MASONII AMERICANI

By 5 august 2017Zona Libera

washington 3La 4 august 1753 George Washington devine Mare Maestru al Ordinului Masonic. Toate istoriile si cronologiile pe care le-am consuultat mentioneaza această dată ca un fapt memorbil in destinul celui care avea să conducă războiul de indepedență și să fie apoi primul presedinte al SUA. A intrat in loja masonica la 20 de ani, in 1752 la Fredericksburg, statul Virginia, ca și alții din clasa sa. Ca general a sprjinit primirea de membri in masonerie din rindurile armatei. Dupa 1791, ca președinte a susținut masoneria, și a prezidat ceremonii. După cele doua mandate , in retragere fiind, devine șeful lojei masonice nou inființate Alexandria Lodge No. 22. A fost inmormîntat cu onoruri masonice.

1.

franklinMasoneria americană avea acum 100 de ani 4 milioane de membri. Astăzi efectivele ei s-au redus la numai … două milioane, dar rămîne de departe cea mai mare din lume. Rădăcinile, tradițiile ei vin din secolul al XVlll-lea. Figuri mari ale războiului de independență au fost masoni de primă mînă. Însuși generalul George Washington, comandantul armatei americane, apoi primul președinte al SUA, a fost mason. Și alți președinți americani au aparținut lojilor masonice. Dau aici o listă – James Monroe, Andrew Jackson, James Polk, rooseveltJames Buchanan, James Garfield, William Mc Kinley, Howard Taft, Warren Harding, Franklin Delano Roosevelt, Harry Truman, Gerald Ford.

S-a spus si despre altii că ar fi fost masoni. Abraham Lincoln de exemplu. A făcut o cerere de apartenență, dar odată ce a fost ales, a amînat ceremonia primirii sale invocînd lipsa de timp, apoi a survenit asasinarea sa. Lindon Johnson a fost inițiat în 1937, în tinerețe, dar nu parcurs tot drumul și nu a mai fost primit. Richard Nixon nu a fost mason. Ronald Reagan a fost făcut membru onorific al unei loje. Despre George Bush s-a spus că ar fi mason, dar nu este. Mai dăm două nume interesante, mari figuri ale istoriei armericane, Benjamin Franklin și John Edgar Hoover, șeful FBI vreme de decenii. Bill Clinton și Barack Obama nu sunt masoni.

2.

masoni 1Francmasonii s-au distins în aventura omului în spațiu. Mai mulți astronautii americani au fost(sunt) masoni. Nu știu de ce dar m-a surprins cînd am aflat acest lucru. Ideea mea era(e)că astronauții sunt înainte de a fi niste aventurieri, temerari, piloți de mare clasa, sunt de fapt savanti, oamenii cifrelor, ai experienelor științifice riguros controlate. Și că nu au nimic ezoteric, “spiritual”, nimic care ține de inițiere și secret. Așa că înțelegeți mirarea mea. Și totuși.

John Glenn, primul american care zburat pe o orbită extraterestră e mason. După acel zbor a facut politică, fiind ales senator de mai multe ori. Virgil Grisson în 1965 a fost primul astronaut american care a ieșit din nava sa, Gemini 3 și a evoluat în spatiu. A avut un destin tragic, pierind cu expediția Apollo, doi ani mai tîrziu. Și Neil Amstrong, este mason. S-a ilustrat la comanda expediției Apollo 11. A aselenizat cu john glennsucces. Este primul om care a pus piciorul pe Luna in 1969, la 20 iulie. El a spus atunci “Un pas mic pentru mine, un pas mare pentru omenire!” Totuși sunt controverse cu privire la apartenența sa la masonerie. Alt mason este Edwin Aldrin. A fost al doilea om care a pus piciorul pe Lună. James Irwin, al 8-lea care a pășit pe Lună, a fost și el mason.

Acești masoni continuă o lungă tradiție a masonilor care și-au legat numele de cucerirea spațiului. Mongolfier – împreună cu fratele său a creat primul balon cu aer cald și a zburat cu el in 1783. Printre cei care i-au însoţit a fost un membru al lojei masonice de care ținea (Les Noeuf Soeurs ), Benjamin Franklin. Alt nume, Lalande, director al Observatorului Astronomic din Paris. A repertoriat pentru prima dată stelele de pe cer. A făcut parte din aceeași loja ca și cei doi ( Les Noeuf Soeurs- ca și Voltaire, de altfel). Încă un nume – Charles Linbergh, primul care a traversat la bordul unui avion oceanul Atlantic.

 

FOTO www.NASA.gov

Alătură-te discuției 6 opinii publicate

  • Razvan spune:

    Despre cate obediente exista in Romania si alte detalii, aveti voie sa scrieti?

  • Razvan spune:

    Nu stiu exact… posibil cei care ar putea sa aiba un „cuvant” de spus daca se discuta prea mult despre unele detalii.

  • Molly spune:

    Domnule Tanase, puteti scrie un articol despre obedientele existente in Romania? Care este procedura in momentul initierii? Este adevarat ca dupa initiere esti obligat sa te apuci sa execute nu stiu ce ordine de genul: „avem si noi un fratzior si nu are unde sa doarma” Sunt obligat sa primesc pe cineva la mine in casa sau care este procedura?

Spune-ți opinia, fă-te auzit!