PALEOLOGU ȘI “PLEAȘCA” BĂSESCU

By 23 septembrie 2011Jurnal de bord

“O să fie locuri de muncă ?( la Roșia Montana, n.a) Aiurea! Or să fie cîteva sute maximum!”. Bravo! Paleologu își întărește oasele in politică după ce la Ministerul Culturii a spus destule prostii. Devenise un fel de clown al guvernului. Dacă voiai să auzi ceva spumos, îi luai un interviu. El a spus că Băsescu a fost o „pleașcă”pentru PDL ! Există o explicație pentru aceste stîngăcii și gafe. Crescut, educat în Occident, i-a luat timp să se obișnuiască cu metehnele și atmosfera bucureșteană. I-a fost greu să găsească tonul just. Acum se pare că e ca la el acasă și nu trece zi să nu arunce măcar o replică demnă de a fi citată de presă. După ce ne-a spus că avem la Roșia Montana un contract de tip colonial, gen Dănilă Prepeleac, adică păgubos, Paleologu nu are o părere bună nici despre Mișcarea populară, atît de dragă lui Băsescu, „o idee bună, dar goală de conținut.”

Ce l-a scos din țîțîni și l-a făcut să își ia riscuri, a fost atitudinea prezidențială față de monarhie. Toader Paleologu are un profund respect față de regele Mihai pe care i-l cunosc, venit din tradiția familiei. Evoc aici o conversație a mea cu tatăl său, Alexandru Paleologu. I s-au umplut ochii de lacrimi cînd și-a amintit un episod din copilărie cu regele Ferdinand pe care l-a întîlnit într-o biserică, singur, rugîndu-se. Conu Alecu se declara un carlist înfocat, mă refer la Carol al doilea, întîlnit pe cînd era adolescent și care i-a oferit la Sinaia o conversație despre poezia simbolistă….Cu asemenea amintiri de familie e greu să înghiți obrăznicii – chiar dacă vin de la Băsescu – la adresa monarhiei. Ar însemna să nu ai onoare…Cum el singur spune, fidelitatea față de președinte și PDL nu îl face să spună că 2 cu 2 fac 5 ! Colegii săi de partid o fac demult.

Singura întrebare care se pune este – cîte zile mai are Toader Paleologu în PDL? Aud că Băsescu deja s-a enervat…

Alătură-te discuției 7 opinii publicate

  • Serban G spune:

    Toader Paleologu a reprezentat o miza pentru Basescu pana in momentul in care l-a dislocat din PNL,partidul ilustrului sau tată aratand celor care se mai indoiau de apartenenta lui la dreapta politicii ca PDL este un partid mai aproape de liberalii cu traditie decat este PNL…Un mic si murdar joc de imagine…Din ziua urmatoare naivul Toader n-a mai reprezentat nimic pentru PD-isti,rolul sau se epuizase,din acel moment asteptandu-se un prilej sa se scape de el…Se pare ca din orgoliu ranit TP a ales chiar el momentul servindu-le niste epitete greu de digerat tovarasilor din Modrogan.

  • Vor fi mai mult de cateva sute de locuri de munca. E adevarat preseditnele a declarat 3400, dar atatea vor fi o perioada scurta nu pe durata inregii exploatari. Mi se pare ca mai nou subiectul asta il foloseste toata luema care nu apare altfel in presa

  • Vasile Anghel spune:

    T. Paleologu a ajuns ministru in conditiile binecunoscute (a fost confundat de Basescu cu tatal sau despre care nu stia ca se inaltase!)….. S-a remarcat ca fiind primul ministru postdecembrist al culturii care nu a avut nici o initiativa legislativa si care a distrus Ministerul Culturii cand a acceptat reducerile impuse de PD. In afara de a fi bufonul guvernului nu s-a remarcat prin nimic – in afara de „panglicareala” panglicilor aruncate fara noima….
    Din pacate, prin iesirile lui, nu face decat sa arunce noroi de incultura pe blazonul paleologilor si sa compromita inca o valoare morala.

  • Daca îl dau afară pe Toader Paleologu se va vedea limpede că în PDL opoziţia şi opiniile divergente sunt doar de faţadă. Cezar Preda vorbeşte ce vorbeşte şi la vot lipseşte, Cristian Preda face figură de independent, dar in momentele cheie il vezi cum scrie cate un art de genul „de ce susţin exploatarea de la Roşia Montana”, de Voinescu nu mai spun…el e oportunist prin excelenţă. Daca il dau afara pe TP ii fac un bine!

  • julia spune:

    Sper, mult sper, ca Toader Paleologu sa-si gaseasca un drum demn de familia lui…
    sunt un mare admirator al lui conu Alecu, constiinta si moralitatea lui au fost, raman ireprosabile.

  • corect punctat Serban G ! Lui Paleologu i se fabrica ceva in laboratoarele manipularii basisto-pedeliste ! O sa vedeti ! Oricum mai bine mai tarziu (hm…destul de tarziu dar hai ,fie !) decat niciodata !

  • bolsevic spune:

    Paleologu a gasit intr-adevar tonul just. Cu dosarele pe care le mosteneste de la taticu, secursit autodeclarat, se pare ca este printre putinii mai tare-n dosare decat Basescu. Asa se explica nonsalanta cu care a ridiculizat toata floarea pedelista la ultimul congres. Tipul pare prost dar nu e deloc. Se multumeste cu postura de jolyjoker care arata din cand in cand pisica pedeleilor. Daca ar indrazni mai mult ar fi probabil gasit spanzurat ca acel Anghelescu care a avut lipsa de tact sa declare ca i-a dus o valiza cu bani lui Basescu.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!