O ÎNTREBARE REGALĂ

charles 3Aflăm ca regina Elisabeta ll (pe care o admir fff mult) se va retrage in curind. Daca înțeleg bine va abdica in favoarea nepotului său, Wiliam. Asadar prințul Charles va fi sărit de la succesiune. A așteptat decenii – ca mostenitor al coroanei- să ajunga pe tron, dar, cum vedem azi, nu a reușit. Regina Elisabeta ll a judecat altfel si a judecat înțelept. De altfel prințul Charles a dat o declarație în care se vede că s-a împacat cu ideea. „”Majestatea Sa a înțeles că Wiliams și Kate sunt viitorul. Ea și-a petrecut ultimii 65 de ani asigurându-se că Casa de charles-1Windsor va supraviețui și a văzut că Wiliams și Kate au energia necesară și anvergura de star pentru a duce mai departe această istorie în lumea modernă”

In această împrejurare – dat fiind că prințul Charles deține deja proprietăți aici, că iubește Transilvania, că trage și dintr-o familie domnească valahă – ar putea fi invitat să își stabilească reședința în România, sau măcar să petreacă lungi perioade de timp aici. În perspectivă ar putea ocupa și tronul. Să ne amintim că în 1866 și Carol de Hohenzollern-Sigmaringen era un prinț străin.

Asta nu mă împiedică să îi urez regelui nostru Mihai sănătate și viață lungă – ca să ne înțelegem.
STELIAN TANASE

CITITI SI SERUITI

Copyright www.stelian-tanase.ro

Alătură-te discuției 4 opinii publicate

  • cristian chesler spune:

    Excelent,felicitari!Sunteti printre putinii monarhisti care adopta aceasta pozitie rationala ,patriotica in ultima instanta .Tara are mai mult ca oricand nevoie de Suveran,de Monarhie Constitutionala .Daca si asa zisa clasa politica romaneasca s-ar indrepta catre Casa Regala britanica …..ar fi un mare triumf national….altfel s-ar juca pe flancul estic Nato…am putea benefica de avantajele Comenwealth….succesiune asigurata ,vezi printul Harry……dar cu cine …

  • George Capri spune:

    Stimate domnule Tanase,
    Cu tot respectul, va inselati – si sunt uimit de un asemenea articol de la
    Dumneavoastra. In primul rand nu exista nici un fundament pentru speculatia dumneavoastra – regina nu se va retrage niciodata, isi ia misiunea ca pe p datorie pe viata (ca un preotbce e hirotonisit pentru totdeauna). Apoi, nu uitati ca Abdicarea unchiului ei a marcat puternic toata Familia Regala si a dus indirect la moartea prematura a tatalui sau, care nu era pregatit sa fie rege.. sunt cateva arricole care incearca sa umple pagini de ziar in acest august calm, dar nu au nici o baza. Mai mult – regina nu stabileste succesiunea draga domnule – ar fi necesar un Act of Parliament pentru a impiedica pe Printul de Wales sa urce pe tron. Iar el nu va renunta niciodata, pentru ca nu are de ce: e un om extraordinar care si-a facut cu mare onoare
    datoria din anii 60 incoace!
    Iar, in final, cu toata drama existenta actualmente in Casa Regala de la Bucuresti, singura legitima sa incarneze ideea monarhica la noi, ramane, de drept Principesa Margareta. Doar ca a decis, sub influenta sotului si din cauza unui caracter probabil slab, sa il inlature pe cel ce putea oferi un viitor acestei Idei…Asta nu am sa o inteleg niciodata. Inchei prin a-mi spune ca monarhia de la Bucuresti a fost intotdeauna balcanica in ciuda obarsiei teutone si ca rasturnatile de situatie au fost intotdeauna prezente.
    Traiasca Regele!

    • Stelian Tănase spune:

      Regret ca nu observati ironia textului. Va trebui sa fiu mai atent, sa atirn un clopotel cum are si pisica mea la git ca sa semnaleze….

  • Sunt monarhist , dar recentele manevre ale Casei Regale Romane ma dezgusta. Principesa Margareta & Duda , au acaparat toata puterea si mai mult se ocupa de business.

    Mai mult, au tras fraiele pentru ca Principele Nicolae sa fie inlaturat. Dupa mine , era singurul care avea prestanta pentru asa responsabilitate.

    Cu printul Charles, ca glumim sau nu , eu personal chiar iau in serios treaba asta. Why not ?

    Cu siguranta va promova mai mult Romania decat altii …

Leave a Reply to Stelian Tănase Cancel Reply