Spaima bucureşteanului, în anul de pomină 1944, a fost că ruşii vor ocupa oraşul. De ce ţi-e frică, nu scapi. La sfîrşitul lunii august, la barierele Colentina şi Pantelimon şi-au făcut apariţia cohortele Armatei Roşii. Populaţia a fost mobilizată şi i-a întîmpinat pe ruşi ca pe nişte “eliberatori”, cu flori, scandăride slogane, fanfare şi discursuri. A fost prezentă aproape toată suflarea. Guvern, primărie, generali, oameni simpli aduşi de organizatori sau simpli curioşi. S-a încercat aşa cîştigarea bunăvoinţei cuceritorului. Romanii&aliaţii lor erau înfrînţi, după ce ajunseseră pînă în munţii Caucaz şi pe Volga, la Stalingrad. Din iarna 42/3 se retrăgeau.
Circulau toate fantasmele. Motive de teamă, nenumărate. Bucureşteanul se temea de jafuri, violuri şi ucideri. De kolhozuri, confiscarea proprietăţilor (case, magazine, etc.). De Siberia, de poliţia secretă, si mai ales de Stalin, despotul de la Kremlin. Se ştia despre represiunea şi teroarea din anii 30, de metodele dure cu care cîştigase războiul. Aceleaşi metode urmau să fie aplicate şi într-o ţară ocupată cum era Romania. Puţini îşi făceau iluzii că va fi bine. Prudenţii, realiştii, îşi făceau bagajele. După ce îşi trimiteau banii în occident, plecau. Cei fără avere sau naivi, sperau într-o minune. Ea nu a venit. A fost cea mai lungă ocupaţie, 14 ani.
Foto: una dintre primele patrule ale Armatei Sovietice intrate în Bucureşti pentru recunoaştere