiv, n-a vrut să ia răspunderea unei conduceri care se anunţa nesigură. 1/ România era la nici un an de la “Declaraţia din Aprilie”, cînd Dej&Co îşi afirmaseră o relativă independenţa faţă de Moscova. 2/ În octombrie 1964, Hruşciov fusese înlocuit cu Brejnev. Era de aşteptat că acesta va încerca să impună la Bucureşti un fidel. Maurer avea 62 de ani. Un lider tînăr ar fi fost mai potrivit, i-a spus lui Dej. Mai ales dacă ar fi fost sub Ceausescu, Chivu Stoica, Gheorghiu Dej, Maurer si Bodnarasinfluenţa sa, a lui Maurer, s-a gindit. Dar cine să fie acesta? Apostol, Ceauşescu sau Drăghici ? Toţi erau cu o generaţie mai tineri decît baronii lui Dej, doftaniştii, clandestinii din anii 30…

3.

Apostol era favoritul lui Dej. Ca semn de maximă încredere, în 1954, îi cedase postul de şef al partidului, Dej reţinînd pentru el şefia Guvernului. Moscova ceruse ca aceste două poziţii să fie deţinute de persoane diferite. În martie 1965, pe patul de moarte, Gheorghiu Dej, a invitat membrii Biroului Politic. Fiecăruia îi cere să îl desemneze pe Gheorghe Apostol ca urmaş al său la funcţia supremă. Toţi sunt de acord. Nicolae Ceaușescu și gheorghiu dej tanar, bunAlexandru Drăghici, temutul ministru de interne cu care era aliat, au spus, însă, că anunţul acestei alegeri trebuie să fie făcut după funeralii. Ceilalți au acceptat, crezînd că este o pură formalitate, devreme ce erau înţeleşi asupra persoanei. De fapt, cei doi pregăteau o lovitură de teatru şi voiau să cîştige timp.

Ceauşescu dorea pentru el şefia. Era secretar al Partidului de 10 ani şi cunoştea toate cadrele importante ale partidului. El îi selectase la toate nivelurile şefii, îi numise în posturile pe care le ocupau. El răspundea de sectoarele cheie ale puterii, armata, securitatea, justiția, miliţia. Era cunoscut ca un dur. Era tenace şi extrem de ambiţios. Cînd era clar la ce deznodămînt va duce ceausescu maurer apostolboala lui Dej, el a cerut membrilor Biroului Politic să nu îi mai facă vizite lui Dej acasă. Pretextul a fost că bolnavul era prea obosit şi vizitele îi fac rău. Cu această manevră l-a izolat pe Dej de rivali. La fel procedase Stalin cînd s-a declanşat boala lui Lenin. Singurul care îl mai putea vizita – Ceauşescu nu îl putea opri – era Maurer.

Ceauşeşcu a actionat rapid. Scopul lui era să îşi găsească partizani şi să anuleze ultima vointa politica a lui Dej. S-a asigurat întîi de fidelitatea lui Drăghici, complicele lui. Al doilea atras în complot a fost Chivu Stoica căruia i-a promis că va rămîne preşedinte al Consiliului de Stat. Cu trei voturi deja, l-a atras pe Maurer, căruia i-a promis că va rămîne prim-minstru. Bodnăraş şi-a dat seama cum înclină balanţa şi s-a raliat taberei pro-Ceauşescu.Așa a preluat Ceaușescu puterea.
STELIAN TANASE

CITIȚI ȘI ȘERUIȚI

copyright www.stelian-tanase.ro

Spune-ți opinia, fă-te auzit!