PARLAMENT PENAL MARȘ LA TRIBUNAL !

casa poporului… a scandat Opoziția ieri toată ziua în hardughia ridicată de Ceaușescu. Exact asta e miza – să nu ajunge respectivii tovarăși din Coaliție la tribunal. Să nu fie judecati și trimiși in pușcărie, cum și merită. Disperarea e mare iar timpul trece al dracu de repede. Ideea este simplă – pină la 31 decembrie să fie votat tot pachetul de legi. PSD vrea să profite de sărbători nu pentru a ne face noua viața mai bună ci lor. Bucuria sa fie la ei nu la noi! Este un mare cadou pe care și-l fac singuri – să scape de pușcărie.

Am văzut ieri in Parlament destui inși (majoritatea parlamentară, de fapt) disperați, pesediști, aldisti, gata să facă orice pentru a-și trece leaga. S-au dezbrăcat de caracter fără jenă. Au acționat fără perdea, și fără ascunzișuri. S-a trecut pe față la tactici de forță. S-au luat cu asalt tribuna și microfonul. S-a tropăit, s-a aplaudat, s-a zbierat, s-a behăit. S-a abuzat grav de regulamente. Reprezentanții Opoziției au fost tratați cu dispreț – ca pigmei, sub-oameni, neica-nimeni. Secretul acestei situații vine din întrebarea – dacă ai o majoritate în Parlament poți să treci ca lege absolut orice!? Există limite ale puterii aleasă la urne ? Am auzit lideri ai Coalitie spunind că da. Pot să pună și de o dictatură daca vor. E numai treaba lor!

dragnea 111Dictatura majorității a luat avînt. Au fost multe scene de bilci. Mai lipsea Mircea Crișan sau Toma Caragiu să zică un scheci. Dar și așa s-a rîs cu gura pînă la urechi. Au fost cîteva schimburi de replici aiuritoare, cu vorbe deochiate, piperate și jigniri cît cuprinde. Grobianismul a fost la el acasă. Unii pretind că acești d-ni si d-ne ar constitui elita României. Serios?…

Pesediștii au trecut cu șenilele. Au votat ce au poftit la foc automat. Au venit cu ordin în dinți de la partid ( citește Dragnea) să voteze pe repede înainte statutul magistratului. In esență este o vendetta a penalilor de top care vor să aibă și ei o satisfacție după ce au tremurat prin colțuri ani in șir. Legea să îi oblige pe magistrați să plătească daune dacă greșesc o sentință – fiind de bună sau rea credință.

iordacheS-a inventat un ciomag pentru a-i speria și intimida. Un grangur cu parale multe făcute din furat – faptă pentru care a ajuns în tribunal – își va angaja cîți avocați dorește, pe cei mai scumpi – și va da peste cap orice sentință vrea mușchii lui. Apoi vine răfuiala cu judecătorii. Clar, judecătorul în cauza va reflecta de trei ori dacă vrea sau nu belele. Va prefera să îl facă scăpat pe infractor, să îl mîngiie pe cap tandru și să îi dea drumul din boxă. Va dori, cert, să se bucure de pensia specială la care are dreptul dacă e cuminte și nu supăra vreun VIP. Vrea desigur o bătrînețe liniștită. Astfel justiția a fost adusă în genunchi, pusă la colț pe cioburi de sticlă printr-un simplu artificiu de text, prin cîteva cuvintele otrăvite. Așadar, s-a dat liber la furat. Pe scurt.

Dragnea – parolist- s-a ținut de cuvint. El a promis oamenilor lui din teritoriu și de la vîrful partidului, că îi va spăla de păcate ca la Nufărul. Îi va ușura de dosare și vor fi curați ca lacrima. Astfel, unitatea partidului se reface. Votarea așa-zisei reforme a justiției ar fi pentru Dragnea o victorie la fel de importantă ca aceea obținută la urne la 12 decembrie 2016. Ii garantează pentru moment șefia în PSD. Mulți îi vor pupa mîinile recunoscători. Deocamdată.

STELIAN TĂNASE

CITESTE SI DA MAI DEPARTE

Copyright DESKREPORT

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

  • Emilia spune:

    Ne indreptam vertiginos spre o dictatura a majoritatii.Este ales cu grija de Psd momentul trecerii ca prin branza a acestor legi in aceste zile cand Romania plange dupa Rege!

Leave a Reply to Emilia Cancel Reply