MELANCOLIE PRIN CARTIERUL MĂTĂSARI

096Azi, undeva pe la 15,00 m-am despărțit de amicul meu Vlad Păunescu, pe care l-am intilnit chiar în localul lui DADA de pe Matei Voevod. Arată ca o casă Gaudi de la Barcelona sau Hundertwasser din Viena. Am discutat un ceas despre diverse, un scenariu, poate iese un film, cărți, amici comuni. Nu ne văzusem cam de mult. La întoarcere m-au izbit vegetația, 100mirosurile și m-a luat stenahoria. Am luat-o la pas, pe jos, într-o plimbare prin cartier. Plimbările care contează, adevărate, le faci intotdeauna de unul singur. Ploua, dar nu f tare, așa că deși cu capul gol și fără umbrelă am reușit să supraviețuiesc. Nici măcar nu am răcit, am apucat să ajung acasă în Filantropia să scriu asta seară pe blog. Pe sub pomi, pe sub streașini chiar a fost bine, zic. M-am simțit bine. Melancolia nu este ca o adiere, nici ca o pală de vînt care-ți trece prin păr. Melancolia e un fenomen psihomatic dur, te pune tare la încercare. Îți taie genunchii, îți înmoaie picioarele. Ceva ți se oprește în git și îți întrerupe respirația. Un ghemotoc de sirmă ghimpată îți blochează diafragma. Sunt un melancolic incurabil. Romanul meu de debut se intitula „Luxul melancoliei”, dar toate cărțile mele ar fi trebuit să aibă același titlu. S-ar fi potrivit perfect.

104Nu am mai fost pe aceste străzi de multă vreme. Am amintiri amare pe care nu prea doresc să le retrăiesc. Dar am mai fost pe aici. Odată am nimerit în anii 90, căutam o adresă din arhive, unde se petrecuse arestarea unor agenți Comintern pentru cartea „Clienții lu Tanti Varvara”. Mai fusesem inainte de revoluție în anii 80 în plimbări prelungite. Doream să-mi împrospătez privirea, simțurile, să îmi zgîndăr memoria. Totul pentru un roman de iubire terminat cu o sinucidere, unde intervenea și Diavolul, povești. Titlul lui -„Corpuri de iluminat”. A fost cenzurat în anii 80. Un redactor a mîzgălit pe aproape toate paginile „sordid” și a hașurat 50% din pagini, considerindu-le nepublicabile, periculoase și provocatoara, după cum mi-a zis într-un simulacru de explicație. Acțiunea acestei povești de dragoste se petrece in cartieru110l Mătăsari. Ceea ce mă leagă de aceste locuri este însă faptul că în studenție am locuit pe aici în gazdă într-o vreme cînd eram atît de îndrăgostit că fugisem de acasă cu femeia visurilor mele, scuzați clișeul.

Plimbarea de azi aproape că m-a îmbolnăvit. Am scăpat nevătămat de ploaie, ea nu m-a nimicit. Dar m-a sufocat cu un val de căldură plin de sentimente vechi pe care le credeam uitate. Colțuri de stradă, curți, ferestre, bătrîni trecînd pe lîngă mine cu bărbia în piept, înfrigurați. Pomi desfrunziți, ferestre cu lemnăria coșcovită…Biserica nu mai este ca in anii 70, a fost refăcută. E albă 106frumoasă și am impresia mai mare. Înainte avea un aspect umil, părea ascunsă, era cenușie. Cartier pustiu, parcă fără viață. Am retrăit totul dilatat, enorm, ca într-un vis. Cinema „Popular” unde veneam o dată pe săptămînă s-a închis de mulți ani. E un depozit cred. Am întrebat cîțiva trecători, dar nu a știut niciunul exact ce este înăuntru. Știau doar că la etaj ar locui cineva. Clădirea e delabrată. Aici (foto) era un cinema la care venea lumea din cartier. Avea farmecul unui asemenea cinema. Îmi amintesc aspectul sălii, holul, mirosurile, dușumeana dată cu petrosin. Scaunele din lemn, vechi, interbelice scîrțiiau teribil. Și mai era și d-na grasă, vopsită blond/roșcat de la intrare care ne rupea biletele. Unul costa 2,50 lei, cit o piine. Nu prea venea multă lume, cîteva zeci de persoane la o proiecție de seară. Era o sală mică de cca 2-3oo locuri. Lunea se schimbau afișele. Unul mare, pe lat, sus, deasupra intrării și două în vitrinele laterale. Aici am văzut filme de Fellini, Antonioni, Forman, Bergman. Se aduceau asemenea filme (de artă) ptr că nu puteau ține afișul pe bulevardele din centru unde rulau doar filme comerciale. Așa că le aduceau la Cinema Popular ca să ruleze totuși dacă tot le cumpăraseră. Făceam o plimbare, ajungeam in zece minute, incă o plimbare la întoarcere prin cartierul delabrat, vechi. În anumite zile, în ciuda paraginii care îl atinsese cartierul Mătăsari era f. frumos, evocator, melancolic. Vegetația abundentă, scăpată de sub control, îi dădea un aspect fanat care contrasta cu cartierul cu blocuri proletare din care evadasem ptr a-mi trăi povestea de iubire.

STELIAN TANASE

Spune-ți opinia, fă-te auzit!