STELIAN TANASE13-15 iunie 1990 au fost cele mai negre din istoria post decembrie 89. Versiunea oficială a fost ca văzînd minerii din Valea Jiului, cum s-a întreupt programul TVR s-au suit in trenuri si au venit la Bucuresti, sa impiedice contrarevolutia. Incă din aprilie 1990 TVR a dus o campanie murdară. Cei din piața Universității au fost taxați drept huligani, elemente descompuse, antisociale, drogați, vînduți, dușmani ai României și ai revoluției, trădători, mercenari, plătiți cu dolari, extremiști, legionari, teroriști.

Revolta care a adunat zeci de mii de oameni aproape in fiecara seară în Piața Universitatii a avut ca resort faptul că FSN era tot un PCR, și se definea ca ” forță conducătoare” in societatea românească. Liderii FSN nu doreau o democrație veritabilă, ci faceau o politică de inspirație moscovită. Voiau să facă glasnost și perestroika în România, mai credeau in comunism. Lumea din piața Universității dorea pur și simplu reforme rapide, libertate, o societate de tip occidental, nu un „socialism cu față umană”. Momentul „primăverii de la Praga” din 1968 trcuse, era epuizat in fața valului mineriada 4revoluționar din 1989. Nostalgicul Ion Iliecu&Co nu știau acest lucru și mergeau contra istoriei. De altfel Gorbaciov va mai rezista doar un an.În 1991 a trebuit să demisioneze.

Lumea strinsă în piata Universității dorea reforme, o democrație liberală, economie de piață. Înlăturarea garniturii Ceaușescu nu a dus in 1990 la o deschidere și la o schimbare vizibilă de regim, ci doar la o cosmetizare a celui vechi. Puterea fusese acaparată dupa 22 decembrie 1989 de eșaloanele 2-3 ale nomenklaturii care își apăra interesele cu toate mijoacele, inclusiv prin violență.

La o cercetare atentă versiunea sosirii spontane a minerilor nu rezistă. Un ex. De mai multe zile se făceau la București și în Valea Jiului, pregătiri pentru cazarea și hrănirea minerilor. Transportul și cazarea lor a fost organizat in cele mai mici amănunte, ca și comunicațiile. La București au venit mii de persoane controlate de organizații de FSN, aduse cu autobuzele din alte orașe, Călărași, Ploiești, mineriadaAlexandria, etc, îmbrăcați în salopete de mineri. Liderii locali județeni FSN au fost responsabili cu această operație. Mineriada a fost o operație premeditată, pregătită din timp. Documentele mai multor investigații, Parchet,Parlament, presă, cărți, mărturii, arată clar acest fapt.

Alt aspect, mulțimea aceea de mineri a fost împănată cu securiști, fie activi, SRI-iști, fie trecuți în rezervă in decembrie 89 și rechemați pentru acele zile. Ei au avut liste cu adrese, un plan de măsuri alcătuit de mai multă vreme, prin care erau vizate sediile partidelor de opoziție, redacțiile unor ziare care criticau regimul Iliescu. Au avut de asemenea liste cu adresele și fotografiile mai multor personalități ale Opozitiei din acel timp, liderii PNL PNTCD, intelectualii care susțineau protestele din Piața Universității.

Zilele mineriadei din iunie 1990 au fost cele mai negre din istoria postdecembristă a României. Efectele 1./ România pierdut zece ani 2. /a ratat startul reformelor absolut necesare 3. / a izolat Romaniei pe plan diplomatic. 4. /a distrus imaginea României de țară eroică și curajoasă care a plătit cu sînge libertatea ei în decembrie 1989. Știm azi mai bine că imaginea, prestigiul unei țări sunt esențiale pentru statutul ei în lume.

Inutil să amintesc că cei care s-au făcut vinovați de acel „puci de sus în jos ” nu au fost făcuți responsabili niciodată. FSN de fapt a reluat în iunie 1990 scenariul represiunii violente din piata TienAnmen, de la 4 iunie 1989, dar la un an distanță. Circumstanța agravantă pentru inițiatorii mineriadei – devreme cea ea s-a produs după ce la București regimul Ceaușescu căzuse. A fost un gest politic absolut inutil și prostesc, dar extrem de grav prin consecințelel lui. Efectele mineriadei din iunie 90 se resimt și azi în ciuda unei oarecari uitări care a acoperit-o întretimp.

STELIAN TĂNASE

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Florin Cutitoi spune:

    Perioada 13-15 iunie se imparte in doua prioade clar distincte , care evident sunt strans legate ! Pe 13 iunie a existat o miscare violenta fara noima plecata din Pata Universitatii , care a creat panica si dezordine in Bucuresti , iar de pe 14 iunie , la ora patru dimineata a inceput ceea ce s-a numit mineriada , o alta miscare primitiva si violenta fara rost . A doua a fost reactia primei ! Vad ca se face tot timpul abstractie de un element esntial , ca pe 20 mai avusesera loc primele alegeri libere dupa amar de ani , castigate zdrobitor de cei impotriva carora se demonstra in Piata Universitatii. Dupa 20 iunie , miscarile de protest devenisera lipsite de orice substanta si se indreptau inexorabil spre degenerare , ceea ce s-a si intamplat ! Domnul Tanase omite deliberat alegerile democratice din 20 mai , pentru a justifica compatatia absolut fortata cu cele petrecute in piata TienAnmen !

Spune-ți opinia, fă-te auzit!