PICASSO ȘI COMUNISMUL

By 12 iulie 2017Graffiti

paris 9Citeva ginduri despre Picasso după o vizită la Paris. Am găsit uşor rue des Grands-Augustins nr 7. O stradă îngustă care dă în Sena, chiar în inima Cartierului latin. Aici Picasso a locuit peste 20 de ani, a a pictat printre altele “Guernica”, 1937. A rămas aici şi în timpul Ocupaţiei, refuzînd să emigreze. Nu avut necazuri cu nemţii, deşi Goebbels considera arta lui “degenerată“. La Berlin se cunoşteau simpatiile luparis 1i politice goşiste. În tinereţe avusese simpatii anarhiste, în timpul războiului civil fusese republican, etc. Destui ofiţeri nemţi i-au călcat pragul în anii 40. Poziţia lui în această perioadă – să zicem – ambiguă. Surpriză sau nu, din calcul sau din convingere, Picasso s-a înscris în Partidul Comunist Francez, la şase săptămîni după eliberarea Parisului (4 oct.).

PCF s-a folosit de numele lui, ca instrument de propagandă. Pictorul s-a implicat în diverse acţiuni organizate de comunişti. Upicasso casan exemplu, în 1948 a participat la Congresul Mondial al “Mişcării intelectualilor pentru pace” de la Wroclaw, sub egida Moscovei – unul din primele episoade ale Războiului Rece. Picasso era vizitat în atelierul său mai ales de americani şi vest europeni bogaţi, gata să îi cumpere tablourile. Era cel mai scump pictor în viaţă. Proletarii, sărăcimea nu veneau. Întii că nu ar fi fost primiţi. Nu pentru ei şi pe înţelesul lor picta Picasso. Era un negustor priceput. Avea “simţul clientelei”. În URSS, picturile sale nu erau expuse în muzee, nu avea expoziţii, era interzis. Arta sa era considerată “cosmopolită şi nerealistă”, păcate capitale în picasso 2ochii ideologilor de la Kremlin. Picasso a ignorat asta, fiind un “tovarăş de cursă lungă”. Nu a demisionat din partid în 1953, cu ocazia revoltei muncitorilor din Berlin. Nici în 1956, după revoluţia maghiară. Nici în 1968 după Praga. De fiecare dată s-au produs mii de demisii din partidele comuniste occidentale, mai ales printre intelectuali şi artişti. Picasso nu a fost niciodată printre ei. Nici în scris sau în declaraţii publice nu s-a desolidarizat de PCF, şi nu a criticat politica Moscovei.

stalin picassoA fost un comunist aparte, iar relaţia sa cu PCF, plină de contradicţii. A luat în derîdere poncifele artei oficiale sovietice, dogma “realismului socialist”. În martie 1953 a avut un conflict cu Moscova (singurul de altfel), după ce a publicat în numărul de doliu al revistei “Les Lettres francaises” condusa de Louis Aragon, un portret al lui Stalin. A schiţat un Stalin tînăr, iar Kremlinul a fost extrem de nemulţumit. PCF a trebuit să-şi ceară scuze, în frunte cu Louis Aragon, care dirija publicaţia. Beria, Malenkov, Hruşciov ar fi vrut un “Stalin” oficial, înfăţişat ca picassogeneralissim. Numai celebritatea l-a salvat pe Picasso de la excludere. Gloria, influenţa lui, dar şi faptul că era extrem de bogat, i-au asigurat un tratament diferit din partea lui Maurice Thorez&Co. Kremlinul şi-a modificat şi el în timp “linia”. Chiar i-a dat în 1962 premiul Lenin “pentru pace”. Gestul a fost însă în propriul beneficiu, nu al lui Picasso, prea celebru. În 1973, cînd a murit, era încă membru al Partidului Comunist Francez.

STELIAN TĂNASE

CITITI SI SERUITI

Copyirght www.stelian-tanase.ro

Spune-ți opinia, fă-te auzit!